Oana Pellea: „Nu cunosc o bucurie mai mare decât aceea de a dărui”
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-nu-cunosc-o-bucurie-mai-mare-decat-aceea-de-a-darui/

Invitată la emisiunea „Nocturne” de pe TVR 1, Oana Pellea a povestit despre întâlnirile importante din cariera ei: regizori şi actori (Adrian Pintea, Ileana Predescu, Gábor Tompa, Liviu Ciulei), profesori (Sanda Manu), scriitori (Gellu Naum).

Un articol de |17 decembrie 2014

„Oamenii care nu mai sunt pe pământ se cer pomeniți și vorbiți”, a mărturisit actrița, la începutul discuției cu realizatoarea Marina Constantinescu, difuzată pe TVR 1 pe 12 decembrie. Mai jos sunt câteva dintre declarațiile Oanei Pellea: 

Întâlnirea cu Gabi (n.red. – Gábor Tompa), cu Adrian (n.red. – Pintea) și cu Mihai (n. red. – Constantin) – „Hamlet”-ul acela de la Craiova – mi-a rămas în suflet și o să-mi rămână și pe retină. Sălile arhipline, care gemeau de lume. Și miracolul; pentru că a fost un miracol și orice spectacol are o sămânță de miracol. În momentul în care Adrian – parcă îl văd și acum, în partea dreaptă – spunea „a fi sau a nu fi”, treceau mulți îngeri pe acolo. Mi se pare un „Hamlet” absolut extraordinar, cu toată zbaterea și cu tot chinul, cu toată lumina.

S-a pierdut normalitatea, dar nu suntem noi de vină. Așa ne-a fost rânduit, într-un fel. Suntem de vină că nu ne-am scuturat mai repede. Avem și noi partea noastră, probabil. Lucrurile trebuie curățite în spatele nostru. Dar cred foarte tare că atenția trebuie îndreptată în față. Aristocrația nu poate fi, în umila mea concepție, decât darnică și generoasă. Decât modestă, în cel mai dumnezeiesc sens. Decât bazată pe bunătate, pe deschidere și pe bucuria de a fi, de a dărui. Eu nu cunosc o bucurie mai mare decât aceea de a dărui.

Am adorat-o pe Ileana Predescu. Și mi-aș dori să rămân în amintire cum a rămas ea. Atâta forță de frumos, de râs, atâta forță de a merge mai departe, curat. Fabuloasă! Avea aură. Am văzut-o odată în pauza de la o repetiție; nu știa că e cineva în sală. A apărut în mijlocul scenei și a început să-și spună rolul foarte foarte încet. Și așa, încet încet, a început o lumină extraordinară! Vorbesc foarte serios. Avea o aură fabuloasă pe scenă. N-o mai uit niciodată.

Cel mai greu e să faci o trupă. Îl țin minte pe domnul Ciulei, când a venit la Bulandra și a văzut „Trei surori” al lui Darie, i-a spus lui Ducu: „Ai grijă, pentru că ai ceea ce e foarte rar întâlnit – ai o trupă!”

Nocturne cu Oana Pellea_2715

Istoria cu Sanda Manu e definitorie pentru mine. Sunt absolut convinsă că, dacă n-aș fi avut-o profesoară, nu aș fi fost atât de armată pentru ce a venit, și ca profesie, și ca stomac tare, și ca viață. Mi-e mai mult decât o profesoară, mai mult decât un însoțitor. M-a iubit biciuindu-mă. Și exact de iubirea asta aveam nevoie la început de drum. E un om care, când iubește – ca orice om cinstit – cere maximum. Îi datorez enorm.

Sanda Manu, când a intrat în clasă, a citit catalogul. Când a ajuns la Pellea Oana, a spus: „Ea este, cum bine știți cu toții, fata lui Amza Pellea. Și pentru că este fata lui Amza Pellea… eu am în program să se facă curat în clasă, să se arunce tot ce fumez eu aici, să se deschidă geamurile… ei bine, ea se va ocupa de asta, va mătura, în prima lună.” Așa a fost tot timpul. Am și avut o discuție în care mi-a spus: „Realizezi că o să-ți fie de două ori mai greu ție. Pentru că nu vreau să se spună că e pe pile, că ai intrat datorită lui Amza, te voi biciui.” Îi mulțumesc și în ziua de azi.

