Oana Borș, selecționerul FEST-FDR (Timișoara): „Teatrul nu e doar oglindă, e și motor social”
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-bors-selectionerul-fest-fdr-timisoara-teatrul-nu-e-doar-oglinda-e-si-motor-social/

Se încheie la Timişoara secţiunea indoor a Festivalului European al Spectacolului de Teatru – Festival al Dramaturgiei Româneşti, prezentând multă dramaturgie românească curajoasă şi incitantă, într-un context social şi cultural amplu.

Un articol de Cristina Enescu Aky|10 noiembrie 2019

Organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara (condus de Ada Hausvater) și ajuns anul acesta la a XXIV-a ediție, FEST-FDR este singurul festival dedicat teatrului românesc clasic și contemporan în context european. Teatrul și societatea sunt profund și inevitabil conectate, deși se exprimă adesea diferit, iar acest festival a reunit, și în acest an, producții teatrale provocatoare, adesea tulburătoare, care au adus în fața publicului multe din temele fierbinți ale agendei sociale.

Despre cum s-a văzut teatrul și societatea contemporană prin prisma spectacolelor propuse, respectiv selectate în Festival (care anul acesta a inclus 17 spectacole de dramaturgie românească în cadrul FDR, iar în secțiunea FEST 3 spectacole românești, 1 din Polonia și 1 din Croația) dar și despre relația publicului cu acest gen de teatru, am vorbit cu selecționerul și directorul artistic al FEST-FDR, teatrologul Oana Borș.

Cum arată a XXIV-a ediție a acestui festival cu două direcții, de dramaturgie românească respectiv europeană, și ce caracterizează spectacolele selecționate anul acesta?

Am păstrat aceeași tradiție de a alătura Festivalul de Dramaturgie Românească cu secțiunea FEST (Festivalul European al Spectacolului de Teatru), unde de obicei avem invitați din străinătate dar și unele spectacole românești (pe texte din dramaturgia universală) pe care le consider reprezentative pentru stagiunea care face obiectul meu de cercetare.

FDR e mereu deschis atât spre dramaturgia românească contemporană cât și spre cea clasică. E drept că, în ultimii ani, poate și din motive financiare, ne-am focusat mai mult pe cea contemporană. Ce caracterizează această ediție? Cred că faptul că demonstrează că se scrie din ce în ce mai mult, din ce în ce mai bine, că apar noi dramaturgi, așa cum alții se reconfirmă – iar asta e un lucru foarte sănătos pentru viața culturală românească.

Spuneai că un semn de sănătate al dramaturgiei românești este diversitatea mesajelor, abordărilor, a dimensiunilor stilistice. Ce preocupări are acum dramaturgia românească, și cum reacționează teatrul românesc la textele propuse?

Diversitatea temelor e sănătoasă și îmbucurătoare, da. Dacă acum mulți ani, aveam poate doar un teatru observațional, îndreptat mai mult spre o analiză a socialului, acum temele alese explorează o zonă mai largă. Și tot astfel, stilurile abordate s-au diversificat.

Ce preocupări are acum dramaturgia românească și cum reacționează regizorii și actorii la textele propuse?

Din calitatea mea de observator – desigur, punându-mi în selecție și amprenta gustului personal -, am ales ceea ce cred că e reprezentativ pentru acest moment. Din punctul de vedere al valorii textului, dar și al valorii spectacolului, regăsind  teme majore ale societății contemporane precum: identitate, neadaptare, relații interumane și de familie care sunt filtrate prin datul momentului, căci lucrurile care se întâmplă în exteriorul nostru au consecințe asupra interiorului oamenilor și a relațiilor dintre ei.

Legat de reacțiile teatrului românesc la aceste propuneri dramaturgice, din ce în ce mai mulți regizori se îndreaptă spre astfel de texte. Cumva mișcarea aceasta de dramaturgie contemporană s-a născut poate dintr-o colaborare clară între un dramaturg și un regizor care își asuma riscul în acel moment să monteze un text fără notorietate, sau regizori care își scriau propriile texte. Acum observăm o altă etapă, în care regizorii sunt mult mai deschiși către dramaturgia noastră. Încă și mai îmbucurător este că nu numai companiile independente, ci și teatrele de stat, care au un potențial financiar mai mare și o vizibilitate mai mare, se îndreaptă către acest tip de dramaturgie, care poate părea cumva una cu risc: nu este probată încă la public. Este, așadar, o evoluție firească și foarte benefică din acest punct de vedere. A crescut numărul de producții pe texte românești, ca selecționer văd, în fiecare an, cam 60-80 de spectacole din toată țara. Pentru selecția din acest an, am văzut în jur de 90 de producții, poate undeva creșterea a fost generată de anul aniversării Centenarului când s-a montat multă dramaturgie clasică românească.

Pentru acea parte a publicului românesc ce păstrează încă o reticență față de spectacolele pe texte românești contemporane, ce interes pot avea spectatorii în a vedea din perspectivă teatrală niște teme care oricum îi obsedează, irită sau oricum stresează în spațiul public zi de zi?

Felul în care problemele contemporane sunt abordate de către dramaturgi și felul în care sunt transpuse scenic în montările de teatru poartă, desigur, amprenta mentalităților actuale. Dar, dacă textele și montările își respectă dimensiunea artistică și estetică și nu sunt doar o re-punere în discuție a unor lucruri din viața noastră de zi cu zi, practic teatru își păstrează funcția esențială:  acela de a genera un tip de emoție estetică.  A trece prin acest tip de emoție și înțelegere estetică,

Cum se simte iminenta aniversare a 30 de ani de la Revoluție, mai ales aici la Timișoara, din perspectiva spectacolelor de teatru pe texte românești?

