O poveste despre Napoli sau una despre Palestina? Care este cartea lunii iunie?
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-poveste-despre-napoli-sau-una-despre-palestina-care-este-cartea-lunii-iunie/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|4 Iulie 2018

„Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” de Elias Khoury și „Iubire amară” de Elena Ferrante. Cel dintâi e cea mai recentă apariție din opera scriitorului libanez, iar cel de-al doilea este cartea de debut a misterioasei scriitoare Elena Ferrante, cea a cărei identitate rămâne în continuare incertă. Două romane care se întâlnesc pe piața din România la acest început de vară și care sunt potrivite de citit în vacanță, pe un șezlong, la malul mării, deși sunt amândouă mostre de literatură foarte serioasă.

Istoria palestinienilor și cea a evreilor, în oglindă

Elias Khoury s-a născut în 1948, undeva într-un cartier din Beirut. A participat la Războiul Civil din Liban, izbucnit în 1975, unde a fost grav rănit și chiar și-a pierdut parțial vederea, experiență care l-a marcat și care se reflectă și în literatura sa, astăzi când este unul dintre cei mai importanți intelectuali ai lumii arabe, într-o lume care, e evident, devine ușor-ușor islamofobă. Așadar, o mare parte din opera lui a fost dedicată acestui război și consecințelor sale. De data asta, însă, scriitorul publică un roman – prima parte dintr-o trilogie proiectată –  care își propune să abordeze, dintr-o altă perspectivă, ceea ce s-a întâmplat în Palestina și Israel, dezvăluind perspectiva palestinienilor care au rămas în interiorul granițelor statului creat în 1948.

„Lucrul la această carte a fost dificil, pentru că a fost necesar să evoc în oglindă istoria dureroasă a palestinienilor, dar și suferința evreilor”, povestește Elias Khoury într-un interviu publicat în România Liberă, în acest an când a venit în România să-și lanseze acest nou roman. „Totuși, Gaza este în acest moment cel mai mare ghetou din lume. Să nu uităm că sunt 1,9 milioane de oameni care trăiesc pe o limbă de pământ de 360 de kilometri pătrați și 80% din ei sunt refugiați palestinieni care au trebuit să fugă din Israel. Sunt oameni care și-au văzut satele distruse, terenurile confiscate și care nici acum nu au dreptul să se întoarcă la proprietățile lor. Nu putem găsi nicio soluție negociind cu Dumnezeu, mai ales că, învățăm din mitologia greacă, zeii au și obiceiul luptelor interminabile. Ei au și vreme de așa ceva, pentru că nu mor. Dar noi murim…”

Aceasta este premisa romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, volum publicat în Biblioteca Polirom, finalist la International Prize for Arabic Fiction 2017. Un roman teribil, ca o țesătură complicată, cu povești care se întretaie, cu mai multe voci narative, cu plonjări în timp și în diferite existențe, ca un alt fel de „1001 de nopți”. Așadar, Elias Khoury sau un alter-ego al lui locuiește în New York… unde predă literatură arabă. Iar aici îl întâlnește pe Adam Dannun, un vânzător de falafel, care trăiește în același New York unde a emigrat pentru a fugi de traumele unei povești de dragoste produse de ocupația israeliană. Acesta este primul strat al poveștii… Urmează cel de-al doilea. Adam Dannun lucrează la un roman: povestea vieții celebrului poet arab din alte timpuri, Waddah al-Yaman cu toate complicațiile și întorsăturile ei ca un superb mozaic. Iar frumosul poet este iubitul secret al soției califului, care-l ține ascuns într-un cufăr. Cum califul află până la urmă de aventura ei, îi va cere cufărul pe care-l va îngropa adânc în inima pământului și odată cu el, pe poetul aflat înăuntru, care va prefera să moară fără să scoată un sunet… Iar Khoury explică faptul că această imagine a poetului îngropat este, de fapt, o metaforă pentru victimele palestiniene care s-au ascuns în cisterne de apă ca să traverseze din Iraq spre Kuweit, dar care au murit acolo. Însă, dincolo de această explicație rămâne superba imagine a poetului închis în cufăr, care-și aude iubita făcând dragoste cu califul, înainte ca el să fie îngropat de viu.

