“O relație deschisă” deschide stagiunea la Teatrul de Artă București
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-relatie-deschisa-deschide-stagiunea-la-teatrul-de-arta-bucuresti/

Ca în fiecare an, Teatrul de Artă Bucureşti deschide stagiunea cu o avanpremieră. Anul acesta, o comedie! Sâmbătă, 8 şi duminică, 9 septembrie, de la orele 19.15, publicul este aşteptat la avanpremiera spectacolului “O relaţie deschisă” de Dario Fo şi Franca Rame, în regia Anei Ioana Macaria, avându-i în distribuţie pe Andreea Bibiri şi Lucian Pavel.

Un articol de Petre Ivan|5 Septembrie 2018

Este al doilea text de Dario Fo și Franca Rame – celebrul și controversatul duo de actori și dramaturgi italieni contemporani – pus în scenă la Teatrul de Artă București.

Primul, “O femeie singură”, one woman show cu Andreea Bibiri, în regia lui Daniel Grigore Simion, este, la ora actuală, cel mai solicitat spectacol al teatrului, de către selecționerii festivalurilor naționale și internaționale.

În spectacolul O relație deschisă, o femeie povestește criza de cuplu prin care a trecut, aducându-și (la propriu) în scenă soțul. Cu mare greutate, își găsește forța interioadă de a se elibera emoțional din căsnicie și a accepta propunerea bărbatului de a avea o relație deschisă – adică o viață exclusiv sexuală, în afara căsniciei, încercând să rămână cei mai bun prieteni, căsătoriți fiind. Însă noua situație o face să întâlnească bărbatul perfect și să se îndrăgostească de el.

Iar rolurile se inversează. În noii termeni, soțul nu mai acceptă relația deschisă.O relație deschisă

“Deși nu eu am ales textul, ci Andreea Bibiri și Lucian Pavel, propunerea lor de a lucra împreună m-a bucurat foarte tare. E primul spectacol la care lucrez după ce am terminat masterul de regie de la UNATC, la clasa lui Alexandru Darie, iar faptul că ei mi-au acordat încredere a contat foarte mult. Pentru că amândoi sunt niște actori minunați: inteligenți și intransigenți, fermecători și puternici, jucăuși – adevărați profesioniști. Ca regizor debutant ce-ți poți dori mai mult ca distribuție? Pe de altă parte, m-a provocat principala dificultate a scrierii lui Dario Fo și a Francăi Rame: în accepțiunea mea, zona pirandelliană a dramaturgiei. Inițial s-a ivit din modul deliberat/total teatral pe care îl practicau cei doi (scriau, regizau, jucau), era genul lor de spectacol în anii 1960 – 1970, vorbeau cu publicul, îl implicau. Au fost precursorii a ceea ce numim astăzi stand-up comedy.  Au scris și jucat multe texte dar în O relație deschisă, în mod special, regăsim « teatrul în teatru – revolta unuia din personaje suprapusă revoltei actorului din rolul secundar, rolul soțului.” (Ana Ioana Macaria)

Dario Fo – câștigător, în 1997, al Premiului Nobel pentru Literatură – și Franca Rame sunt binecunoscuți pentru teatrul lor satiric, prin care își asumă poziția și angajamentul față de probleme sociale și politice, ceea ce le-a adus numeroase controverse cu statul, poliția, cenzura, televiziunea și chiar Vaticanul. Piesa « O relație deschisă », scrisă în 1983, este, la rândul ei, o farsă despre abordările sexuale în cadrul mariajului, într-o epocă în care atât sistemul social cât și ideologia dominantă sunt trasate de bărbați.

Pentru prestația actoricească de excepție din primul text al lui Dario Fo și al Francăi Rame, montat la Teatrul de Artă București (monodrama « O femeie singură »), Andreea Bibiri a câștigat deja Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați.

Iar Lucian Pavel este binecunoscut publicului Teatrului de  Artă București din comedia « Și veni bărbatul la femeie » de Semion Zlotnikov, intrată, anul acesta, în al cincilea an, după patru ani de săli pline.

Bilete la avanpremiera O relație deschisă, din 8 și 9 septembrie, se găsesc pe MyStage.ro și la casa de bilete de la stația de metrou Unirii 1. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

 O RELAȚIE DESCHISĂ

de Dario Fo și Franca Rame

Cu : Andreea Bibiri și Lucian Pavel

Grafică : Romulus Boicu

Regia : Ana Ioana Macaria

Foto: O relație deschisă – facebook

09
/01
/20

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă pe 19 ianuarie 2020 premiera celui mai nou spectacol din repertoriu și totodată prima mare producție a anului 2020, „Camino real”, de Tennessee Williams, pus în scenă de Cosmin Chivu – regizor român stabilit la New York și Director al Programului de studii de licență în actorie și regie din cadrul Universității de Artele Spectacolului Pace, New York.

07
/01
/20

HISTORY® difuzează, în premieră, începând cu 7 ianuarie, în fiecare marți, de la ora 21:00, noul serial „Inexplicabil”, care vine în completarea programelor speciale lansate cu ocazia Lunii secretelor. Gazda producției este actorul William Shatner, câștigător al unui Glob de Aur și a două premii Emmy, care explorează pe parcursul celor opt episoade cele mai fascinante și ciudate mistere ale lumii.

07
/01
/20

Duminică, 5 ianuarie 2020, Teatrul de Comedie a sărbătorit 59 de ani de la înființare. Aniversarea s-a desfășurat la Sala Nouă, într-un cadru restrâns, alături de echipa Teatrului, actori și colaboratori.

06
/01
/20

Iată lista completă a filmelor premiate la cea de-a 77-a ediție a Globurilor de Aur, eveniment organizat de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), la Los Angeles.

03
/01
/20

INTERVIU Cu ocazia lansării în România a celui mai recent film al său, "It Must Be Heaven", premiat cu o menţiune specială la Cannes, regizorul palestinian Elia Suleiman vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre stilul său inconfundabil, despre pericolele lumii de astăzi şi despre speranţa reprezentată de tânăra generaţie.

29
/12
/19

TOP A fost o ediţie foarte bună a festivalului de la Cannes, aşa că topul meu de final de an, care inevitabil e unul subiectiv, e influenţat de asta. Cap de listă e, totuşi, extraordinarul câştigător de la Berlin. Filmele-vedetă de la Veneţia nu m-au impresionat.

24
/12
/19

Un grup de tineri artiști timișoreni din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara au demarat un proiect unic, menit să aducă împreună creatorii și iubitorii de artă. Proiectul Artă și Artiști Români are o motivație pur educațională.

23
/12
/19

ANALIZĂ A fost un an cu de toate pentru cinematografia română: succese internaționale, apariția unor noi voci promițătoare, cineaști care se reinventează, prelungiri reușite ale realismului Noului Val, epigonism, insistența pe tema comunismului, filme de public, dar și un scandal în jurul concursului organizat de Centrul Național al Cinematografiei.

Page 5 of 854« First...34567...102030...Last »