„O scrisoare pierdută” și „Baiadera” în cadrul Seri de Operă Online
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-scrisoare-pierduta-si-baiadera-in-cadrul-seri-de-opera-online/

Opera Naţională Bucureşti transmite în cadrul Seri de Operă Online spectacolele „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu şi „Baiadera” de Ludwig Minkus.

Un articol de Liliana Matei|16 aprilie 2020

A doua zi de Paște, luni, 20 aprilie, ora 18:30 veți putea urmări înregistrarea spectacolului „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu, în regia lui Ştefan Neagrău, eveniment din 13 ianuarie 2013, iar joi, 23 aprilie, ora 18:30, spectacolul de balet „Baiadera” de Ludwig Minkus, regia și adaptarea coregrafică Mihai Babuşka, eveniment din 12 ianuarie 2019.

Prima scenă lirică a țării vine în întâmpinarea iubitorilor de operă cu spectacole difuzate online, în fiecare zi de luni și joi a săptămânii. „Ne dorim pe această cale, ca în această perioadă de grea încercare pentru toată lumea, să fim mai aproape unii de ceilalți prin muzică și cultură, pe care le susținem necondiționat”, se arată într-un comunicat de presă.

Înregistrările vor fi disponibile pe pagina oficială de Facebook a instituției, cât și în link-ul www.operanb.ro/operaonline, fiind accesibile publicului pe durata difuzării spectacolului.

O SCRISOARE PIERDUTĂ de Dan Dediu

Luni, 20 aprilie, ora 18:30 în cadrul Seri de Operă Online

(Trailer O scrisoare pierdută – Opera Națională București)

Compozitorul Dan Dediu și-a asumat dificila responsabilitate de a transforma piesa lui Ion Luca Caragiale, una dintre cele mai iubite creații din teatrul românesc, în muzică de operă. Înainte de toate, „O scrisoare pierdută” face parte din genul comediei așa că Dan Dediu a recurs adesea la efecte muzicale comice, care în același timp să susțină libretul. Astfel, în operă găsim citate muzicale din diferite zone, uneori chiar din folclorul românesc, menite să plaseze acțiunea în spațiu și timp și să aducă zâmbete publicului.

BAIADERA de Ludwig Minkus

Joi, 23 aprilie, ora 18:30 în cadrul Seri de Operă Online

(Trailer Baiadera – Opera Națională București)

Creat în 1877 de către Marius Petipa pe muzica lui Ludwig Minkus și pe un libret al coregrafului realizat împreună cu Serghei Kudekov, povestea din „Baiadera” dezvoltă o temă romantică, ce a însemnat în istoria baletului trecerea de la epoca romantică la epoca clasică.

Petipa s-a inspirat din moda epocii, dar a folosit propria sa estetică. Dacă pentru alcătuirea libretului a pornit de la poemul „Shakuntala” scris de poetul indian Kalidasa, „Regatul umbrelor” pare să fi fost inspirat de ilustrațiile lui Gustav Dore „Paradisul” lui Dante. Exotismul, ființele supranaturale precum silfidele, umbrele, se bucurau de mare popularitate, satisfăcând gustul epocii pentru feminitate idealizată, fantastică, eterică.

Regatul Umbrelor l-a făcut pe celebrul scriitor și critic de balet Clive Alexander Barnes să afirme: Dacă nu îţi place Baiadera, atunci chiar că nu îţi place baletul.

Opera Națională București va transmite săptămânal online două dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul instituției. Înregistrările vor fi redate în fiecare zi de luni și joi, începând cu ora 18:30 pe pagina oficială de Facebook a instituției, cât și în link-ul www.operanb.ro/operaonline,  accesibile publicului pe durata difuzării spectacolului.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.