„O zi întreagă împreună”, invitație într-o poveste
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-zi-intreaga-impreuna-invitatie-intr-o-poveste/

Galeria Anca Poteraşu împreună cu Asociaţia Română de Artă Contemporană (ARAC) anunţă deschiderea expoziţiei „O zi întreagă, împreună / One Day Together” semnată de artistul Zoltán Béla. Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 4 mai începând cu orele 19:00, pe Strada Popa Soare 26.

Un articol de Liliana Matei|29 aprilie 2022

„În picturile realizate în ulei pe pânză prin transfer și în instalațiile in situ ale lui Zoltan Béla ne regăsim într-un spațiu împărtășit de amintiri între el și fiica sa cea mai mică, a cărei joacă este de abia la început, în parcurile publice din București. În picturile sale ne putem imagina ușor copilăria lui din cartierul natal din Baia Mare, în timpul de joacă pe un câmp cu leagăne și tobogane metalice, acum scoase din uz și abandonate. În alte parcuri, în zilele noastre, alți copii se joacă în balansoare din plastic, pe covoare de tartan unde nu se mai julesc la genunchi…

Tehnica monotipiei în transferul contururilor pe pânză pare să redea tocmai această recuperare și re-analizare pe care artistul o încearcă adesea în lucrările sale, fie prin picturi, fie prin obiecte.

Suprafața unei experiențe devine în timp un spațiu comun, un fond colectiv de trăiri în care materialele și texturile devin repertorii bogate de afect.

Expoziția „O zi întreagă, împreună” ne conectează în cele din urmă la acele spații în care am învățat cum să coexistăm – conflictuali, generoși, posesivi sau răbdători. Zoltan Béla ne conduce în propriile amintiri unde spațiul nostru de joacă – parcul / groapa de nisip / curtea din spatele casei/ strada dintre blocuri, este reprezentativ fie pentru spații de manifestare a libertății și a imaginației, fie, dimpotrivă, ilustrativ pentru situri ale supravegherii și monitorizării constante, al mediilor controlate pentru unde ne manifestăm umanitatea – țipând și plângând cât putem de tare pe drumul nostru către maturitate”, scrie curatorul Cristina Stoenescu.

Zoltan Béla (n. 1977) a absolvit Universitatea de Arte și Design din Cluj după ce a studiat ceramica în Baia Mare. Picturile sale provin adesea dintr-un spațiu al amintirilor personale, imagini pe care le modifică, le transpune pictural și le asociază cu alte elemente pentru a ajunge la compoziții ce conectează trecutul în prezent. Lucrările sale se situează între abstract și figurativ, construcție și improvizație, între suprafața pânzei și crearea unui spațiu narativ dincolo de aceasta. Încorporând obiecte găsite, Zoltan Béla întreține un dialog hibrid între ready-made și upcycling, o refolosire a obiectelor utilizate în instalații de artă, stabilind un raport direct între sculptură și pictură ce derivă dintr-o curiozitate față de cotidian și o înțelegere aprofundată a texturii și materialității.

Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

04
/09
/22

În a doua parte a unui foarte subiectiv top pe luna august discut, pe scurt, trei documentare din acest an, printre care şi tulburătorul "Mariupolis 2", al regretatului regizor lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis în războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

01
/09
/22

Proiectul „Share, Tag or Dye” este o provocare atât pentru artiști cât și pentru public de a sonda și extinde limitele mediului online și a interacțiunilor posibile cu mediul offline. Despre antotipie, cum se vede lumea prin ea și de ce merită să vizitați acest proiect – în interviul de mai jos.

29
/08
/22

Radio România Cultural este onorat să anunțe difuzarea unui serial de eseuri scrise și înregistrate special de filosoful Mihai Șora pentru singurul post național dedicat exclusiv culturii. Cele 10 eseuri despre timp și timpurile pe care le trăim vor fi difuzate zilnic, din 5 septembrie, în emisiunea GPS Cultural, de la ora 17.30.

29
/08
/22

După spectacolele de succes care au marcat, în ultimii ani, destinul teatral al Sibiului, Silviu Purcărete revine în luna septembrie cu o premieră pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” (TNRS), într-un spectacol care îl are în rolul principal pe Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.