„O relație deschisă” deschide stagiunea la Teatrul de Artă București
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-relatie-deschisa-deschide-stagiunea-la-teatrul-de-arta-bucuresti/

Ca în fiecare an, Teatrul de Artă Bucureşti deschide stagiunea cu o avanpremieră. Anul acesta, o comedie! Sâmbătă, 8 şi duminică, 9 septembrie, de la orele 19.15, publicul este aşteptat la avanpremiera spectacolului „O relaţie deschisă” de Dario Fo şi Franca Rame, în regia Anei Ioana Macaria, avându-i în distribuţie pe Andreea Bibiri şi Lucian Pavel.

Un articol de Petre Ivan|5 septembrie 2018

Este al doilea text de Dario Fo și Franca Rame – celebrul și controversatul duo de actori și dramaturgi italieni contemporani – pus în scenă la Teatrul de Artă București.

Primul, „O femeie singură”, one woman show cu Andreea Bibiri, în regia lui Daniel Grigore Simion, este, la ora actuală, cel mai solicitat spectacol al teatrului, de către selecționerii festivalurilor naționale și internaționale.

În spectacolul O relație deschisă, o femeie povestește criza de cuplu prin care a trecut, aducându-și (la propriu) în scenă soțul. Cu mare greutate, își găsește forța interioadă de a se elibera emoțional din căsnicie și a accepta propunerea bărbatului de a avea o relație deschisă – adică o viață exclusiv sexuală, în afara căsniciei, încercând să rămână cei mai bun prieteni, căsătoriți fiind. Însă noua situație o face să întâlnească bărbatul perfect și să se îndrăgostească de el.

Iar rolurile se inversează. În noii termeni, soțul nu mai acceptă relația deschisă.O relație deschisă

„Deși nu eu am ales textul, ci Andreea Bibiri și Lucian Pavel, propunerea lor de a lucra împreună m-a bucurat foarte tare. E primul spectacol la care lucrez după ce am terminat masterul de regie de la UNATC, la clasa lui Alexandru Darie, iar faptul că ei mi-au acordat încredere a contat foarte mult. Pentru că amândoi sunt niște actori minunați: inteligenți și intransigenți, fermecători și puternici, jucăuși – adevărați profesioniști. Ca regizor debutant ce-ți poți dori mai mult ca distribuție? Pe de altă parte, m-a provocat principala dificultate a scrierii lui Dario Fo și a Francăi Rame: în accepțiunea mea, zona pirandelliană a dramaturgiei. Inițial s-a ivit din modul deliberat/total teatral pe care îl practicau cei doi (scriau, regizau, jucau), era genul lor de spectacol în anii 1960 – 1970, vorbeau cu publicul, îl implicau. Au fost precursorii a ceea ce numim astăzi stand-up comedy.  Au scris și jucat multe texte dar în O relație deschisă, în mod special, regăsim « teatrul în teatru – revolta unuia din personaje suprapusă revoltei actorului din rolul secundar, rolul soțului.” (Ana Ioana Macaria)

Dario Fo – câștigător, în 1997, al Premiului Nobel pentru Literatură – și Franca Rame sunt binecunoscuți pentru teatrul lor satiric, prin care își asumă poziția și angajamentul față de probleme sociale și politice, ceea ce le-a adus numeroase controverse cu statul, poliția, cenzura, televiziunea și chiar Vaticanul. Piesa « O relație deschisă », scrisă în 1983, este, la rândul ei, o farsă despre abordările sexuale în cadrul mariajului, într-o epocă în care atât sistemul social cât și ideologia dominantă sunt trasate de bărbați.

Pentru prestația actoricească de excepție din primul text al lui Dario Fo și al Francăi Rame, montat la Teatrul de Artă București (monodrama « O femeie singură »), Andreea Bibiri a câștigat deja Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați.

Iar Lucian Pavel este binecunoscut publicului Teatrului de  Artă București din comedia « Și veni bărbatul la femeie » de Semion Zlotnikov, intrată, anul acesta, în al cincilea an, după patru ani de săli pline.

Bilete la avanpremiera O relație deschisă, din 8 și 9 septembrie, se găsesc pe MyStage.ro și la casa de bilete de la stația de metrou Unirii 1. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

 O RELAȚIE DESCHISĂ

de Dario Fo și Franca Rame

Cu : Andreea Bibiri și Lucian Pavel

Grafică : Romulus Boicu

Regia : Ana Ioana Macaria

Foto: O relație deschisă – facebook

25
/05
/15

Legendarul actor egiptean Omar Sharif, în vârstă de 83 de ani, a fost diagnosticat cu maladia Alzheimer şi face eforturi să îşi amintească unele dintre cele mai celebre filme ale sale, potrivit fiului artistului, Tarek El-Sharif.

24
/05
/15

Lungmetrajul "Comoara", de Corneliu Porumboiu, a primit premiul Un Certain Talent în cadrul secţiunii Un Certain Regard, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. Premiul Un Certain Regard a revenit peliculei islandeze "Hrútar/ Rams",de Grímur Hákonarson.

24
/05
/15

Mi-a fost dat să mă întâlnesc cu poezia d-rei Rhea Cristina la Târgul de Carte din Bucureşti, ocazie cu care şi-a lansat volumul “Ochiul Străinului”, publicat de Editura Du Style, deja consacrată în peisajul nostru editorial. Trebuie să recunosc faptul că, în prima fază, cuvintele elogioase spuse despre cartea în cauză mi s-au părut a fi (şi) puţin gratuite. Gândeam că este, totuşi, normală o oarecare notă de subiectivism.

22
/05
/15

Violonistul ALEXANDRU TOMESCU va susţine marţi, 26 mai (19.00), la Sala Radio, alături de pianistul rus EDUARD KUNZ, recitalul de la Bucureşti din cadrul turneului internaţional „Stradivarius - ENESCU EXPERIENCE”. Turneul, aflat la a 8-a ediţie, este dedicat memoriei lui George Enescu, la 60 ani de la moartea artistului.

22
/05
/15

Duminică, 24 mai 2015, dirijorul de origine română Ion Marin va dirija orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, cu Simfonia a 9-a de Gustav Mahler. Colaborarea cu această orchestră a început în urmă cu 3 ani şi are în vederea realizarea integralelor simfoniilor compozitorilor Gustav Mahler şi Anton Bruckner.

21
/05
/15

Până la finalul stagiunii, repertoriul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti, recent reintrată în circuitul public, se va îmbogăţi cu noi titluri. Piese de succes care, în perioada reconstrucţiei teatrului, au avut premiera la alte săli, precum şi alte titluri care au lipsit de pe afiş din același motiv, vor fi (re-) aduse pe scena Sălii Mari - în cel mai mare şi mai spectaculos spațiu de joc ale teatrului.