O tragedie întâmplată peste Ocean: asasinarea lui Ioan Petru Culianu
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-tragedie-intamplata-peste-ocean-asasinarea-lui-ioan-petru-culianu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE România a fost şi rămâne o pepinieră de oameni excepţionali. Unul dintre ei a fost Mircea Eliade. Pe urmele lui s-a înscris moldoveanul dintr-o familie de intelectuali Ioan Petru Culianu (1950-1991).

Un articol de Georgeta Filitti|11 octombrie 2017

Aplecarea spre studiu, ușurința cu care și-a însușit limbi orientale la Facultatea de limbi romanice, clasice și orientale din București îl prefigurau pe savantul prestigios (pentru început a colaborat la un dicționar hindi-român). Disponibilitatea lui extraordinară a atras atenția Securității care și l-a vrut colaborator. A refuzat și a suferit consecințele: n-a mai putut publica în revistele românești și a trebuit să profeseze într-o școală pe un drum desfundat din județul Suceava. Dacă voia să se realizeze, să devină istoric al religiilor, asemenea antecesorului său, soluția era desțărarea. Până atunci (1972) a reușit o performanță: lucrând la biblioteca Asociației Orientaliștilor din București și-a însușit un bagaj informațional extraordinar. Să spunem că acest fond unic de carte este și astăzi neinventariat și supus degradării.

Ajuns în Italia, I.P.C. este internat într-un lagăr de refugiați unde încearcă să se sinucidă. Depășește acest răstimp nenorocit și urmează cursurile Universității Catolice din Milano. O termină cu o teză despre gnosticism. Ajunge în Olanda unde ține cursuri de limba română și de istoria religiilor. În 1980 obține cetățenia olandeză, în ciuda cererii de respingere a autorităților comuniste de la București pentru acest „dușman al poporului”. La numai 30 de ani își trece la Sorbona doctoratul de stat cu tema reluată de la licență despre gnosticism. Este un parcurs exemplar de om de știință în devenire, iar consacrarea îi vine dintr-o invitație a lui Mircea Eliade la Institutul Teologic al Universității din Chicago. Ajunge succesorul acestuia la catedra de istoria religiilor.

A publicat monografia Mircea Eliade necunoscutul (Milano, 1978), studii despre Vasile Voiculescu, Mihail Eminescu și romanele Hesperus (1982) și Jocul de smarald (1987). A inițiat elaborarea unei enciclopedii a magiei în patru volume. A colaborat la presa exilului (Limite, Revista scriitorilor români, International Journal of Romanian Studies, Agora, Lupta etc.) cu articole, studii științifice, recenzii; unele au fost difuzate prin BBC.

Ioan Petru Culianu a fost un bun român. Fără să se lase înșelat de aparențele „revoluției în direct la televizor” din 1989, el a dus o susținută campanie de democratizare reală a României. A făcut-o mai ales prin paginile revistei Lumea liberă (unde a cerut desființarea Securității, independența justiției, privatizarea televiziunii, drepturi egale pentru minoritățile etnice). Dar militantismul său nedezmințit i-a creat dușmănii cumplite. A fost ucis într-o toaletă a Institutului unde lucra. Crima a declanșat un scandal internațional în care acuzațiile au mers deopotrivă către Securitatea română și cercurile legionare trăitoare în străinătate.

El l-a definit pe exilat ca fiind cel care îndrăznește să rupă legăturile cu matricea, evadând pe alt tărâm, cu reguli necunoscute, pe care va trebui să le învețe și să le accepte prin suferință.

Pierderea lui Ioan Petru Culianu, la fel ca cea din 1940 a lui Nicolae Iorga – prin asasinare – a sărăcit cultura românească, a văduvit-o de o valoare recunoscută pe plan internațional. Cele 11 volume din opera sa, publicate începând din anul 1994, dau măsura creației acestui român de geniu.

Ajuns în Italia, I.P.C. este internat într-un lagăr de refugiați unde încearcă să se sinucidă. Depășește acest răstimp nenorocit și urmează cursurile Universității Catolice din Milano. O termină cu o teză despre gnosticism. Ajunge în Olanda unde ține cursuri de limba română și de istoria religiilor.

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”