O nouă scrisoare către domnul Hrabal
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-scrisoare-catre-domnul-hrabal/

A apărut, în acest an, la Editura Art, cartea “Vremurile bune de altădată” (selecţie şi traducere din limba cehă de Jean Grosu), în seria de autor “Bohumil Hrabal”.

Un articol de Andrei Crăciun|20 iulie 2016

Scumpe domnule Hrabal, vă scriu din nou, după o lungă pauză, pe care nu o pot scuza altfel decât prin viață, căci, de când v-am căutat ultima dată, am trăit, puțin, dar am trăit, domnule Hrabal, am tot umblat prin lume, am ajuns până în Palestina!, am ajuns până la Moscova!, am pribegit și m-am lăsat îmbătat și m-am lăsat amăgit și am văzut amurguri și am privit, fără speranțe și fără regrete, viitorul, am refuzat să iau cina unui sărac, când am avut bani am mâncat, dacă nu, nu, și poate că prin lume aș rătăci și acum, dacă într-o dimineață nu m-aș fi trezit acasă și nu mi s-ar fi făcut foarte dor de dumneavoastră, domnule Hrabal, și în dimineața aceea desigur că am alergat către o librărie, am întâlnit acolo Vremurile bune de altădată, și am oprit, din nou, timpul în lume, adio vacanță de vară!, adio atentate bookpic-5-vremurile-bune-de-altadata-68422teroriste!, adio examene de maturitate!, de atunci vă citesc și nici nu îmi doresc altceva, dați-mi voie să mă confesez, căci nu e lipsit de importanță amănuntul că în două săptămâni voi avea treizeci și trei de ani, întocmai ca fiul acelui tâmplar din Nazaret, dar eu nu mă gândesc să mor pe cruce, între tâlhari, eu nu vreau să întemeiez nicio religie, acum, la această răscruce, tot ce mai vreau eu e un nesfârșit răgaz, un scurt infinit, cât să vă citesc pe dumneavoastră, întocmai cum v-ați scris, clovn și animator și povestitor și profesor particular și informator, bărbat care îmbătrânește, fără să renunțe la tinerețe, vreau să vă citesc atunci când treceți granița dintre acea farfurie cu friptură și acea halbă de bere și absolut, căci nu mă mai satur de metaforele și de metamorfozele dumneavoastră, pe care le numiți ieftine, întâiul miracol al lumii, și nu găsesc niciun motiv să vă contrazic, metamorfozele ieftine chiar sunt cele mai importante întâmplări care ni s-au dat, și viața trebuie trăită cu voie bună, dacă tot o îndurăm, nu-i așa, domnule Hrabal?, iar Vremurile bune de altădată este, și ea, cea mai frumoasă dintre cărțile pe care le-ați scris, aceste povești magnifice și grotești, cum sunt și oamenii, și nu mă mai satur de după-amiaza acea anostă în care un tânăr intră într-o cârciumă și începe să fumeze și să bea și să citească, minunându-i și revoltându-i pe ceilalți, oameni mai bătrâni, epuizați și îngrijorați de ce va face tineretul și de cum o să fie viitorul, și eu aș vrea să fiu chiar ca tânărul acela, să am hohotul lui de râs și nepăsarea lui, și nu mă mai satur nici de motoretele dumneavoastră și ale tatălui dumneavoastră, domnule Hrabal, de oamenii adevărați pe care i-ați întâlnit prin viață, de suprarealiști și de nebuni, de măcelari și de muncitori în construcții, vreau să văd Praga de Aur cu dumneavoastră, și să visez că își face deasupra mea Sfântul Iosif o cruce mare, semn sigur că urmează să câștig la Pronosport, căci altfel de ce s-ar obosi Sfântul să facă așa?, sau, dimpotrivă, poate că mai bine aș fi acel bărbat care poartă cu sine o cratiță cu varză acră sau o femeie chipeșă, deși imensă, din care ai ce ciuguli, domnule Hrabal, și iertați-mă vă comunic asta atât de brutal, dar sunteți un fanfaron, și știm amândoi că acesta este un elogiu, cel mai însemnat dintre toate, sunteți un splendid, un sublim fanfaron, dumneavoastră știți cum se poate citi o dragoste pe o inimă și cum pot aripile unui arhanghel să fâlfâie, înălțându-l pe arhanghel sau nu, ce importanță mai are?, căci atât de des trec îngeri prin pagini în Vremurile bune de altădată, deși dumneavoastră nu le spuneți îngeri, dar ce altceva ar putea fi ei, ce altceva ar putea fi toți acești oameni supuși melancoliei?, domnule Hrabal, în dimineața în care mi s-a făcut atât de dor dumneavoastră, înainte să alerg către librărie m-am privit, după mult timp, în oglindă, m-am gândit să vă spun și ce am aflat stând așa și privindu-mă, am aflat că sentimentele din oglindă sunt întotdeauna mai aproape decât par, domnule Hrabal, ceea ce desigur că știați, dar poate că ați uitat, de ce să nu aveți și dumneavoastră dreptul să uitați ceva?, și de ce să nu ne amintim, de ce să nu ne amintim de sentimentele noastre, de ce să nu le privim ca pe niște lumini aprinse, dar iată că e din nou foarte, foarte târziu și lumea își vrea timpul înapoi și nu mai am puterea să mă opun, am ajuns la ultima frază, la dirijorul acela care dirija cu nuiaua de salcie fanfara militară care cânta molcom, dar mai departe, mai departe nici nu vreau să ajung, mai departe, mai departe, nu, domnule Hrabal.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

