O voce de aur – Hariclea Darclée
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-voce-de-aur-hariclea-darclee/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

Un articol de Georgeta Filitti|28 martie 2017

Teatrele lirice din Europa, America, Rusia o solicită cu insistenţă dar adevărata confirmare va veni de la Scala din Milano unde interpretează rolul Himenei din Cidul de Massenet. Avea atunci 30 de ani. O perioadă relativ lungă (1893-1918) artista s-a aflat în deplinătatea capacităţii sale vocale.

Haricleea Darclée a cântat concomitent în ţară şi străinătate. Era vremea de neuitat, la belle époque, şi despre Bucureşti se vorbea cu entuziasm ca fiind cel mai muzical oraş din lume. Şi cine urmăreşte programele muzicale, lista oaspeţilor străini şi frecvenţa spectacolelor îşi poate da seama de adevărata dimensiune a acestui fenomen.

Aplaudată, adulată, primind o corespondenţă inflamată de la admiratori (între care regele Portugaliei), cântăreaţa rămâne pentru noi un mit căci înregistări cu vocea ei s-au păstrat doar prin două cântece populare prelucrate de George Stephănescu (Cântecul fluieraşului) şi Tiberiu Brediceanu (Vai, mândruţo, dragi ne-avem!), şi acestea spre sfârşitul vieţii. Patrimoniul casei de discuri Fonotipia, cu unele înregistrări de la începutul secolului XX, a fost distrus în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Vocea H. D., de o excepţională amplitudine, i-a permis să abordeze roluri de la soprană la contraltă. Pentru iubitorii de cifre amintim că artista a avut în repertoriul permanent 58 de roluri create de 31 de compozitori. A fost vorba de premiere absolute (12) şi altele locale, însă la fel de importante.

Puţini cântăreţi din lumea întreagă se pot lăuda cu atâtea roluri de operă create anume pentru ei. Iată, în ordine cronologică, cele care au fost inspirate de minunata voce a brăilencei:

1891,C. Gomez, opera Condor, rolul Odulea, la Teatrul Scala din Milano.

1892,P. Mascagni, opera I Rantzau, rolul Luisa, la Teatrul Pergola din Florenţa. A. Franchetti, opera Cristoforo Colombo, rolurile Isabella d’Aragon, Ikuamota, la Teatrul din Genova.

1893, G.Puccini, opera Manon Lescaut, la Scala din Milano.

1894,P. Vallini, opera Il voto, rolul Mariei, la teatrul din Roma.

1897,Isidor da Lara,opera Amy Robsard, la Opera din Monte Carlo; L. Mancinelli, Hero e Lenadro, rolul Hera, la Opera din Madrid.

1898, P. Mascagni, opera Iris, succesiv la Roma şi în anii următori la Milano şi Bucureşti.

1900, G. Puccini, opera Tosca, rolul Floriei, cu celebra arie Vissi d’arte, scrisă la indicaţiile sopranei, la Operele din Roma, Torino şi Milano. Apoi la Lisabona, Bucureşti şi Monte-Carlo.

1904, Alexis Catargi, opera Enoch Arden, rolul Ammie Lee, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

1909, Ubaldo Pachierotti, opera Eidelberga mia, rolul Catnei, la Teatrul Colon din Buenos Aires; Ettore Panizza, opera Aurora, la acelaşi teatru.

Bucureştiul şi-a avut şi el parte de gloria cântăreţei deoarece aici au avut loc mai multe premiere, între 1891 şi 1910, cu opere de Puccini, Leoncavalo, Mascagni, Meyerbeer, unde ea a deţinut rolul principal.

Decorată de regele Carol I cu ordinul Bene merenti clasa I-a, cu o contribuţie hotărâtoare, după 1921, la întemeierea operei de la Bucureşti, omagiată în lumea întreagă, H.D. a trăit într-o umilită sărăcie în ultimii ani de viaţă. Se spune că în 1939 se afla în cinematograful Marna unde, în antracte, se dădeau fragmente din opera Tosca. A început să fredoneze melancolică, odată cu discul, până când cineva a apostrofat-o: „Taci, babo!”

H.D. şi-a avut un răstimp de glorie rar întâlnit şi a sfârşit penibil. Din fericire, memoria ei a fost readusă în faţa contemporanilor graţie strădaniei unei admirabile urmaşe într-ale muzicii, soprana Mariana Nicolesco. Din 1995, aceasta organizează, la Brăila, Concursul Naţional (din 1997, Internaţional) de canto şi măestrie artistică Haricleea Darclée.

24
/06
/14

În cadrul serialului „Iubiri care au făcut istorie”, Ziarul Metropolis vă prezintă poveștile de dragoste ale Reginei Maria (1875-1938), despre care se spunea că e una dintre cele mai frumoase și mai senzuale femei din Europa.

22
/06
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE. Debut în regie al directorului de imagine Nicolae Mărgineanu, „Un om în loden” (1979) este un mai mult decât onorabil film polițist, vizionabil și astăzi, în pofida a două mari ghiulele propagandistice care îl trag în jos.

08
/06
/14

A fost idolul masculin al oricărei femei. Era un amestec de straniu, de gesturi elegante. Avea magnetism, dar şi un dram de mister. Pe scenă, a fost un neuitat Romeo marcat de maladia marilor orgolii, un Hamlet romantic, apoi un Oedipe salvat de intensitatea liniştii tragice. Actorul Adrian Pintea ar fi împlinit anul acesta 60 de ani.

03
/06
/14

În perioada în care a jucat, Nineta Gusti (4/27 noiembrie 1913, Iași - d. 4 iunie 2002, Crevedia) a prins momentul de întâlnire a trei generaţii de actori glorioşi care au scris istoria teatrului românesc prin personajele lor. Succesul n-a vrăjit-o, actoria n-a fost o obsesie, iar retragerea n-a devenit o dramă. A bucurat multă lume cu hazul ei unic.

26
/05
/14

Jean Constantin n-a urmat o şcoală de actorie. Dar, exploatând comicul de situaţie cultivat în şcoala cupletului revuistic, apelând la umorul verbal și la efectele unei dicţii particulare, artistul a avut succes. La 83 de ani, când a murit, avea o popularitate uriaşă, ce-l menţinea pe „creasta valului”.

24
/05
/14

Ultima dorință a lui Constantin I. Nottara a fost ca lumea să nu-l uite. Marele actor a jucat timp de 60 de ani, 800 de roluri, și a trăit într-o casă construită din banii strânși de colegii de la Teatrul Național. Locuința, devenită apoi muzeu memorial, riscă să fie vândută.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.