Oana Pellea, jignită dur într-o publicaţie de satiră. Marius Manole şi Chris Simion sar în apărarea actriţei
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-jignita-dur-intr-o-publicatie-de-satira-marius-manole-sare-in-apararea-actritei/

Într-un articol de tip pamflet, semnat de Radu Alexandru în publicaţia de satiră Caţavencii, actriţa Oana Pellea este ridiculizată şi caracterizată în termeni foarte duri.

Un articol de Corina Vladov|24 octombrie 2013

Într-un articol de tip pamflet, semnat de Radu Alexandru în publicaţia de satiră Caţavencii, Oana Pellea este ridiculizată şi caracterizată în termeni foarte duri. Textul a stârnit reacţii de indignare în reţelele sociale, iar actorul Marius Manole a sărit în apărarea actriţei, cu un comentariu echilibrat.

În textul intitulat Oana Pellea şi valorile, Radu Alexandru scrie că s-a documentat pe Wikipedia şi a observat că actriţa „are trei roluri pârlite“. „Și cu toate astea, tipa ține să ne amintească, în caz că uităm de unde-i vine valoarea, că e fiica lui tac-su. Să nu credem că a apărut ea la televizor așa, de nicăieri“, scrie autorul textului, care mai spune că „încă mai e cărată de trena lui de valoare a neamului, deși omul a murit de 30 de ani“.

Apoi, autorul o ridiculizează şi mai mult pe actriţă, comparând-o cu un animal.

Oana Pellea

Marius Manole o apără pe Oana Pellea

Contactat de Ziarul Metropolis, actorul Marius Manole a declarat că este indignat de acest text şi a decis să lase un comentariu pe pagina articolului. „Oameni buni, hai să nu vorbim despre ce nu ştim. Întâmplarea face să joc în acelaşi spectacol cu doamna Oana Pellea şi cu mâna pe inimă vă zic că e o actriţă minunată şi un om tare generos… Nu e deloc «fiica lu taică -su». Pentru autorul acestui articol: Oana Pellea a jucat în toţi aceşti ani la cei mai buni regizori ai ţării ăsteia… Să înţeleg că şi ei sunt nişte cretini care nu şi-au dat seama că nu are nicio valoare? Că nu mergeţi la teatru pot să înţeleg şi nu e de condamnat… dar măcar nu vorbiţi despre ce nu ştiţi şi nu jigniţi oameni pe care nu-i cunoaşteţi!“, a comentat Marius Manole.

Citiţi şi: Oana Pellea: „Chiar cred că m-am ivit pe pământ să învăţ, nu să mă plictisesc“

Într-un text de opinie publicat pe pagina personală de Facebook, şi regizoarea Chris Simion îi ia apărarea actriţei Oana Pellea. Reproducem textul, cu acordul autoarei.

Citiţi şi: Artiştii îi iau apărarea actriţei Oana Pellea printr-o scrisoare către Mircea Dinescu

Chris Simion – Caţavencii şi valorile?

„O să spuneţi că nu e treaba mea sau că de ce mă bag într-un conflict în care nu-mi este menţionat nici măcar numele. Ei bine… simplu… pentru că nu este un articol numai despre Oana Pellea. Este un articol despre oricare dintre noi. Este un material născut din impertinenţa unei persoane care are un pix în mână sau mă rog… o tastatură… şi care îşi permite să îşi dea cu părerea, oricum.

E libertatea fiecăruia să facă asta… mai ales pe net… dar dacă tot pretinzi că eşti un jurnalist profesionist, desfiinţează un artist ca atare, cu argumente, pentru opera pe care o creează, nu doar cu tupeu propriu şi cu răutate. Habar nu am dacă semnătura celui care şi-a permis delirul este reală.

Nu ştiu dacă persoana care a executat articolul a văzut vreunul din filmele în care a jucat sau joacă Oana Pellea, căci pe la teatru mărturiseşte că nu a dat. Nici măcar nu ştiu dacă în mod profund crede ceea ce a scris.

Mi-am pierdut timpul citind un exerciţiu jurnalistic gratuit – vulgar, labil, lipsit de umor şi isteţime. Daca nu ştiam că a apărut în “Catavencii” aş fi pus pariu ca e de prin “Atac la persoană”, “Cancan” sau “Click”. Genul de articol care creşte tirajul.

Citiţi şi scrisoarea Rodicăi Mandache: Eu sunt sigură că acest băiat nu a văzut-o pe Oana în nimic, nici la teatru, nici la cinema, că nu i-a citit cărţile

Oana Pellea vinde. E un brand cu care mergi la sigur ca să obţii vizualizări pe net şi cum ziarul este on line… probabil că e şi asta o strategie de marketing. Fără scrupule, fără principii, căci suntem în epoca de consum. Oricât de paranoică vi se pare ideea… miroase a articol la comandă. «Faţa ei e pe toate gardurile» sau «să ne vândă minute la telefonul mobil» sunt cel putin două afirmaţii care îmi susţin ipoteza.

Dacă în locul lui Pellea era o fată no name… de cine se mai lua domnul? Just motto-ul din «Conjuraţia imbecililor»: «Un om inteligent se recunoaşte după un singur indiciu. Toţi imbecilii, se unesc împotriva lui».

Cred că atunci când John Kennedy Toole a scris adevărul ăsta… a fost în situaţia în care este Oana astăzi şi prin ea… noi toţi. Acest articol aparţine tuturor celor care mai au principii, morală, umor şi credinţă. Suntem ceea ce facem, ceea ce scriem şi ceea ce gândim“.

Foto cu Oana Pellea: Digi 24

 

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.