O problemă cronică la București – sistematizarea
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-problema-cronica-la-bucuresti-sistematizarea/

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

Un articol de Georgeta Filitti|1 decembrie 2016

Conducte de teracotă, fântâni, drenaje, servicii de pompieri, de ecarisaj, scoaterea cimitirelor în afara oraşului, canalizarea Dâmboviţei, croirea şi pavarea unor artere, iluminatul cu gaz aerian ori cu electricitate – toate au modernizat fără îndoială Bucureştiul până la Primul Război Mondial dar în acelaşi timp n-au putut împiedica construcţiile ilegale, distrugerea vegetaţiei ca şi extinderea haotică a suprafeţei sale.

Să amintim că între 1824 şi 1930 populaţia a crescut de la 100.000 la 631.000 de persoane.

În 1928 s-a format, în cadrul Primăriei, o comisie de sistematizare cu arh. Duiliu Marcu, G.M. Cantacuzino şi R. Bolomey. Concluziile şi le-a prezentat în 1934: amenajarea corectă a spaţiului de locuire, muncă şi recreere era o problemă de stat, o chestiune naţională. Propunerile arhitecţilor priveau: delimitarea suprafeţei, construirea de locuinţe pentru populaţia săracă, împărţirea în zone de locuire, comerţ, industrie, fixarea parcurilor, grădinilor, asanarea lacurilor, plasarea canalului navigabil şi a portului capitalei, o nouă schemă a şoselelor şi străzilor, amenajarea locurilor pentru monumente, spitale, pieţe, antrepozite.

Concret, arhitecţii cereau ca în cartierele muncitoreşti străzile să aibă 6 metri lăţime, dar casele să fie retrase, în aşa fel încât distanţa dintre ele să ajungă la 12 metri.

Pentru reabilitări, alinieri, canalizare riveranii trebuia să plătească (în rate) deoarece majoritatea parcelărilor fuseseră clandestine.

Optimizarea reţelei de circulaţie s-ar fi ridicat la 3 miliarde de lei. Aici veneau cu o soluţie neaşteptată: o cale ferată de-a lungul Dâmboviţei; metroul li se părea imposibil de construit, din cauza costurilor. Susţineau transportul în comun, amintind că, de exemplu, autobuzele preluau 88% din călători pe bulevardul I.C.Brătianu, iar automobilele doar 9%. Fluiditatea circulaţiei o vedeau într-un sistem radial de artere de 120 km, intersectat de 4 inele.

Monumentele şi clădirile publice urmau să fie amplasate armonios, cu perspectivă. De pildă, Parlamentul, pe Dealul Arsenalului (ceea ce s-a şi întâmplat în timpul dictaturii comuniste). Catedrala o vedeau în locul Halelor din Piaţa Naţiunii (azi Piaţa Unirii). Cetatea universitară urma să fie ridicată pe Dealul Văcăreştilor sau în cartierul Dămăroaia.

Ideea care circulase până în ajunul Primului Război, a unei centuri înconjurătoare de plantaţii, lată de 300 de metri, li se părea nerealistă din cauza numeroaselor şi încurcatelor exproprieri. Stăruiau însă foarte mult pentru spaţii verzi (13 metri pe cap de locuitor).

Arhitecţii pledau pentru cartiere de locuinţe ieftine, de tipul parter + etaj, retrase 6 metri de la stradă, cu calcan lipit de casa vecină şi grădină în spate. Costul ar fi fost de 140.000 lei (cu rate lunare de 600 lei). Amintim că salariul unui funcţionar la UCB pe atunci era de 9.000 lei pe lună. Ei consderau că blocul nu se potriveşte românului, favorizând „doar comunismul”. Prezicerea s-a împlinit, doar că nu blocurile au adus comunismul, ci invers!

O dimensiune permanent ignorată a ceea ce înseamnă sistematizarea oraşului a fost estetica. Autorii planului constatau impresia de haos dată de cele câteva mii de străzi, croite, majoritatea, la întâmplare. Ei cereau „servituţi de estetică” pentru perspectiva monumentelor ca şi instituirea de premii pentru „estetica faţadelor”. Îşi încheiau lucrarea cu recomandarea ca Bucureştiul să fie „la înălţimea simţământului artistic al naţiei întregi”.

La peste 80 de ani de la generosul plan de sistematizare a Bucureştiului, prea puţin s-a înfăptuit din el. Şi atunci, cu brutalitate, cu traumatizarea cumplită a populaţiei, iar haosul a continuat să sporească în materie de construire, circulaţie şi ignorare a factorului estetic.

Ei consderau că blocul nu se potriveşte românului, favorizând „doar comunismul”. Prezicerea s-a împlinit, doar că nu blocurile au adus comunismul, ci invers!

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).