Oana Pellea joacă la Londra, la teatrul The Cockpit
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-joaca-la-londra-la-teatrul-the-cockpit/

Spectacolul „Vocea umană“, regizat de Sanda Manu, în interpretarea actriţei Oana Pellea, va fi prezentat, pe 8 decembrie, pe scena teatrului londonez The Cockpit.

Un articol de Corina Vladov|7 noiembrie 2013

Spectacolul „Vocea umană“, regizat de Sanda Manu, în interpretarea actriţei Oana Pellea, va fi prezentat, pe 8 decembrie, pe scena teatrului londonez The Cockpit.

Un singur personaj pe scenă şi un telefon care sună. O femeie care răspunde şi care e îndrăgostită. Nimic nu se aude dincolo de vocea ei. În jurul sonorităţii propriului corp, ea construieşte o lume. Totul pleacă de la această femeie desculţă, într-o cameră însingurată, care aşteaptă un telefon de la un bărbat de care s-a despărţit.

Aşteaptă ultimul lui apel, iar în gestul simplu prin care ridică receptorul năvălesc toate speranţele şi amintirile, laolaltă cu toate regretele şi spaimele pe care le lasă în urmă adjectivul „părăsită“.

Pentru rolul din spectacolul „Vocea umană”, de la Teatrul Metropolis, Oana Pellea a fost nominalizată la premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în anul 2011.

Oana Pellea, „actriţa-clovn, actriţa-furtună, actriţa excentrică, actriţa elaborată, într-un cuvânt, actriţa celebră”, după cum o caracteriza Sanda Manu, este una dintre cele mai cunoscute personalităţi teatrale şi cinematografice din România.

oana pellea

Oana Pellea, în spectacolul „Vocea umană“, de la Teatrul Metropolis

Cariera sa impresionantă include roluri în filmul lui Alfonso Cuaron „Children of Men”, în producţia britanică semnată de Oliver Parker „I Really Hate My Job”, în filmul lui Jean-Christophe Comar „Fire and Ice” şi în „Stare de fapt”, regizat de Stere Gulea.

Citiţi şi: Artiştii îi iau apărarea actriţei Oana Pellea printr-o scrisoare către Mircea Dinescu

De asemenea, Oana Pellea are la activ peste 40 de roluri în teatru, dintre care Maşa din „Trei surori”, de A.P. Cehov, Lucius din „Iulius Cezar”, de William Shakespeare, şi Catarina din „Îmblânzirea scorpiei”, în regia lui Mihai Măniuţiu.

La Londra, Oana Pellea a jucat cel mai recent tot la invitaţia Institutului Cultural Român, în „Buzunarul cu pâine”, de Matei Vişniec, la Riverside Studios.

De-a lungul carierei, artista a primit numeroase distincţii, precum trofeul UNITER pentru cea mai bună actriţă (de două ori), premiul Academiei Române „Aristizza Romanescu” pentru cariera teatrală şi cinematografică şi Crucea Casei Regale a României.

Spectacolul „Vocea umană” face parte din seria „Poveşti spuse-n româneşte”, care propune publicului românesc şi britanic din capitala Marii Britanii şi din împrejurimi întâlnirea cu mari actori, spectacole de teatru şi recitaluri din ţară, inspirate de texte clasice şi contemporane, româneşti şi universale. Proiectul este o iniţiativă a Claudiei Cîrlig şi este dezvoltat împreună cu ICR Londra.

Foto cu Oana Pellea – Teatrul Metropolis

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.