Oana Pellea în dialog cu Amza Pellea
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-in-dialog-cu-amza-pellea/

“Cam ăsta era tata, un om foarte vesel care făcea bancuri şi pe scenă, şi la televizor, şi acasă; N-a vrut deloc să fac această meserie, spunea că este o meserie de câine, de umilinţă; Mă opreşte lumea pe stradă şi îmi zice – ne e dor de el” – Oana Pellea despre Amza Pellea, artistul care ar fi împlinit, astăzi, 83 de ani.

Un articol de Petre Ivan|7 Aprilie 2014

În 1999, la 16 ani de la moartea lui Amza Pellea, tatăl şi  fiica au purtat un dialog la distanță, în cadrul emisiunii “Culise” (premiată de APTR). Oana Pellea, astăzi una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe, aflată pe o scenă goală, în genunchi, singură printre amintirile despre tatăl ei, rememorează:

“Cam ăsta era tata, un om foarte vesel care făcea bancuri și acasă. Îmi amintesc că atunci când făceam o boacană, nu mai existam pentru el. Ziua se termina în plânsete, la mine în cameră. Abia a doua zi, încet, încet reluam relațiile, mă mai băga în seamă.”, spune Oana Pellea, în reportajul realizat de Cristina Țilică pentru TVR, în urmă cu 15 ani.

Actrița mărturisește că Amza Pellea s-a opus ca şi ea să urmeze această carieră: “N-a vrut deloc să fac această meserie, spunea că este o meserie de câine, de umilință. Au trecut foarte mulţi ani de când fac această meserie și sunt singură aici pe scenă și trebuie să-i spun, acolo unde e, că a avut dreptate.”

În ciuda opoziţiei tatălui său, Oana Pellea va fi admisă din prima la Istitutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Din păcate, actorul nu va mai apuca să asiste la examenul de absolvire al fiicei sale. “I-am zis că vreau să dau la teatru, nu a fost de acord și în același timp mi-a spus voi face ceva ce nu vei înțelege acum, dar îmi vei mulțumi toată viața. A sunat pe toată lumea care era în comisia de examinare de față cu mine și i-a rugat că dacă nu am talent îi imploră să nu ma accepte în institut pentru că asta îmi va distruge viața. Și a primit un telefon, știu, de la Marin Moraru, care i-a spus: Amza nu am ce face, a intrat, are talent”.

“Absolvirea facultății e unul dintre cele mai mari teste pe care le-am trecut în viața mea – spune Oana Pellea, în sensul că examenul de diploma cu Bună seara, domnule Wilde, comedie, music hall, l-am jucat la Casandra, la două zile după ce l-am pus în pământ pe Amza.”

Istoria se repetă, într-un fel sau altul, iar asta o ştie foarte bine şi Oana Pellea – “Am fost întrebată atunci de profesoara, pe care o ador și-i mulțumesc, Sanda Manu, dacă nu vreau să amân examenul. Și pentru simplul fapt că Amza juca o comedie la Teatrul de Comedie care se numea NicNic și în pauza acelui spectacol a primit un telefon în care i s-a spus că tatăl lui a murit și el a continuat spectacolul, am răspuns automat: “Nu, nu amân nimic”.

Actriţa îşi aminteşte cu emoţie seara singurului spectacol la care a asistat şi Amza Pellea şi lecţia primită atunci: ”Tata m-a văzut o singură dată jucând, în timpul studenţiei. Ne-am întors acasă și, în seara aia, i-a spus lui mama, astă seară dorm cu Oana. Și am stat amândoi în pat și singurul lucru pe care mi l-a spus a fost – Ține minte, după fiecare spectacol pe care o să-l joci o să trăiești acest gol enorm, pe care îl simți acum în tine. Este cea mai frumoasă lecție de teatru, unica pe care am avut-o de la Amza.”

Citiţi şi Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“

“Mă oprește lumea pe stradă și îmi zice, ce păcat, ne e dor de el. Înseamnă că acest om a fost un cadou de la Dumnezeu și că oamenii l-au iubit. De ce noi, care am rămas aici, nu ne punem întrebarea, de ce a fost Amza atât de iubit?”

Amza Pellea, născut într-o zi de 7 aprilie (1931) s-a stins din viață la 52 de ani, vârsta pe care o are acum Oana Pellea.

Foto cu Amza Pellea şi Oana Pellea – wikipedia, facebook

 

29
/07
/15

„Creştinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate, dar e în mod special un mod de a trăi şi o soluţie şi e reţeta de fericire.” Spunea Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului trecut. S-a născut pe 29 iulie 1912.

24
/07
/15

Peter Sellers a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie. Nominalizat la Cannes şi la Globurile de Aur, filmul lui Staphen Hopkins, “Eu, Peter Sellers”, cu Geoffrey Rush în rolul principal, constituie o biogafie tulburătoare şi fascinantă a celui care a rămas în memoria cinefililor prin interpretările sale de geniu.

24
/07
/15

Recitesc “Sonata Kreutzer”. E o capodoperă, scurtă, dar capodoperă. Găsesc concluziile marelui rus false, dar premisele adevărate. Demonstrația – însă – strict textual, demonstrația că viața bărbatului cu femeia pe pământ e sortită unui lung șir de chinuri care pot decurge, lesne, în crimă, demonstrația e superbă.

21
/07
/15

Videoclipul noului single al trupei Voltaj, intitulat "Din toată inima", include imagini cu locuri spectaculoase din România şi secvenţe dintr-un documentar de promovare a ţării prin sporturi extreme şi acrobaţie, "Transylvania Dragon", realizat de regizorul Sabin Dorohoi.

16
/07
/15

Se spune că au existat mulți dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, și a murit pe 16 iulie, 1989, în orașul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

13
/07
/15

„Ăsta-i bărbatul cu care o să mă mărit” îi spune Vivien Leigh unei prietene. Se aflau la un teatru din Londra, iar pe scenă juca Laurence Oliver, în spectacolul cu piesa “Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare. „Nu fi proastă, doar sunteţi amândoi căsătoriţi” îi răspunde amica. „Nu are importanţă, tot o să mă mărit cu el. Ai să vezi tu!” o contrazice Vivien.

08
/06
/15

MEMORIA CULTURALĂ În biblioteca marilor procese care au uimit lumea românească se înscrie şi dosarul juridic „Caragiale-Caion”, cu deznodământ în 1902. I.L. Caragiale îşi încredinţa „onoarea sa de dramaturg” justiţiei române pentru a face dreptate într-un caz care depăşise limitele unei polemici jurnalistice, oricât de „pamfletară” era.

Page 20 of 30« First...10...1819202122...30...Last »