Eu sunt un clovn. Pentru mine, clovnul e cineva pe muchie. Când râde, plânge; și, când plânge, râde. Nu poți să pui degetul pe sufletul lui, pentru că alunecă.

O altă mare întâlnire pentru mine a fost cu acest spectacol care a avut premiera acum, cu Gellu Naum (n. red. – „N(aum)”, de la Teatrul Metropolis). Fabuloasă întâlnire care parcă s-a ordonat așa cum a vrut Naum. El are teoria „întâmplătorul obiectiv”; adică nu există întâmplare. Mă regăsesc în asta. Chiar n-a fost nicio întâmplare: drumul la Comana, faptul că am intrat acolo și i-am văzut universul, i-am simțit tăcerile, și pe Lygia (n. red. – soția lui Gellu Naum).

Seară de seară, la spectacol, sunt absolut uimită de felul în care se trag cuvintele unele pe altele. E o voluptate enormă să fii în universul ăsta al lui. Există texte care te înnobilează ca artist. Ăsta e un astfel de text. Și de test.

Sunt atât de bucuroasă că sunt, că exist! Că sunt încă sănătoasă, că pot să visez la ce vreau eu, că pot să înfăptuiesc ce visez… că pot să fiu bună, că pot să aleg în fiecare secundă pentru viața mea. E așa un privilegiu că trăiesc! Și mă voi repeta până voi părăsi planeta, pentru că este adevărul cel mai palpabil al ființei mele.

Foto cu Oana Pellea – TVR

05
/01
/16

Ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor va avea loc pe 21 mai şi va fi marcată de o premieră - publicul va avea acces la un ghidaj audio-video, disponibil pe telefoanele mobile, pentru instituţiile muzeale din Bucureşti şi din alte oraşe mari din ţară.

05
/01
/16

În weekend-ul dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 88-a ediție a premiilor Oscar, șase dintre producțiile propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate la Cinema Union din București.

05
/01
/16

Ştiaţi că într-o zi de 5 ianuarie se inaugura Teatrul de Comedie din București, la iniţiativa lui Radu Beligan? Ajuns astăzi la venerabila vârstă de 97 de ani, maestrul Beligan a fost directorul instituţiei timp de opt ani, în perioada 1961 — 1969.

05
/01
/16

Într-o zi de 5 ianuarie (1932) se năştea Umberto Eco, unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani. Eseurile sale sunt adevărate modele ale genului. Strălucitoarea sa operă romanescă, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj şi pentru abundenţa simbolurilor şi aluziilor culturale.

04
/01
/16

Pe  5, 6 și 7 ianuarie, la Sala Mică de la Teatrul Excelsior, are loc ÎnScenarii, un festival de spectacole și filme făcute de adolescenţi. Pentru că "sfârşitul încununează opera", ultima seară se va încheia cu spectacolul ”O femeie singură”, ce o va avea ca protagonistă pe actriţa Maia Morgenstern.

04
/01
/16

În România, anul 1989 s-a încheiat cu o revoluţie, nimeni nu a uitat, iar revoluţia aceasta a devenit o graniţă între viaţa de dinainte şi cea de după. Spectacolul „Anul dispărut. 1989”, care tocmai a avut premiera la Teatrul Mic, este despre viaţa de dinainte.

02
/01
/16

Mel Gibson, unul dintre cei mai fermecători actori din lume, împlinește 60 de ani. Când era doar un puști, tatăl său, un catolic înflăcărat, l-a învăţat cele zece porunci. Apoi i-a spus-o pe a unsprezecea: „Să nu te minţi singur“. A trăit Mel Gibson după această ultimă poruncă?

02
/01
/16

George Alexandru s-a stins din viață vineri, 1 ianuarie, la ora 23.30 la Spitalul Fundeni, la vârsta de 58 de ani, din cauza unor complicații severe ale unei infecții abdominale grave, nu în timpul unei operaţii, a precizat Institutul Clinic Fundeni într-un comunicat. Trupul actorului va fi depus luni, la ora 11.00, la Teatrul Nottara. El va fi înmormântat tot luni, la cimitirul Ghencea.