Oana Pellea: „Mi se pare incredibil că nimeni nu a înţeles că Stela Popescu începuse să moară în faţa lor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-mi-se-pare-incredibil-ca-nimeni-nu-a-inteles-ca-stela-popescu-incepuse-sa-moara-in-fata-lor/

Actriţa Oana Pellea s-a arătat indignată de indiferenţa celor din sală la ultimul eveniment la care a participat Stela Popescu.

Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2017

Cu doar două zile înainte să moară, Stela Popescu a fost prezentă la o gală în cadrul căreia i s-a  înmânat premiul pentru întreaga carieră.

Starea de sănătate a actriţei era vizbil afectată. Extrem de agitată, Stela Popescu a prezentat  un discurs  incoerent. Abia putea ţine microfonul în mână, la un moment aceasta scăpând premiul din mână… Mai mult, în timpul discursului său, regretata actriță a spus: „Mai bine mă duceam acasă decât să mă vedeţi în halul ăsta“.

„Stela Popescu a trăit o viaţă pe scenă. A început să moară tot pe scenă în faţa publicului. Publicul nu a înţeles ca Stela murea, puţin câte puţin, în faţa lui. Publicul a aplaudat…Nimeni din public nu a chemat salvarea. Nu a dus-o nimeni la spital, chiar dacă era mai mult decât evident că are nevoie de ajutor. Nimeni. Nici din public …nici dintre organizatori. Stela s-a retras, s-a dus acasă şi a murit. Nu judec pe nimeni. Mi se pare doar incredibil că nimeni din sală nu a înţeles că începuse să moară acolo în faţa lor…Doamne, cât de nepăsători, indiferenţi şi grăbiţi trecem unii pe lângă alţii…“, a scris Oana Pellea pe pagina sa de facebook.

Cu toată incoerența, Stela a spus că e zăpăcită, că mai bine nu venea decât să fie văzută în halul ăsta, că nu știe nici cu ce s a îmbrăcat… Stela a spus…nimeni nu a ascultat o cu atenție…pentru că nu ne mai vedem, ascultăm, respectăm demult unii pe alții. – Oana Pellea

Actriţa Stela Popescu a murit din cauza unul accident vascular cerebral masiv şi era decedată de aproximativ 12 ore când a fost găsită, au declarat pentru News.ro surse din Poliţie, care au invocat rezultatele necropsiei.

Stela Popescu a murit joi, la vârsta de 81 de ani, în locuinţa sa. Medicii nu au mai putut face nimic pentru actriţa care, din primele informaţii, se stinsese în urma cu mai multe ore din cauza unui stop cardiorespirator.

Trupul neînsufleţit al Stelei Popescu va fi depus, vineri, de la ora 11.00, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“, unde va rămâne până sâmbătă, când va fi dus la Mănăstirea Cernica. Duminică va avea loc înmormântarea la Mănăstirea Cernica. Actriţa va fi îngropată lângă soţul ei, Mihai Maximilian, care a murit în decembrie 1998.

Foto: Stela Popescu – captura youtube

22
/05
/20

„În primii ani ai carierei mi se spunea că pentru a reuși ai nevoie de personalitate, talent și noroc în egală măsură. Dar eu nu sunt de acord. La mine, a fost 99% noroc. Nu e de niciun folos să ai talent, dacă nu ești la locul potrivit la momentul potrivit.” Iată ce credea Roger Moore undeva, spre finalul vieții.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.

18
/04
/20

Paștele e motiv de sărbătoare pe toate meridianele, iar în unele locuri tradițiile pascale nu sunt dintre cele mai comune. Iată câteva astfel de obiceiuri din lumea largă, cu origini mai mult sau mai puțin religioase, ce fac deliciul publicului și sporesc bucuria sărbătorii.

Pagina 2 din 3312345...102030...Ultima »