05
/05
/16

,,Viaţa ficţiunii după o Revoluţie” este cea mai recentă carte publicată de Radu Cosaşu (Oscar Rohrlich). A apărut în această primăvară la Editura Polirom. Cartea aceasta (un roman, nu o colecţie de eseuri!) este scrisă ca un teribil epistolar în două părţi.

27
/04
/16

Rămăşiţele pământeşti ale lui Pablo Neruda au fost reînhumate pe țărmul Oceanului Pacific, în grădina casei sale din Isla Negra, pe coasta centrală chiliană. În urmă trei ani, trupul scriitorului fusese exhumat pentru a clarifica dacă poetul a fost asasinat în timpul dictaturii lui Augusto Pinochet.

26
/04
/16

Actrița Oana Pellea va fi, vineri, alături de Cristina Casian și Barbu Ollănescu-Orendi, oaspetele Serilor "Acasă". În cadrul evenimentului, sub genericul "Acasă la boierii Ollănești și la Amza Pellea" vor fi prezentate cărţile: "Jurnal 2003-2009", de Oana Pellea, "Să râdem cu Nea Mărin", de Amza Pellea și "Așa a fost să fie. Amintiri din anii mei buni și răi", de Barbu Ollănescu-Orendi.

24
/04
/16

“În dulcele stil clasic”, „Donul liniştit”, „Românismul, Catehismul unei noi spiritualități”, „Moara cu noroc”, „Leo Africanus” sau chiar... „Abecedarul” sunt cărţi care au trasat direcţii în personalitatea şi cariera actualilor lideri ai României. De Ziua Internațională a Cărții, revista Q Magazine a “interogat” câteva dintre personalităţile zilei pe tema cărţii preferate. Vă prezentăm mai jos scurte fragmente din acest demers.

22
/04
/16

În mai puţin de o lună, în capitală debutează cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Peste 100 de poeţi din peste 20 de ţări vor sosi la Bucureşti în perioada 18 – 22 mai, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la peste 20 de evenimente: lecturi publice, mese rotunde, dezbateri și performance-uri.

22
/04
/16

„Nu-i amintire care să nu se şteargă cu timpul, nici durere pe care să nu o mistuie vremea.”, Don Quijote de la Mancha, Miguel de Cervantes. În urmă cu 400 de ani se stingea din viaţă întemeietorul romanului modern şi simbolul literaturii spaniole.

21
/04
/16

Comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Miguel de Cervantes, în 22 aprilie, va marca și sfârșitul unei serii de 17.000 mesaje postate pe Twitter care reproduc integral romanul "Don Quijote" al scriitorului emblematic al literaturii spaniole. Autorul acestei ingenioase transcrieri este un inginer informatician spaniol de 55 de ani.

21
/04
/16

Vacanţe filocalice, de Gabriel Pătraşcu, şi Crux, de George State sunt volumele câştigătoare ale Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2015, la secţiunea „Proză”, respectiv „Poezie”. Ambele volume vor fi lansate în cadrul Salonului Internaţional de Carte „Bookfest”, care va avea loc în perioada 1 – 5 iunie, la Romexpo Bucureşti.

20
/04
/16

În această seară, de la ora 19.00, la Club A din Bucureşti (Str. Blănari nr. 14), în cadrul „Cafenelei critice”, va avea loc un dialog cu Matei Vişniec despre ultimul său roman, Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă..., apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în format digital. Invitați: Bogdan-Alexandru Stănescu, Cosmin Ciotloş; Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

19
/04
/16

În această seară, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptati la librăria Humanitas Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea celui mai nou roman al lui Amos Oz, Iuda, o realizare literară care repune în discuție, din perspectiva etică, politică și istorică, figura trădătorului și conceptul de trădare.

15
/04
/16

La ediția actuală a Târgului de Carte de la Londra, Institutul Cultural Român a așezat în centrul programului românesc figura lui Mircea Eliade, marele scriitor și istoric al religiilor care a petrecut, în 1940/41, opt luni în sediul din Belgrave Square nr. 1, ca atașat cultural al României în Regatul Marii Britanii.

14
/04
/16

Săptămâna viitoare (18 - 22 aprilie), şase poeţi britanici contemporani vin la Bucureşti, pentru a stiliza traduceri din poezia română contemporană. Pe lista celor peste 40 de poeţi români ale căror versuri vor fi traduse în limba engleză se află nume precum: Ana Blandiana, Nora Iuga, Angela Marinescu, Emil Brumaru sau Mircea Cărtărescu