Povestea trece însă la un alt strat, pentru că Adam Dannun, în timp ce scrie această poveste, în New York-ul care pentru el are aromă de falafel, va descoperi că toată viața lui a fost o minciună. Că mama care l-a crescut nu a fost mama lui adevărată și nici tatăl lui n-a fost adevăratul lui tată și că, de fapt, a fost găsit de un orb, lângă mama lui, care zăcea moartă sub un măslin. Și din acest moment, el începe să-și caute bucățile lipsă din propria viață, să-și scrie adevărata poveste. O poveste care-l va porta înapoi în ghetourile pe care armata israeliană, după ce a evacuat mare parte din Lod, le-a construit pentru cei rămași în oraș. O relație pe care Khoury o explorează în acest roman este aceea dintre tată și fiu, tatăl care-și ucide fiul, cu trimiteri largi la episoade celebre din istoria culturii, care culminează cu povestea morții lui Iisus pe cruce.

Iată cum își rezumă Elias Khoury povestea, în același interviu din România Liberă: „Adam își spune propria poveste, o poveste tragică. Este un băiat care descoperă că nu este copilul femeii care l-a crescut, ci un copil găsit la sânul unei femei care murise în cursul exodului palestinian. Un băiat găsit de un orb, care l-a adus înapoi și i-a găsit o mamă adoptivă. Există un moment în care acest personaj descoperă că întreaga lui viață este o minciună, că totul este fals, și de atunci, pentru el totul devine o cursă pentru a-și recupera amintirile. Își întreabă prietenii, încearcă să afle ce s-a întâmplat în ghetou la vremea în care s-a născut. Încearcă să înțeleagă Israelul, merge la studii la Universitate, vorbește perfect limba ebraică și chiar pretinde, pentru o bună bucată de vreme, că ar fi evreu, inventându-și pentru asta și un tată evreu. Dorește cu disperare să se integreze, dar descoperă că îi este imposibil să o facă. Pur și simplu pentru că nu este evreu. Iar să nu fii evreu înseamnă să nu fii cetățean în Statul Israel. Prin povestea aceasta a lui Adam putem ghici întreaga dramă a palestinienilor prinși în Nakba, în catastrofă. O noutate a acestei cărți, ceea ce nu prea se întâmplă nici cu autorii arabi, nici cu cei israelieni, este că încerc să integrez experiența unei părți în experiența celeilalte.”

Iubire amară, pe străzile din Napoli

De partea cealaltă, cartea Elenei Ferrante. „Iubire amară”, publicată la Pandora M, romanul de debut al scriitoare care e un fenomen internațional, mai ales pentru Tetralogia napolitană și a cărei faimă a fost alimentată și de misterul de care s-a înconjurat. Mai exact, de la debutul ei cu această carte, în 1992, nu s-a arătat niciodată în public și nimeni nu știe cu adevărat cine se ascunde în spatele acestui nume. Dacă e un bărbat sau o femeie. Cărțile ei sunt bestseller-uri internaționale, iar numele ei a fost vehiculat chiar pe lista scurtă pentru premiile Nobel. Așadar, în toți acești ani de glorie, ea a rămas o semnătură fără chip. Iar editura italiană E/O Edizioni i-a păstrat secretul… S-au vehiculat de-a lungul timpului diverse nume, s-au făcut studii, cărțile ei au fost analizate cu un soft special și au ajuns la concluzia că există o mare probabilitate ca acest cărți să fi fost scrise de un bărbat.

În urmă cu doi ani, jurnalistul italian Claudio Gatti a realizat o anchetă și susține că a descoperit adevărata identitate a Elenei Ferrante, care ar fi o traducătoare de germană și italiană, Anita Raja, a cărei mamă ar fi părăsit Germania lui Hitler, în care evreii erau prigoniți, și ar fi ajuns la Roma, unde s-ar fi căsătorit cu un magistrat din Napoli. Anita Raja este căsătorită cu un scriitor din Napoli, Domenico Starnone, care colaborează cu aceeași editură care îi publică Elenei Ferrante cărțile. Gatti susține că veniturile Anitei Raja au crescut exponențial de la an la an, exact în același timp cu succesul italian și apoi internațional al cărților lui Ferrante, iar în 2000, după ce prima carte semnată de Ferrante a avut succes și a adus și câștiguri din ecranizarea cărții, Anita Raja a cumpărat o casă cu șapte camere într-una dintre cele mai scumpe zone ale Romei, iar în anul următor, încă o casă, în Toscana. „Odată ce am încheiat o carte știu că ea îşi va găsi calea în lume fără mine, iar faptul că nimic din fiinţa mea concretă, fizică nu va apărea alături de volum (ca şi cum cartea ar fi un căţeluş şi eu aş fi stăpânul său) m-a făcut să descopăr lucruri noi despre scris”, își explica Ferrante alegerea de a rămâne în anonimat…

