Oamenii care ridică publicul în picioare
https://www.ziarulmetropolis.ro/oamenii-care-ridica-publicul-in-picioare/

CRONICĂ Grupul „Voca People“ a adus săptămâna trecută în sala ArCuB muzică live, numere interactive şi un entuziasm combinat cu uimire, cam ca cel de la „Românii au talent“, în momentele de vârf

Un articol de Adina Scorţescu|21 mai 2013

CRONICĂ Grupul „Voca People“ a adus săptămâna trecută în sala ArCuB muzică live, numere interactive și un entuziasm combinat cu uimire, cam ca cel de la „Românii au talent“, în momentele de vârf.

Opt extratereștri, îmbrăcați din cap până în picioare în alb, au aterizat – de nevoie – la București, pentru că naveta lor spațială nu mai are energie. Rup câteva cuvinte în engleză, în franceză, ba chiar și în română. În rest – cântă. Pentru că deviza lor este „Life is music. Music is life“. Dar felul în care cântă este atât de surprinzător și de plin de energie, încât publicul aplaudă după fiecare melodie.

De la Bach și Mozart, la Abba, Queen și Madonna, muzica e cântată în stilul a cappella, combinat cu beatbox (care imită sunetele instrumentelor). Vocile acoperă toate registrele muzicale: sunt trei soliste (soprană, mezzo, alto) și trei soliști (tenor, bariton, bas). În plus, doi interpreți de beatbox, care produc sunete ce te lasă mut de uimire – de le cele ascuțite și prelungi (de trombon și saxofon) la cele joase și sacadate (de tobe).

Spectacolul e interactiv; cântăreții coboară în sală și persoane din public ajung să urce pe scenă. Umorul e de multe ori grosier, cu tentă sexuală. Alteori, destul de fin și neașteptat. În timp ce cântă/imită un disc care dă rateuri, pentru că e piratat, DJ-ul menționează „Piața Obor“.

Pe lângă maniera neobișnuită de a produce muzică, aceasta este una dintre caracteristicile grupului Voca People – indiferent că sunt la Roma, Berlin sau Bucureşti, ei integrează elemente din cultura locului. Rezultă un spectacol energic, fără momente moarte, care se termină cu ovații și aplauze lungi, în picioare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.