O voce de aur – Hariclea Darclée
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-voce-de-aur-hariclea-darclee/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

Un articol de Georgeta Filitti|28 martie 2017

Teatrele lirice din Europa, America, Rusia o solicită cu insistenţă dar adevărata confirmare va veni de la Scala din Milano unde interpretează rolul Himenei din Cidul de Massenet. Avea atunci 30 de ani. O perioadă relativ lungă (1893-1918) artista s-a aflat în deplinătatea capacităţii sale vocale.

Haricleea Darclée a cântat concomitent în ţară şi străinătate. Era vremea de neuitat, la belle époque, şi despre Bucureşti se vorbea cu entuziasm ca fiind cel mai muzical oraş din lume. Şi cine urmăreşte programele muzicale, lista oaspeţilor străini şi frecvenţa spectacolelor îşi poate da seama de adevărata dimensiune a acestui fenomen.

Aplaudată, adulată, primind o corespondenţă inflamată de la admiratori (între care regele Portugaliei), cântăreaţa rămâne pentru noi un mit căci înregistări cu vocea ei s-au păstrat doar prin două cântece populare prelucrate de George Stephănescu (Cântecul fluieraşului) şi Tiberiu Brediceanu (Vai, mândruţo, dragi ne-avem!), şi acestea spre sfârşitul vieţii. Patrimoniul casei de discuri Fonotipia, cu unele înregistrări de la începutul secolului XX, a fost distrus în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Vocea H. D., de o excepţională amplitudine, i-a permis să abordeze roluri de la soprană la contraltă. Pentru iubitorii de cifre amintim că artista a avut în repertoriul permanent 58 de roluri create de 31 de compozitori. A fost vorba de premiere absolute (12) şi altele locale, însă la fel de importante.

Puţini cântăreţi din lumea întreagă se pot lăuda cu atâtea roluri de operă create anume pentru ei. Iată, în ordine cronologică, cele care au fost inspirate de minunata voce a brăilencei:

1891,C. Gomez, opera Condor, rolul Odulea, la Teatrul Scala din Milano.

1892,P. Mascagni, opera I Rantzau, rolul Luisa, la Teatrul Pergola din Florenţa. A. Franchetti, opera Cristoforo Colombo, rolurile Isabella d’Aragon, Ikuamota, la Teatrul din Genova.

1893, G.Puccini, opera Manon Lescaut, la Scala din Milano.

1894,P. Vallini, opera Il voto, rolul Mariei, la teatrul din Roma.

1897,Isidor da Lara,opera Amy Robsard, la Opera din Monte Carlo; L. Mancinelli, Hero e Lenadro, rolul Hera, la Opera din Madrid.

1898, P. Mascagni, opera Iris, succesiv la Roma şi în anii următori la Milano şi Bucureşti.

1900, G. Puccini, opera Tosca, rolul Floriei, cu celebra arie Vissi d’arte, scrisă la indicaţiile sopranei, la Operele din Roma, Torino şi Milano. Apoi la Lisabona, Bucureşti şi Monte-Carlo.

1904, Alexis Catargi, opera Enoch Arden, rolul Ammie Lee, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

1909, Ubaldo Pachierotti, opera Eidelberga mia, rolul Catnei, la Teatrul Colon din Buenos Aires; Ettore Panizza, opera Aurora, la acelaşi teatru.

Bucureştiul şi-a avut şi el parte de gloria cântăreţei deoarece aici au avut loc mai multe premiere, între 1891 şi 1910, cu opere de Puccini, Leoncavalo, Mascagni, Meyerbeer, unde ea a deţinut rolul principal.

Decorată de regele Carol I cu ordinul Bene merenti clasa I-a, cu o contribuţie hotărâtoare, după 1921, la întemeierea operei de la Bucureşti, omagiată în lumea întreagă, H.D. a trăit într-o umilită sărăcie în ultimii ani de viaţă. Se spune că în 1939 se afla în cinematograful Marna unde, în antracte, se dădeau fragmente din opera Tosca. A început să fredoneze melancolică, odată cu discul, până când cineva a apostrofat-o: „Taci, babo!”

H.D. şi-a avut un răstimp de glorie rar întâlnit şi a sfârşit penibil. Din fericire, memoria ei a fost readusă în faţa contemporanilor graţie strădaniei unei admirabile urmaşe într-ale muzicii, soprana Mariana Nicolesco. Din 1995, aceasta organizează, la Brăila, Concursul Naţional (din 1997, Internaţional) de canto şi măestrie artistică Haricleea Darclée.

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”