O vom numi „casa noastră”
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-vom-numi-casa-noastra/

Pentru următorii doi ani, acest loc minunat va fi casa noastră. Nu ştiu cât de încântaţi sunt tata şi Bumba, care vor ajunge aici vineri, însă eu şi mama (a participat aseară la un prim curs de limba italiană) adorăm deja „căsuţa lui Peter Pan”. Poate şi pentru că stăm la etajul al treilea al clădirii, unde camerele au denumiri de constelaţii, şi pentru că urcăm cu liftul.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2019

Ne-am mutat ieri, la prânz, și am reușit să-mi fac câțiva prieteni. Sunt și români pe aici, nu puțini, și câțiva dintre ei se numesc „Andrei”. Știa tata ce știa când i-a (pre)zis mamei, la nașterea mea, dacă-l vom numi doar Andrei va avea același nume ca majoritatea colegilor lui de clasă. Uite așa m-am ales cu numele ăsta, Toma.

Camera în care stăm nu este mare ca acasă, însă are trei paturi, dintre care două suprapuse și o fereastră cu o priveliște numai bună pentru a cădea în reverie. Bucătăria e la comun, prilej pentru tata, care a promis ca va intra în rolul lui Jamie Oliver, să devină foarte popular printre domnițele care-și vor face veacul pe la „cucina”. Ne place și peisajul: alei cu flori, gradini, un parc de joacă pentru copii, multă verdeață…

Pe scurt, e altă viață față de spitalul în care am stat internat în ultimele trei săptămâni. Voi reveni aproape zilnic la Bambino Gesu, împreună cu mama, pe parcursul întregului tratament, dar acum știu că seara voi sta aici lângă Bumba, lângă tata și alături de noii mei prieteni. Aseară m-am plimbat o oră cu liftul, v-am spus, am o mare slăbiciune pentru lifturi, în timp ce mămicile amicilor mei se uitau mirate la mine și mă strigau „Bello!”, impresionate, probabil, de entuziasmul și energia de care am dat dovadă.
–––––
Conturile deschise de părinții mei:
Lei – BCR
Cod IBAN: RO10RNCB0071035252490001
Bolozan Daniela Marinela

Euro – BRD
Cod IBAN: RO66BRDE190SV21474371900
Bolozan Claudiu Sorin.

Citiţi şi:
22
/01
/19

Știu că sunteți curioși să aflați câte ceva și despre mama. Sincer să fiu, mă încearcă și pe mine aceeași curiozitate. Să aflu mai mult decât știu deja. În primul rând, știu că mama se roagă în fiecare seară la Dumnezeu pentru mine și pentru sora mea.

22
/01
/19

Noaptea, când stau în cutiuța mea și torc cu ochii la focul din sobă, mă gândesc deseori la Tomiță, pe care nu l-am mai văzut de mai bine de trei săptămâni. L-am simpatizat încă de când s-a născut, în special pentru numele lui de motan.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...