O vară plină de evenimente culturale în aer liber, în centrul Bucureștiului
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-vara-plina-de-evenimente-culturale-in-aer-liber/

Stagiunile teatrale şi muzicale se apropie de final, dar evenimentele organizate de ArCuB în aer liber de-abia încep. Ne aşteaptă o vară antrenantă, cu festivaluri de teatru, de jazz şi de muzică de film

Un articol de Corina Vladov|21 mai 2013

Stagiunile teatrale și muzicale se apropie de final, dar evenimentele organizate de ArCuB în aer liber de-abia încep. Ne așteaptă o vară antrenantă, cu festivaluri de teatru, de jazz și de muzică de film.

În ceainăria recent deschisă (un spațiu care, din toamnă, va găzdui și one-man show-uri), echipa ArCuB a prezentat săptămâna trecută evenimentele culturale care îi vor scoate pe bucureșteni din casă.

Ceainăria ArCuB le oferă „o ceașcă de răgaz” iubitorilor de cultură.

Între 30 mai și 2 iunie, se desfășoară cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!. Timp de patru zile, vor avea loc spectacole de teatru de stradă în Piața George Enescu, Centrul Istoric, Piața Universității, Parcul Cișmigiu și pe toate bulevardele centrale. Peste 15 trupe venite (din șase țări) vor transforma centrul orașului într-un univers colorat, în care artiștii jonglează cu artele cele mai diverse.

Sâmbătă, pe 1 iunie, Parcul Cișmigiu se va transforma într-un tărâm al distracției, în care copiii se vor întâlni cu prințese, pirați, jongleuri și magicieni. Apoi, la final de lună, între 21 și 30 iunie, vom putea asculta muzică clasică, în cadrul Bucharest Music Film Festival, în Piața George Enescu. Concertele sunt susținute de Orchestra Națională Radio, Orchestra Simfonică București, Filarmonica din Craiova, Orchestra Spirit of Viena, Camerata Regală, Orchestra Silvestri, Ensemble Rado & Friends, Grupul Vocal ACAPELLA. Printre soliști vor fi: Horia Mihail, Gabriel Croitoru, Alexander Bălălescu Matei Ioachimescu.

Între 3 și 7 iulie are loc ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More, despre care pianistul Lucian Ban – curatorul evenimentului – spune că este, din punct de vedere al programului, cel mai bun festival de jazz din țară. Pe scena din Piața George Enescu vor urca nume importante, printre care Robert Mitchell’s Panacea feat Corey Mwamba, Eugen Gondi Trio, Medeski & Martin & Wood, James Carter Organ Trio.

 

Foto: Iulian Ignat, ArCuB

23
/07
/21

În perioada 23 iulie - 26 septembrie, se va desfășura seria de concerte live „Alternative Brunch”, dedicată tuturor celor a căror poftă de muzică nu ține cont de oră. Sezonul din acest an înseamnă 12 concerte, susținute de patru trupe, în trei orașe din Republica Moldova și România: Iași, Bacău și Chișinău.

22
/07
/21

Între 16 și 24 iulie EUROPAfest sărbătorește vara cu o ediție bogată în jazz. Diferite stiluri și ritmuri cu artiști din 20 de țări se pot auzi zilnic la Sala Auditorium a Palatului Regal / Muzeul Național de Artă al României.

08
/07
/21

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal/Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări. Biletele s-au pus în vânzare […]

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.