Festivalul se desfășura de regulă în luna mai (după care, și anul acesta ca de obicei, am avut secțiunea outdoor în iunie), anul acesta însă am ricoșat spre noiembrie din motivele conjuncturale ale situației finanțărilor din acest an. Ar trebui însă să ne amintim mai des de ceea ce a generat realitatea în care trăim și în care suntem fericiți sau, din contră, pe care o blamăm. Însă, sigur, avem nevoie și de momente mai speciale de celebrare, așa că am dorit cumva și în cadrul acestui Festival să ne gândim ce au însemnat acești 30 de ani de teatru în libertate. Unde suntem după 30 de ani din punct de vedere instituțional, în teatru, încotro ar trebui să se îndrepte teatrul pentru a păstra sau a folosi toate libertățile pe care le oferă tipul de economie în care trăim, unde și cum trebuie schimbată legislația – deci cumva a fost o discuție în care ne-am pus întrebări, răspunsurile nu știu neapărat când le vom găsi, ele poate vin prin acțiune.

Par să fie acum vremuri în mod particular mai tulburi și agitate în România. În astfel de momente, cu precădere, cum și de ce avem nevoie de teatru, când atâtea alte priorități ard?

Pentru că societatea a avut nevoie de teatru dintotdeauna. Este nevoia noastră de ludic, de ficționare, în plus teatrul este și a fost dintotdeauna și o formă de educație. Avem nevoie de teatru pentru a ne curăța interior și pentru a conștientiza ceea ce se întâmplă cu noi, în contextul general în care lucrurile pot fi mai agitate. Avem nevoie de teatru și de artă și ca formă de educare a tinerei generații, pentru că de fapt numai așa putem duce societatea într-o altă treaptă de civilizare – lucru care se reflectă apoi în viața noastră de zi cu zi. Deci teatrul a fost întotdeauna nu numai o oglindă dar și un motor social. Sigur, teatrul a fost folosit uneori în mod negativ și ca mijloc de propagandă. Teatrul este un instrument care, dacă e folosit corect, în spiritul valorilor umanității și în spiritul valorilor timpului (pentru că nu putem să trăim în morala altor secole), atunci sigur își va atinge scopul, anume acela de a face societatea să evolueze.

*

Mai multe informații despre spectacolele selectate și programul FEST-FDR 2019 (3-11 noiembrie, Timișoara) găsiți aici https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-spectacole-de-teatru-vor-fi-la-fest-fdr-2019/

07
/01
/15

Primele zile din 2015 marchează un nou început pentru ,,În Culise” (Str. Hristo Botev nr. 25) – trei ani de teatru celebrați prin 12 zile ,,păcătoase” de spectacol, între 9 și 20 ianuarie.

07
/01
/15

Teatrele de pe Broadway, New York, au înregistrat cel mai mare număr de spectatori şi cele mai mari încasări din istorie în 2014, când 13,1 milioane de persoane au asistat la spectacolele de pe scena dramatică americană, generând vânzări de bilete de 1,36 miliarde de dolari.

07
/01
/15

Joi, 8 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi va avea loc premiera spectacolului O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale. Din distribuţie: Petru Ciubotaru, Dionisie Vitcu, Irina Răduţu, Codreanu, Cosmin Maxim, Teodor Corban, Constantin Puşcaşu, Doru Aftanasiu, Călin Chirilă, Ionuţ Cornilă, Constantin Avădanei, Gelu Zaharia, Radu Homiceanu, Horia Veriveş şi Andreea Spătar.

07
/01
/15

Spectacolul „Happy End“, cu Raluca Aprodu și Tudor Aaron Istodor în rolurile principale se joacă la Godot Cafe-teatru. Regia spectacolului este semnată de Alexandru Bogdan, iar scenografia este creată de Silvana Bratu.

07
/01
/15

Luni, 5 ianuarie, la aniversarea a 54 de ani de la înființarea Teatrului de Comedie, a avut loc o dezbatere moderată de Cristina Modreanu și de Cătălin Șrefănescu, la care au luat cuvântul regizorii David Esrig și Lucian Giurchescu, actorii Marin Moraru și Sanda Toma, Radu Beligan, întemeietorul Teatrului de Comedie și actualul director al teatrului, George Mihăiță.

06
/01
/15

Există literatură care nu se cuvine povestită folosind convenționalul propozițiilor și frazelor. Există literatură pentru care cuvintele – cuvintele simple, unul lângă altul până la sfârșit – sunt îndeajuns. ”Crăiasa Zăpezii” (Polirom, 2014) de Michael Cunningham din înaltul acestei literaturi coboară.

06
/01
/15

Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 9 și 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.

06
/01
/15

Poveștile pline de umor și tâlc din Humuleștiul de altădată revin pe scenă la început de Gerar în spectacolul „Amintiri din Copilărie”, una dintre cele mai recente producții ale Teatrului Ion Creangă – spectacol ce a deschis stagiunea 2014-2015, fiind recompensat de juriul internațional al Festivalului „100, 1.000, 1.000.000 de povești” cu Premiul „Cornel Todea” pentru cel mai bun spectacol, și care a marcat, totodată, debutul regizorului Peter Kerek în teatrul pentru copii.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.