Școală, religie, știri – un cocktail dinamită în PROFU DE RELIGIE, luni la TVR2
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-premiera-care-starneste-controverse-profu-de-religie/

În această seară, de la ora 20 .10, la TVR 2 şi TVR HD, Casa de Producţie TVR, în parteneriat cu UNITER, prezintă un spectacol născut din fibra realităţii cotidiane – „Profu de religie”, scris de dramaturgul Mihaela Michailov, în regia lui Bobi Pricop, selectat anul trecut în Festivalul Naţional de Teatru.

Un articol de Petre Ivan|10 august 2015

Spectacolul are în centru său afirmațiile unei adolescente și modul în care sunt preluate, mestecate și scuipate de societate și mass-media.„Profu’ de religie” abordează modul în care adevărul poate fi interpretat și manipulat în diverse feluri astfel încât sensul său devine relativ. Credința într-un adevăr unic se sparge în zeci de bucăți.

La ora de religie, profesorul le cere elevilor să spună care este definiția adevărului; de aici pornește o adevărată dispută și controversă: una dintre eleve, Mara, cu o imaginație peste media clasei, susține că adevărul este relativ și că fiecare om își are adevărul său.

După ora de religie, când Mara nu a putut să-și impună punctul de vedere, o convinge pe una dintre colegele sale, Anca, de faptul că profesorul de religie a atins-o într-un mod necuviincios pe genunchi.

Este felul în care un copil își ia revanșa asupra autorității, plutind între fantezia personală și realitatea mistificată.

Anca nu a văzut, de fapt, ceea ce s-a întâmplat sau ceea ce nu s-a întâmplat, dar se lasă convinsă și chiar manipulată de Mara săProfu de religie redea faptele povestite dirigintelui clasei.

Familiile copiilor îngroașă confuzia, iar mass-media, din dorința de a da evenimentului propriu-zis un grad de veridicitate, va produce tulburări și confuzii în plus.

Reacția adulților potențează negativ confuzia copiilor într-o lume în care adevărul și minciuna se subminează reciproc. Este războiul tuturor contra tuturor.

Spectacolul este rodul unui „proces colaborativ” dintre dramaturgul Mihaela Michailov, regizorul Bobi Pricop și actori, după ce un fragment din piesă a fost declarat câștigător la cea de-a treia ediție a Concursului de proiecte pentru tineri regizori și dramaturgi români inițiat de Teatrul Național Craiova.

12 august a fost declarată Ziua Internaţională a Tinerilor de către Adunarea Generală a ONU în 1999.

TEATRU TV „Profu de religie”: luni, 10 august, ora 20 :10, pe TVR 2 și TVR HD ; în reluare marți, 11 august, ora 14 :00 la TVR HD

PROFU’ DE RELIGIE de Mihaela Michailov

Producţie a Teatrului Naţional “Marin Sorescu”, Craiova

Regia şi scenografia: Bobi Pricop

Distribuţia: Marian Politic, Dragoş Măceşanu, Romaniţa Ionescu, Cătălin Vieru, Raluca Păun

Foto: PROFU’ DE RELIGIE – tvr.ro

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.