Oana Pellea: “Astăzi sunt 33 de ani de când tata a plecat puțin…”
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-astazi-sunt-33-de-ani-de-cand-tata-a-plecat-putin/

“Astăzi sunt 33 de ani de când tata a plecat puţin… A iubit România din tot sufletul lui. A iubit şi a crezut în acest popor. Tare a vrut ca acest neam să fie liber, sănătos, prosper şi fericit! Fie ca într o zi dorinţa lui să se îndeplinească. Mulţumesc tuturor ce vor înălţa un gând pentru sufletul lui.” – Oana Pellea.

Un articol de Petre Ivan|12 decembrie 2016

În urmă cu 33 de ani, într-o zi de 12 decembrie (1983) se stingea din viață, la doar 52 de ani, unul dintre cei mai iubiți actori români.

Născut la 7 aprilie 1931 în Băileşti, judeţul Dolj, Amza Pellea a urmat cursurile Colegiului Naţional ”Carol I” din Craiova, apoi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (1955).

M-am născut, în una din comunele cele mai olteneşti: Băileşti, la sud de Craiova. Azi orăşel, Băileşti era cândva unul din cele mai mari sate din România. Sat bogat, sat agricol. Tata, agricultor, a avut cinci copii: eu, singurul băiat. Am făcut şcoala primară în sat şi am debutat în clasa I în rolul Lupului din Scufiţa Roşie. Am ales acest rol pentru că, timid fiind, puteam apărea mascat. Îmi plăceau foarte mult poeziile, drept care apăream mereu în festivaluri şcolare. – Amza Pellea, în revista Teatrul (1972).

Reprezentant al promoţiei de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a interpretat, în teatru sau film, atât personaje istorice, cât şi personaje contemporane sau din repertoriul clasic universal, iar talentul său deosebit pentru comedie a fost pus în valoare prin interpretarea binecunoscutului personaj Nea Mărin.

Televiziunea este într-un fel o pacoste: te face popular în cinci minute, pentru că vrând-nevrând, te bagă în casa omului. După ce-am jucat în Mihai Viteazul, unii trecători mă arătau cu degetul: uite-l pe Amza Pellea! După ce-am apărut la televiziune, alţii, mai mulţi, mă arătau familiar: uite-l pe Nea Mărin! (…) Cum am găsit ticurile verbale ale lui Mărin? Repetarea cuvintelor ţine de resortul lor psihologic. Oltenilor le merge mintea mai repede decât se pot exprima verbal. De aceea, ei vorbesc iute fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele. Temători să nu fi uitat ceva, repetă unele idei.

A fost căsătorit timp de 25 de ani din 1958 până la moartea sa în 1983 cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea. Este înmormântat la cimitirul Bellu.

“Astăzi sunt 33 de ani de când tata a plecat puțin… A iubit România din tot sufletul lui. A iubit și a crezut în acest popor. Tare a vrut ca acest neam să fie liber, sănătos, prosper și fericit! Fie ca într o zi dorința lui să se îndeplinească. Mulțumesc tuturor ce vor înălța un gând pentru sufletul lui.” – Oana Pellea, pe pagina sa de facebook.

Foto: Amza Pellea, Oana Pellea – facebook

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

Pagina 4 din 277« Prima...23456...102030...Ultima »