„O poznă a firii“
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-pozna-a-firii/

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

Un articol de Georgeta Filitti|25 Aprilie 2016

A intrat la Bucureşti cu  o pompă deosebită, poruncind să nu fie „vreun cusur” la desfăşurarea alaiului, de la Mânăstirea Văcăreşti până la Mitropolie – unde a fost uns – şi apoi spre Curtea Veche: boieri îmbrăcaţi mai ales în haine roşii, cătane de tot felul, steaguri, muzici. Din caretă a aruncat mulţimii de gură cască bani. „Iară dacă sosi la Curte, să mai vedeţi bacşişuri multe”, a rămas credinţa populară convertită în versuri.

Poate neînvăţat cu subtilităţile practicate de fanarioţi (ameninţaţi de turci, de competitori, neiubiţi de localnci), Mavrogheni a înţeles că e trimis ca un fel de arendaş – cum au şi fost definiţi în istoriografie domnii din răstimpul 1716-1821 – şi s-a purtat în consecinţă. Apără cauza turcească în conflictul armat cu austriecii (masând trupe la graniţa oltenească) şi exilează masiv pe boierii nesiguri, tranzacţionişti, mereu dispuşi să încline spre ruşi ori spre austrieci dacă aşa o cereau interesele lor proprii.

Cu manifestări sforăitoare şi incursiuni neaşteptate în Ţara Bârsei, el îi invită pe românii de acolo să se alăture Ţării Româneşti, „de la care au fost desfăcuţi împotriva dreptăţii”, devenind un apărător fără echivoc al cauzei turceşti. O face în spirit pirateresc şi împotriva evidenţei. Odată în plus excentric, îşi căftăneşte calul, boierindu-l. Sigur de sine, Mavrogheni aspira, în 1788, şi la tronul Moldovei, de unde vodă Ipsilanti se retrăsese. S-ar fi putut realiza atunci o unire a celor două ţări? Puţin probabil, când pământul românesc era călcat, concomitent, de trupe ruso-austro-turce.

La fel de neaşteptat rămâne vodă Mavrogheni şi în administrarea capitalei sale. Pe de o parte îşi goleşte palatul de mobile, făcând, între altele, loc calului poaspăt înnobilat, amenajează grădini minunate în preajma bisericii care îi poartă numele până azi (din vecinătatea Muzeului Ţăranului Român), pe de alta ia măsuri concrete, benefice fără îndoială, dar ridiculizate copios. Astfel, în cele 37 de lucrări ce i-au fost consacrate sunt reţinute minuţios: obligativitatea pentru preoţi de a fi prezenţi la biserică şi noaptea (dacă îi vine vreunui creştin ideia să se spovedească tocmai atunci), ca şi dreptul acordat unor aşezăminte bisericeşti, ca o favoare domnească, de a instala iarna sobe pentru încălzirea enoriaşilor.

Reluând un obicei practicat de califi, vodă umbla prin oraş, deghizat sau nu, urmărind corectitudinea tranzacţiilor, felul cum se achitau de obligaţii slujbaşii ori dacă erau bine echilibrate talerele balanţelor. Negustorilor ce vindeau cu lipsă la cântar le ţintuia urechea de oblonul prăvăliei. La fel de neiertător era cu falsificatorii de monede (calpuzanii). N-a iubit cafenelele, unde se aruncau „vorbe spurcate” contra domniei şi mai veneau acolo şi „podărese” (femei de moravuri uşoare), aşa că le-a închis adeseori, dar fără mare efect pentru că turcii (unii din beneficiarii lor) reuşeau mereu să le redeschidă.

Ca să arate odată în plus că e altfel decât predecesorii săi, acest ciudat care se credea urmaşul familiei veneţiene Marosini, umbla prin Bucureşti într-un rădvan tras de cerbi cu coarnele aurite.

Oricât s-a strădit să fie bun administrator şi credincios turcilor ca nimeni altul, Mavrogheni a sfârşit atârnat în ştreang, undeva la sudul Dunării, din poruca stăpânilor săi de la Ţarigrad, mereu dispreţuitori faţă de ghiauri, adică faţă de creştini.



20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

Page 2 of 3123