Oana Pellea în dialog cu Amza Pellea
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-in-dialog-cu-amza-pellea/

“Cam ăsta era tata, un om foarte vesel care făcea bancuri şi pe scenă, şi la televizor, şi acasă; N-a vrut deloc să fac această meserie, spunea că este o meserie de câine, de umilinţă; Mă opreşte lumea pe stradă şi îmi zice – ne e dor de el” – Oana Pellea despre Amza Pellea, artistul care ar fi împlinit, astăzi, 83 de ani.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2014

În 1999, la 16 ani de la moartea lui Amza Pellea, tatăl şi  fiica au purtat un dialog la distanță, în cadrul emisiunii “Culise” (premiată de APTR). Oana Pellea, astăzi una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe, aflată pe o scenă goală, în genunchi, singură printre amintirile despre tatăl ei, rememorează:

“Cam ăsta era tata, un om foarte vesel care făcea bancuri și acasă. Îmi amintesc că atunci când făceam o boacană, nu mai existam pentru el. Ziua se termina în plânsete, la mine în cameră. Abia a doua zi, încet, încet reluam relațiile, mă mai băga în seamă.”, spune Oana Pellea, în reportajul realizat de Cristina Țilică pentru TVR, în urmă cu 15 ani.

Actrița mărturisește că Amza Pellea s-a opus ca şi ea să urmeze această carieră: “N-a vrut deloc să fac această meserie, spunea că este o meserie de câine, de umilință. Au trecut foarte mulţi ani de când fac această meserie și sunt singură aici pe scenă și trebuie să-i spun, acolo unde e, că a avut dreptate.”

În ciuda opoziţiei tatălui său, Oana Pellea va fi admisă din prima la Istitutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Din păcate, actorul nu va mai apuca să asiste la examenul de absolvire al fiicei sale. “I-am zis că vreau să dau la teatru, nu a fost de acord și în același timp mi-a spus voi face ceva ce nu vei înțelege acum, dar îmi vei mulțumi toată viața. A sunat pe toată lumea care era în comisia de examinare de față cu mine și i-a rugat că dacă nu am talent îi imploră să nu ma accepte în institut pentru că asta îmi va distruge viața. Și a primit un telefon, știu, de la Marin Moraru, care i-a spus: Amza nu am ce face, a intrat, are talent”.

“Absolvirea facultății e unul dintre cele mai mari teste pe care le-am trecut în viața mea – spune Oana Pellea, în sensul că examenul de diploma cu Bună seara, domnule Wilde, comedie, music hall, l-am jucat la Casandra, la două zile după ce l-am pus în pământ pe Amza.”

Istoria se repetă, într-un fel sau altul, iar asta o ştie foarte bine şi Oana Pellea – “Am fost întrebată atunci de profesoara, pe care o ador și-i mulțumesc, Sanda Manu, dacă nu vreau să amân examenul. Și pentru simplul fapt că Amza juca o comedie la Teatrul de Comedie care se numea NicNic și în pauza acelui spectacol a primit un telefon în care i s-a spus că tatăl lui a murit și el a continuat spectacolul, am răspuns automat: “Nu, nu amân nimic”.

Actriţa îşi aminteşte cu emoţie seara singurului spectacol la care a asistat şi Amza Pellea şi lecţia primită atunci: ”Tata m-a văzut o singură dată jucând, în timpul studenţiei. Ne-am întors acasă și, în seara aia, i-a spus lui mama, astă seară dorm cu Oana. Și am stat amândoi în pat și singurul lucru pe care mi l-a spus a fost – Ține minte, după fiecare spectacol pe care o să-l joci o să trăiești acest gol enorm, pe care îl simți acum în tine. Este cea mai frumoasă lecție de teatru, unica pe care am avut-o de la Amza.”

Citiţi şi Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“

“Mă oprește lumea pe stradă și îmi zice, ce păcat, ne e dor de el. Înseamnă că acest om a fost un cadou de la Dumnezeu și că oamenii l-au iubit. De ce noi, care am rămas aici, nu ne punem întrebarea, de ce a fost Amza atât de iubit?”

Amza Pellea, născut într-o zi de 7 aprilie (1931) s-a stins din viață la 52 de ani, vârsta pe care o are acum Oana Pellea.

Foto cu Amza Pellea şi Oana Pellea – wikipedia, facebook

 

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”