Oaspeţii de onoare ai Bookfest 2016, gânduri înainte de sosirea la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/oaspetii-de-onoare-ai-bookfest-2016-ganduri-inainte-de-sosirea-la-bucuresti/

Anul acesta, Israelul este invitatul de onoare al Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Cu două săptămâni înainte de sosirea la Bucureşti, invitaţii de onoare ai ediţiei de anul acesta ai Bookfest ne-au mărturist care sunt gândurile cu care vin în România.

Un articol de Liliana Matei|13 mai 2016

 

Reuniți sub motto-ul Never Stop Dreaming, 6 autori, nume de primă mărime ale pieţei de carte din Israel, vin la Bookfest 2016: Zeruya Shalev, Fania Oz-Salzberger, Meir Shalev, Dror Mishani, Rony Oren şi Gil Hovav, pentru a se întâlni cu cititorii în cadrul celor aproape 30 de evenimente care vor avea loc la standul ţării invitate. Detalii despre cei 6 autori, precum și despre program sau arhitectura pieței de carte din Israel vor putea fi regăsite pe site-ul oficial al proiectului, www.israelbookfest.ro.

 
Zeruya Shalev, cea mai cunoscută scriitoare israeliană de astăzi, ale cărei cărți – extrem de bine primite atât de critci, cât și de cititori – au fost traduse în limba română la Editura Polirom, ne-a mărturisit nerăbdarea de a-și revedea cititorii: „Sunt la a treia mea vizită în România, am mai vizitat Bucureştiul în 2006 şi în 2013. Sunt fericită că mai recentă carte a mea, Fărâme de viaţă, a fost tradusă şi, mai ales, sunt fericită ştiind că mă voi întâlni din nou cu dragii mei cititori, care mă însoţesc de atâţia ani.”

 
Și istoricul Fania Oz-Salzberger, una dintre cele mai respectate personalități israeliene de astăzi, atât din sfera culturii, cât și a spațiului politic, ne-a transmis emoțiile de dinainte de venirea la București: „Sunt foarte fericită, dar şi emoţionată că vin în România. Particip adesea la târguri de carte, dar aceasta este prima mea vizită în Bucureşti şi, implicit, la Salonul de Carte Bookfest. Abia aştept să-mi cunosc cititorii români! Iar dacă voi avea ocazia să mă apropii şi de oameni de-ai locului, voi fi cu atât mai bucuroasă.”  Fania Oz-Salzberger este cunoscută cititorilor din România datorită traducerii volumului Evreii și cuvintele, semnat împreună cu tatăl său, scriitorul Amos Oz, și tradus la Editura Humanitas Fiction.

 
Gil Hovav, personalitate media, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști culinari, apreciați nu doar în Israel, ci în toate țările în care cărțile sale au apărut în traducere, ne-a destăinut bucuria care însoțește gândul vizitei sale la Bookfest: „Pentru mine, este o mare onoare să fiu invitat să particip la târgurile internaţionale de carte. Îmi place foarte mult să iau parte la astfel de evenimente, deoarece îmi oferă ocazia să mă informez cu privire la alte ţări, la alte culturi şi, mai ales, îmi provoacă o deosebită bucurie. În acelaşi timp, sper ca eu să reuşesc, prin prezenţa şi participarea mea la evenimente, să ajut publicul să-i descopere, în mod direct, pe israelienii de zi cu zi, aşa cum i-am prezentat eu în cartea mea…”

 
Dror Mishani, autor de romane poliţiste, editor, traducător şi literat, specializat în istoria literaturii poliţiste, ne-a mărturisit intenția sa de a afla mai multe despre scena literară autohtonă, îndeosebi despre literatura polițistă semnată de autori români: „În afara faptului că voi putea vedea Bucureştiul – pe care nu l-am vizitat niciodată –, m-aş bucura dacă aş putea întâlni artişti români, îndeosebi scriitori, să aflu câte ceva despre literatura română, mai ales despre literatura poliţistă din România şi, fireşte, să-mi întâlnesc cititorii, pe care îi preţuiesc.”

 
Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo între 1 şi 5 iunie.
Participarea Israelului se va desfăşura sub motto-ul „Never Stop Dreaming” şi va prilejui publicului român întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii israeliene contemporane. Standul Israelului, realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din Israel şi al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, va fi amplasat în Pavilionul C4. La stand, cei interesați vor putea găsi o bogată ofertă de cărți în limba ebraică, precum și ediții în limba română ale unor cărți israeliene cunoscute.

05
/12
/19

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaților de istorie, dar și celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă și bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, București), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.

04
/12
/19

Editura Humanitas Fiction vă invită joi, 5 decembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu Eshkol Nevo, liderul noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului „Simetria dorințelor“, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea excelentă a Ioanei Petridean. Vor participa, alături de autor, jurnaliștii Cătălin Striblea și Marius Constantinescu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

03
/12
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită miercuri, 4 decembrie, ora 19.00, la lansarea volumului bilingv Opere scelte / Opere alese de Ugo Foscolo, apărut recent la Editura Humanitas, în colecția „Biblioteca Italiană“, în traducerea Smarandei Bratu Elian şi a lui Cornel Mihai Ionescu, cu o prefaţă de Giulio Ferroni.

29
/11
/19

La 8 ani după primul volum, Bucătăria Hoinară se întoarce într-un nou album de fotografie savuros, purtând semnătura lui Răzvan Voiculescu. Evenimentul de lansare va avea loc luni, 2 decembrie, de la ora 19:00, la JW Marriott București, în sala Grand Ballroom.

27
/11
/19

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, apărut de curând în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare, vor fi Marius Chivu și Maurice Munteanu.

25
/11
/19

În marginea cărții „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

22
/11
/19

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 14.30, Gaudeamul 2019 găzduiește, la standul editurilor Brumar&Hyperliteratura (standul 127), lansarea volumului „In.Fuzion#Ispita”, în prezența scriitorilor și artiștilor care au participat la acest proiect inovator.