Oana Pellea, din nou la Metropolis: ”O întâlnire pe scena unui teatru ce îmi e drag”
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-din-nou-la-metropolis-o-intalnire-pe-scena-unui-teatru-ce-imi-e-drag/

Oana Pellea revine pe scena Teatrului Metropolis în spectacolul„O casă de păpuşi – partea a doua“. ”Vă invit cu drag la noul spectacol, să ne bucurăm împreună”, spune actriţa, pentru Ziarul Metropolis.

Un articol de Dan Boicea|26 ianuarie 2022

Spectacolul după o piesă de Lucas Hnath va fi jucat în datele de 28, 29, 30 și 31 ianuarie, dar și în 8 și 12 februarie, de la ora 18.30, în Sala Olga Tudorache a Teatrului Metropolis. Biletele pot fi achiziționate online, apăsând pe acest link. Regizată de Alexandru Mihail, producţia îi mai are în distribuţie pe Catinca Maria Nistor, Vlad Ivanov şi Victoria Cociaş.

Ce înseamnă acest proiect pentru Oana Pellea? ”Spectacolul a avut o naștere grea. Cu multe peripeții și amânări… dar iată că avem bucuria să anunțăm această premieră absolută în România”, declară actrița.

O întâlnire cu un text inteligent, alert, profund, comic, trist. O întâlnire de bun augur cu un talentat regizor tânăr, cu care mi-a făcut plăcere să lucrez. O întâlnire cu o echipa minunată. O reîntâlnire cu un om și un artist de exceptie, pe care îl ador și care face parte din patrimoniul meu sufletesc, Maria Miu. O revenire pe scena unui teatru ce mi-e drag.

Oana Pellea, actriță

Pentru Oana Pellea, spectacolul este ”un prilej de a ne reuni în sala unui teatru și de a ne pune împreună întrebări: despre datorie și iubire, despre fericire, libertate, despre cum ne judecăm greșit unii pe alții, despre cum toată lumea poate avea dreptatea sa și nimeni nu e vinovat…

„O casă de păpuși – partea a doua” de Lucas Hnath
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani!
Traducerea și adaptarea scenică: Alexandru Mihail
Scenografia: Maria Miu
Regia: Alexandru Mihail
Durata: 1h 30 min

Distribuția:
Nora: Oana Pellea
Torvald: Vlad Ivanov
Anne Marie: Victoria Cociaș
Emmy: Catinca Maria Nistor

Foto: Dragoș Ivan

23
/08
/22

După spectacolele de succes care au marcat, în ultimii ani, destinul teatral al Sibiului, Silviu Purcărete revine în luna septembrie cu o premieră pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” (TNRS), într-un spectacol care îl are în rolul principal pe Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

23
/08
/22

O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată, în această toamnă, de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene.

23
/08
/22

Scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu găzduiește, în luna septembrie, premiera spectacolului „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU. „MASS”, de  Fran Kranz, regia Andrei și Andreea Grosu, îi are în distribuție pe Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki și Marius Turdeanu, iar scenografia este semnată de Vladimir Turturica.

22
/08
/22

Cele mai noi producţii româneşti, premiate la festivalurile de la Cannes, Veneţia şi San Sebastian, vor putea fi văzute la a opta ediţie a evenimentului cinematografic de tradiţie Zilele Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc în perioada 22-25 septembrie.

22
/08
/22

Ideo Ideis #17 a ajuns la final, dar procesul de explorare personală prin teatru continuă pentru liceeni din cele 10 trupele participante. Duminică seară, în aplauzele celor peste 300 de spectatori și susținători prezenți la Gala de închidere a evenimentului organizat în Alexandria, adolescenții au (re)vizitat cele mai importante momente ale ediției și au fost recompensați cu premii constând în participarea la 10 dintre cele mai importante festivaluri de teatru de la noi din țară. Emoția a fost cuvântul-cheie în ultima seară de festival, după o ediție care a înregistrat peste 8.000 de participanți.

22
/08
/22

Cinematograful itinerant Cinema în aer liber își continuă sezonul de pe Insula Artelor din Parcul Titan și între 23 – 28 august, cu un film istoric despre anii de tinerețe ai lui Ernesto „Che” Guevara, un film românesc lansat anul acesta , o comedie franțuzească bine primită de public și trei filme cu aventuri care mai de care mai fantastice. Proiecțiile de film încep la ora 20:30, intrarea este liberă iar programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Prima ediție Sunscreen Film & Arts Festival va avea loc între 8 și 11 septembrie la Constanța și va aduce în fața publicului de la malul mării cele mai așteptate producții cinematografice românești ale anului, alături de regizori și actori, dar și filme internaționale precum Ticket to Paradise, noua comedie romantică cu Julia Roberts și George Clooney.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.