O tragedie întâmplată peste Ocean: asasinarea lui Ioan Petru Culianu
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-tragedie-intamplata-peste-ocean-asasinarea-lui-ioan-petru-culianu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE România a fost şi rămâne o pepinieră de oameni excepţionali. Unul dintre ei a fost Mircea Eliade. Pe urmele lui s-a înscris moldoveanul dintr-o familie de intelectuali Ioan Petru Culianu (1950-1991).

Un articol de Georgeta Filitti|11 octombrie 2017

Aplecarea spre studiu, ușurința cu care și-a însușit limbi orientale la Facultatea de limbi romanice, clasice și orientale din București îl prefigurau pe savantul prestigios (pentru început a colaborat la un dicționar hindi-român). Disponibilitatea lui extraordinară a atras atenția Securității care și l-a vrut colaborator. A refuzat și a suferit consecințele: n-a mai putut publica în revistele românești și a trebuit să profeseze într-o școală pe un drum desfundat din județul Suceava. Dacă voia să se realizeze, să devină istoric al religiilor, asemenea antecesorului său, soluția era desțărarea. Până atunci (1972) a reușit o performanță: lucrând la biblioteca Asociației Orientaliștilor din București și-a însușit un bagaj informațional extraordinar. Să spunem că acest fond unic de carte este și astăzi neinventariat și supus degradării.

Ajuns în Italia, I.P.C. este internat într-un lagăr de refugiați unde încearcă să se sinucidă. Depășește acest răstimp nenorocit și urmează cursurile Universității Catolice din Milano. O termină cu o teză despre gnosticism. Ajunge în Olanda unde ține cursuri de limba română și de istoria religiilor. În 1980 obține cetățenia olandeză, în ciuda cererii de respingere a autorităților comuniste de la București pentru acest „dușman al poporului”. La numai 30 de ani își trece la Sorbona doctoratul de stat cu tema reluată de la licență despre gnosticism. Este un parcurs exemplar de om de știință în devenire, iar consacrarea îi vine dintr-o invitație a lui Mircea Eliade la Institutul Teologic al Universității din Chicago. Ajunge succesorul acestuia la catedra de istoria religiilor.

A publicat monografia Mircea Eliade necunoscutul (Milano, 1978), studii despre Vasile Voiculescu, Mihail Eminescu și romanele Hesperus (1982) și Jocul de smarald (1987). A inițiat elaborarea unei enciclopedii a magiei în patru volume. A colaborat la presa exilului (Limite, Revista scriitorilor români, International Journal of Romanian Studies, Agora, Lupta etc.) cu articole, studii științifice, recenzii; unele au fost difuzate prin BBC.

Ioan Petru Culianu a fost un bun român. Fără să se lase înșelat de aparențele „revoluției în direct la televizor” din 1989, el a dus o susținută campanie de democratizare reală a României. A făcut-o mai ales prin paginile revistei Lumea liberă (unde a cerut desființarea Securității, independența justiției, privatizarea televiziunii, drepturi egale pentru minoritățile etnice). Dar militantismul său nedezmințit i-a creat dușmănii cumplite. A fost ucis într-o toaletă a Institutului unde lucra. Crima a declanșat un scandal internațional în care acuzațiile au mers deopotrivă către Securitatea română și cercurile legionare trăitoare în străinătate.

El l-a definit pe exilat ca fiind cel care îndrăznește să rupă legăturile cu matricea, evadând pe alt tărâm, cu reguli necunoscute, pe care va trebui să le învețe și să le accepte prin suferință.

Pierderea lui Ioan Petru Culianu, la fel ca cea din 1940 a lui Nicolae Iorga – prin asasinare – a sărăcit cultura românească, a văduvit-o de o valoare recunoscută pe plan internațional. Cele 11 volume din opera sa, publicate începând din anul 1994, dau măsura creației acestui român de geniu.

Ajuns în Italia, I.P.C. este internat într-un lagăr de refugiați unde încearcă să se sinucidă. Depășește acest răstimp nenorocit și urmează cursurile Universității Catolice din Milano. O termină cu o teză despre gnosticism. Ajunge în Olanda unde ține cursuri de limba română și de istoria religiilor.

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.