Oameni de unică folosință – roman grafic despre Alzheimer
https://www.ziarulmetropolis.ro/oameni-de-unica-folosinta-roman-grafic-despre-alzheimer/

„Oameni de unică folosinţă” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris şi ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2015

„Această carte ne îndeamnă să nu fim oameni de unică folosinţă, adică obsedaţi de consum, sclavi ai „zeului tinereţii” – slăvit de canalele de comunicare în masă – şi îngroziţi de perspectiva bătrâneţii, a bolii şi a singurătăţii, care s-ar traduce ca ieşirea noastră din uz. Ci să fim Oameni, pentru totdeauna”, scrie Claudiu Târziu, directorul Editurii ROST.

Cartea a debutat ca un proiect al Elenei Ciolacu despre experienţa bolnavilor de Alzheimer pentru Centre for Excellence în Learning Enhancement, o ramură a Universităţii Coventry care se ocupă cu dezvoltarea de metode didactice alternative pentru Faculty of Health and Life Sciences. Cartea urma să îi ajute pe studenţi să privească subiectul dintr-un punct de vedere uman, emoţional, şi nu doar scolastic.

Ca să pot inspira emoţie prin povestea mea, trebuia să fiu eu însămi ataşată emoţional de subiect, astfel că am petrecut 2 săptămâni de documentare intensă despre boala Alzheimer. Numeroasele reportaje şi documentare BBC pe care le-am văzut, mărturiile şi informaţiile pe care le-am citit şi auzit, puse cap la cap cu propriile mele observaţii din viaţa reală despre societatea britanică, au format, puţin câte puţin, ideea de bază a poveştii Oameni de unică folosinţă. Pe parcursul lunilor în care am lucrat la ea, povestea a suferit mai multe modificări sub influenţa unei experienţe personale, căci am aflat, nu la mult timp după ce am început cartea, că propriul meu bunic suferea de boala Alzheimer” – Elena Ciolacu, autoarea romanului grafic „Oameni de unică folosință”

Despre  Elena Ciolacu

Născută la Râmnicu Vâlcea, în 1989, Elena Ciolacu a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte din oraş, iar în liceu a continuat să picteze şi să deseneze pe

Elena Ciolacu

Elena Ciolacu

cont propriu, participând la numeroase expoziţii de grup cu lucrări de grafică şi icoana tradiţională pe sticlă.

Pasionată de ilustraţia digitală şi animaţia japoneză, dar și de cinematografie, artă şi naraţiune vizuală, a studiat design grafic la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest Timişoara, apoi s-a înscris la secţia Ilustraţie şi Animaţie a Coventry University, School of Art and Design, pe care a absolvit-o în 2013.

Este autoarea scurtmetrajului de animației Amintiți-vă de mine (2013), selectat în competiția oficială a unor festivaluri precum Anim’est, Balkanima – Festivalul European de Film de Animaţie din Belgrad, Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de Film şi Muzică din Dublin sau Cluj Shorts.

În 2014, Elena a obținut Premiul „Alegerea Curatorilor” la Festivalul NOISE din Londra, secţiunea Ilustraţie şi Animaţie, pentru romanul grafic „A Story of Hope for the Bullied”. Aceasta din urmă a câștigat un premiu și la Creative Conscience Awards 2013, la Londra, și va fi publicat în România de Editura ROST.

Foto: Oameni de unică folosință – Editura Rost

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.