O șansă ratată. Poveștile lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-sansa-ratata-povestile-lui-dedes/

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoaşteţi, mă întorceam acasă de la …piaţă. În fond e şi asta tot un fel de „sală”.

Un articol de |23 ianuarie 2018

Nu zâmbiți, cumpărasem chestii masculine, trei legături de pătrunjel, două de mărar, 10 kg de cartofi, păstârnac, țelină, 4 kg de morcovi, 8 kg de ceapă, 3 kg de fasole, șase bidoane de câte 5 litri de apă plată și un ziar.

Mă plimbam relaxat pe trotuar, admiram blocurile gri de tip ciorap alb purtat intens, când în cale îmi sare o adunătură de oameni tineri și frumoși. Erau de la un partid, vechi, aveau ședință și erau în pauza de fumat.

Printre ei și un fost coleg, un băiat netalentat, dar insistent, având totuși simțul umorului (atenție, am fost chiar amabil în descriere). „Salut”, „salut”, el „super dandy, relaxat”, mâinile în buzunar, țigarea în colțul gurii, eu genul gospodină angajată hamal în port.

Mă prezintă colegilor și brusc, cu milă și cu groază, mă întreabă: „Tot ziarist?”. „Tot, dar cum ți-ai dat seama, după pătrunjel sau m-a dat țelina de gol?”.

Îmi mărturisește că el s-a lăsat, s-a orientat rapid, o duce bine, îl felicit: „Ți-a luat ceva timp să îți dai seama că te chinuiai degeaba”, admite că da și contraatacă: „Oricum, dacă nu mai merge treaba și o să mori de foame cu presa,  poți veni la noi, îți găsim ceva, un post bunicel”.

Îi multumesc, „Oricum, înainte să intru în politică, mai am și varianta, onorabilă, să cerșesc la colțul străzii. Dacă nu va mai merge nici asta am să vă caut”. „Salut”, zic eu, el mormăie ceva, colegii lui erau deja la 5 metri distanță, așa că îmi dau seama că, din glumă în ironie mi-am mai închis o poartă.

Foto: O șansă ratată. Poveștile lui Dede’s – dedes.ro

 

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.