Oana Pellea: „Decât să mă uit la TV, mai bine mă înjur singură“
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-decat-sa-ma-uit-la-tv-mai-bine-ma-injur-singura/

„Am senzaţia că se râde de inteligenţa mea, că cineva îşi bate joc, mă crede mult mai proastă decât sunt“, spune Oana Pellea, referindu-se la televiziune. Actriţa face şi alte declaraţii dure, în emisiunea „Conversaţii esenţiale“

Un articol de Corina Vladov|13 martie 2013

„Am senzaţia că se râde de inteligenţa mea, că cineva îşi bate joc, mă crede mult mai proastă decât sunt“, a spus Oana Pellea, referindu-se la televiziune. Actriţa a făcut şi alte declaraţii dure, în emisiunea „Conversaţii esenţiale“.

Oana Pellea a vorbit despre viaţă, teatru, marile frici ale unui artist dar şi despre cum arată acum societatea românească. Interviul a fost acordat în emisiunea Iulianei Ciugulea şi a fost transmis la Digi 24.

Iată câteva declaraţii ale actriţei:

Despre actorie

„Este o meserie de umilinţă, dar acea umilinţă frumoasă. În sensul în care trebuie să fii pregătit să-ţi fie şi greu, să fii şi jos, să fie şi lupta grea. Iar lupta grea nu este cu lumea din jur, lupta grea este cu limitele mele, cu fricile mele, câte mai sunt, cu orgoliul meu, cu lenea mea câteodată. Acolo e lupta frumoasă a unui artist. (…) În laboratorul unui artist nu încape nimic şi nimeni decât el, cu neputinţele lui, cu întrebările lui şi cu frământarea asta de cocă. Şi de aceea nici nu prea se poate judeca un artist. Poţi să te bucuri de el, să te uimeşti de el, poţi să spui îmi place sau nu-mi place, aia da, dar de judecat nu prea poţi pentru că e un alt univers.“

Despre Amza Pellea

„Ştiu că a scris o poezie în noaptea în care m-am născut. Am avut nenumărate cereri, de-a lungul timpului, să o recit. Dar probabil că asta nu se va întâmpla niciodată. Am fost tentată la un moment dat şi apoi am inventat un motiv şi am renunţat. Nu pot să o recit eu.“

Despre televiziune

„Decât să mă uit la televizor mai bine mă duc în baie şi mă înjur singură în oglindă, măcar ştiu că o fac eu. Am senzaţia că se râde de inteligenţa mea, că cineva îşi bate joc, mă crede mult mai proastă decât sunt. Dar, depinde ce vrea fiecare de la viaţa lui. Dacă îmi îngădui să-mi petrec timpul aşa, e o anumită investiţie. Dacă îmi îngădui sau vreau de la mine să-mi petrec timpul altfel, să vorbesc cu un om frumos, să văd un film care să mă încarce şi nu să mă descarce… te descarcă lucrurile urâte, răutatea, mârlănia.“

Despre viaţă

„Eu nu pot să trăiesc fără întrebarea primordială şi tâmpită în acelaşi timp: de ce mă aflu aici, de ce trăiesc? Şi excepţional este că nu ştiu încă, până la vârsta asta, dar mă interesează în continuare să aflu… Este vorba de a fi deschis la tot ce ţi se întâmplă, clipă de clipă, ca să primeşti şi apoi să poţi dărui. Eu sunt foarte revoltată de faptul că oamenii din jurul meu, şi mai ales cei tineri au un fel de oboseală. Aşa zicea tata: s-a născut obosit. Când dau de oameni tineri, pe care-i îndrăgesc îmi vine să-i scutur şi să le spun: bucuraţi-vă, bucuraţi-vă de tot, acum!“

Oana Pellea

Oana Pellea şi Iuliana Ciugulea, la „Conversaţii esenţiale“

Despre succes

„Probabil că tot ce am jucat a venit la timpul potrivit. Eu n-am impus niciodată şi n-am cerut niciodată nimănui să joc un anumit rol. Pentru că, ceea ce mă interesează nu este să-mi satisfac eu bucuria ci în ce mă văd ceilalţi, în ce mă vede cel care îmi propune. Mă interesează mult mai mult să mă ducă el pe un drum, decât să conduc eu drumul.“

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.