„Iubire amară”, publicat de Pandora M, în traducerea Ceraselei Barbone, este primul roman semnat Elena Ferrante și în ea se găsesc deja sâmburii următoarelor cărți de succes: relația mamă-fiică, cu diversele ei laturi, în care se amestecă fascinație și ură, afecțiune și respingere violentă, apoi străzile orașului Napoli, cu viața lui specifică și cu ritmul lui atipic. E o poveste de dragoste și ură, iar această relație duală se reflectă în tot și în toate. Și dacă în cazul lui Elias Khoury era disecată relația tată-fiu, aici, la Elena Ferrante, importantă este relația mamă-fiică. Acesta fiind și miezul poveștii din romanul „Iubire amară”. În care Delia, o femeie de 45 de ani, își descoperă mama moartă, înecată, purtând pe ea lenjerie intimă scumpă. Un amănunt ciudat, care o va face să pornească înapoi, în timp, să caute și să înțeleagă detalii despre viața și moartea mamei, să pună cap la cap frânturi, să-și rememoreze copilăria, totul într-un fel de călătorie inițiatică în care, la final își va descoperi propria identitate, în care în mod straniu se ascund fețe ale mamei ei, pe care va înțelege de-abia acum că o iubește.

„Mama mea s-a înecat de ziua mea de naștere, în noaptea de 23 mai, în mare, în dreptul localității numite Spaccavento, la câțiva kilometri de Minturno. Exact acolo, la sfârșitul anilor 50, când tata încă locuia cu noi, închiriam vara o cameră, într-o casă țărănească, și petreceam luna iulie dormind toți cinci în câțiva metri pătrați încinși”. Așa începe acesta interesantă aventură prin propria existență, cu care Delia se trezește brusc față în față.

Însă, chiar dacă se simt în acest roman de debut al scriitoarei ascunse sub pseudonim sâmburii romanelor ei de succes de mai târziu, scriitura ei este deocamdată crudă…

Decizia

Pentru extraordinara țesătură a poveștilor în care se întretaie timpuri și epoci și lumi diferite, pentru frumusețea povestirii, pentru curajul de a vorbi despre probleme aproape tabu în epoca noastră și de a pune față în față, pe fiecare cu realitățile și traumele sale, două lumi aflate în conflict, Ziarul Metropolis declară romanul „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” de Elias Khoury, publicat la Polirom, câștigător al duelului și cartea lunii iunie.

15
/09
/18

Vă invităm în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38). Totul începe cu o atentă selecție de titluri românești și străine, pentru adulți și copii, animate de întâlniri cu personalități din lumea culturală, lecturi în avanpremieră, seri muzicale, un salon literar lunar în care sunt discutate aparițiile editoriale care ne-au impresionat sau ne-au pus pe gânduri, o cafenea filozofică, evenimente pentru copii și un pubquiz.

14
/09
/18

Cătălin Dorian Florescu este invitatul primului eveniment Humanitas din această toamnă de la Librăria Cișmigiu. Marți, 18 septembrie, de la ora 19, Cătălin Dorian Florescu, laureat al Premiului Literar Andreas Gryphius 2018 pentru întreaga operă, va purta un dialog cu publicistul Cristian Pătrășconiu despre cel mai recent roman al său, Bărbatul care aduce fericirea, apărut la Humanitas, în traducerea Marianei Bărbulescu.

12
/09
/18

Noua sufragerie-librărie din La Petite Bouffe-Cotroceni (zisă și „La Pisicul ghiftuit“) propune „o mică ghiftuială“ culturală lunară. Doritorii sunt invitați, așadar, în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38).

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

11
/09
/18

Cea mai nouă apariție în colecția CINEMAgrafia a editurii Noi Media Print, volumul „Mircea Veroiu. Poezia unei lumi tragice”, scris de Marian Sorin Rădulescu, poate readuce în atenție unul dintre cei mai importanți regizori ai cinematografiei române, ale cărui filme par să fie însă tot mai puțin descoperite sau revăzute.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

03
/09
/18

Astăzi a avut loc conferința de lansare a celei de a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Organizatorii au anunțat noutățile și numele invitaților care vor sosi la Iași, în perioada 3-7 octombrie 2018.

29
/08
/18

Cu aproape zece ani înainte să moară, când se afla deja de ceva vreme sub observaţie psihiatrică, Friedrich Nietzsche începea să alunece pe deplin în propria poveste şi să se identifice cu zeul Dionysos, semnându-şi scrisorile cu numele lui.

Page 1 of 8312345...102030...Last »