O pălărie care i-a aparţinut lui Napoleon Bonaparte, vândută cu 1,9 milioane de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-palarie-care-i-a-apartinut-lui-napoleon-bonaparte-vanduta-cu-19-milioane-de-euro/

O pălărie neagră din fetru, cu două colţuri, care i-a aparţinut lui Napoleon Bonaparte a fost vândută, duminică, pentru 1,9 milioane de euro, într-o licitaţie organizată de casa Osenat în oraşul francez Fontainebleau.

Un articol de Petre Ivan|17 noiembrie 2014

Jean-Pierre Osenat, reprezentant al casei de licitaţii Osenat, a declarat că o persoană din Coreea de Sud a cumpărat bicornul, un simbol al lui Napoleon Bonaparte, pentru 1,9 milioane de euro, în licitaţia prin care au fost puse în vânzare o serie de obiecte din perioada împăratului francez, din colecţia prinţului de Monaco.

La începutul secolului al XIX-lea, aceste pălării erau purtate cu colţurile în faţă şi în spate, însă Napoleon, „pentru a se face remarcat”, a schimbat unghiul.

„Toată lumea purta acest tip de pălărie într-un fel, dar Napoleon a purtat-o invers (colţurile erau aliniate cu umerii, n.r.), astfel încât silueta sa să fie recunoscută pe câmpul de luptă”, a declarat Jean-Pierre Osenat.

Napoleon Bonaparte

Napoleon Bonaparte

În cei 15 ani ai imperiului, Napoleon a avut aproximativ 120 de pălării, de obicei furnizate de compania Poupart & Cie, care avea sediul unde în prezent se află Palais-Royal din Paris. O pălărie costa în jur de 60 de franci.

„Napoleon a avut mereu 12 pălării pentru utilizare, fiecare rezista trei ani şi au fost înlocuite la rata de patru pe an”, potrivit catalogului licitaţiei. În prezent, mai există aproximativ 20 – 30 de pălării ale acestuia, multe dintre ele în colecţii ale muzeelor.

Estimată iniţial la 300.000 – 400.000 de euro, pălăria vândută este într-o stare excelentă, având chiar şi căptuşeala din mătase de culoare gri – verde.

Obiectul a intrat în posesia veterinarului-şef de la grajdurile imperiale de la începutul secolului al XIX-lea. Apoi, a fost vândută celebrei case de licitaţii Drouot din Paris, în 1926, şi cumpărată de familia regală de Monaco.

Străbunicul prinţului Albert de Monaco a fost un colecţionar devotat al lui Napoleon. În 1960, familia a creat un muzeu, care, în prezent, scoate la licitaţie obiectele, pentru a face loc istoriei familiei, a mai spus Osenat.

Licitaţia a inclus şi portrete ale lui Napoleon, panglici tricolore militare şi medalii, busturi din marmură şi bronz şi statuete ale împăratului, precum şi multe alte obiecte, inclusiv ochelarii lui Napoleon, aparatul de ras şi ceasul de buzunar.

În 2009, casa de licitaţii Osenat a vândut o sabie care i-a aparţinut lui Napoleon, pentru 4,8 milioane de dolari, potrivit lui Jean-Pierre Osenat.

Foto: Napoleon Bonaparte – wikipedia, facebook

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.