O nouă scrisoare către Andrei Makine
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-scrisoare-catre-andrei-makine/

Colecţia de nuvele „Cartea scurtelor iubiri eterne” (traducere din limba franceză de Dan Radu Stănescu) a fost publicată la Editura Polirom în anul 2016.

Un articol de Andrei Crăciun|27 octombrie 2017

Scumpe domnule Makine, mă văd nevoit să vă scriu din nou, în regim de urgență, fiindcă tocmai v-am citit Cartea scurtelor iubiri eterne. Mă preocupă, ca să nu spun că mă înspăimântă, starea la zi a moștenirii culturale bolșevice.

Cartea dumneavoastră – care este în definitiv o critică târzie, dar nu lipsită de importanță a Uniunii Sovietice – m-a luminat, chiar în ziua când s-a scurs un secol de la 25 octombrie 1917, cu privire la ce a lipsit cel mai mult acolo, la Est de Dumnezeu. Cel mai mult a lipsit iubirea.

Toate personajele dumneavoastră se salvează prin iubire. M-am simțit în mod deosebit legat de unul dintre ele: Dmitri Ress, omul onest care nu suportă tribunele și minciuna și lașii, omul care ajunge în lagăr de unde se întoarce cu o incurabilă boală a plămânilor. El, cel supranumit de prietenii lui, în bătaie de joc sau poate că nu, Poetul.

Da, Poetul, deși nu ne lăsați decât câteva pagini scrise despre el, este din galeria acelor mari personaje care spun adevăruri fundamentale despre totalitarism (și despre post-totalitarism). Critica lui este radicală. Ea este radicală și justă.

Scumpe domnule Makine, aș vrea să tipăresc aceste câteva pagini despre povestea Poetului și să le presar din avioane, ca pe manifeste, până la Vladivostok, și dincolo de el. Nu sunt nebun – știu bine că adevărul nu are o bună propagandă.

Și că, până la urmă, așa cum splendid ne-ați lăsat demonstrație: iubirea, ea și numai ea, poate să ne facă îndurabilă viața chiar și într-un imens lagăr cum a fost raiul socialist, îndurabilă chiar și pe ruinele lui.

Cum să presari, deci, din avioane iubire? Nu există revoluție pentru o asemenea utopie.

Aș vrea, totodată, să călătoresc adânc în inima dumneavoastră și să-l întâlnesc acolo pe Poet și să îi dau această neîndurătoare dare de seamă: nu s-a limpezit lumea.

Tot trei mari categorii de oameni trăiesc pe pământ. Cei care preferă confortul de turmă, zeflemiștii, care trăiesc din iluzia că zeflemeaua îi poate salva de lipsa curajului, și rebelii adevărați, cei care se opun nedreptății chiar și cu prețul vieții.

Ei, i-aș mai spune Poetului, au rămas atât de puțini – o sectă de muribunzi care sprijină, și mai departe, pe umerii lor pământul, dacă nu și cerul.

Cartea dumneavoastră – care este în definitiv o critică târzie, dar nu lipsită de importanță a Uniunii Sovietice – m-a luminat, chiar în ziua când s-a scurs un secol de la 25 octombrie 1917, cu privire la ce a lipsit cel mai mult acolo, la Est de Dumnezeu. Cel mai mult a lipsit iubirea.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.