Obiceiuri necurate de Tom Smith, in premiera la Teatrul Bulandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/obiceiuri-necurate-de-tom-smith-in-premiera-la-teatrul-bulandra/

Spectacolul “Obiceiuri necurate” de Tom Smith, în regia lui Mihai Constantin, va fi prezentat în premieră miercuri, de la ora 19,00, la Sala Ciulei a Teatrului Bulandra. Din distribuţie fac parte Gelu Niţu, Victoria Dicu, Steliana Bălăcianu, Corina Moise, Andrei Runcanu, Thomas Ciocşirescu, Andreia Mateiu, Alina Vior. Scenografia este semnată de Iza Tartan, iar lighting […]

Un articol de Andrada Văsii|11 decembrie 2012

Spectacolul “Obiceiuri necurate” de Tom Smith, în regia lui Mihai Constantin, va fi prezentat în premieră miercuri, de la ora 19,00, la Sala Ciulei a Teatrului Bulandra.

Din distribuţie fac parte Gelu Niţu, Victoria Dicu, Steliana Bălăcianu, Corina Moise, Andrei Runcanu, Thomas Ciocşirescu, Andreia Mateiu, Alina Vior. Scenografia este semnată de Iza Tartan, iar lighting designul este realizat de Alexandru Darie, informează un comunicat al Teatrului Bulandra remis luni.

”Construită ca o veritabilă farsă shakespeariană, piesa ‘Obiceiuri necurate’ reprezintă o incursiune într-un univers monahal distorsionat. Înlănţuirea de situaţii tragicomice împinse uneori până la limita absurdului creează o poveste care urmăreşte prezentarea şi demascarea ipocriziei clericale. Nu are conotaţii teologice, unicul său scop fiind acela de a dezvălui latura profund umană a celor care se declară supuşi Bisericii pentru tot restul vieţii. O sarabandă de evenimente comice până la absurd ce transmit un mesaj cald, pozitiv, optimist şi nobil”, se arată în prezentarea spectacolului făcută de Teatrul Bulandra.

Tom Smith, născut în 1969 în Rochelle, Illinois, este un dramaturg american, fiind deopotrivă şi regizor şi profesor de artă teatrală. Printre piesele sale se numără “Drinking Habits” (“Obiceiuri necurate”, piesa căreia i s-a decernat în 2004 premiul “Robert J. Pickering”, pentru excelenţă în dramaturgie), “Autumn’s Child” – 2005, “End of Meal” – 2005, “Dangerous” – 2005, “Aunt Raini” – 2008, “Life as a Springer Show” – 2009, “Eurydice and Orpheus” – 2010.

Dramaturgului i s-au decernat numeroase premii importante – “ATHE Playworks Award”, “Richard Odlin Award”, “Seattle Footlight Award”.

În calitate de regizor, Tom Smith a regizat piese în Missouri, Seattle, Washington, Colorado, New Mexico.

Sursa: Agerpres

17
/09
/20

A 12-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie–11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii, dar numai bune pentru o seară petrecută cu întreaga familie.

16
/09
/20

La Teatrul de Comedie va începe în curând stagiunea 2020-2021. Deschiderea se va face cu trei reprezentații consecutive ale spectacolului „Doi pe o bancă” după Aleksandr Ghelman, în regia lui Mihai Bendeac, programate pentru pe 25, 26 și 27 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Radu Beligan.

16
/09
/20

În perioada 16-28 septembrie 2020, Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român, organizează expoziția de artă contemporană „In Between Repetition and Variation” a artistei Lucia Ghegu, bursieră „Vasile Pârvan” în 2019 și 2020.

15
/09
/20

A 28-a ediție a Galei Premiilor UNITER se va desfășura la Craiova, cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea teatrului craiovean „Marin Sorescu”, într-un spațiu în aer liber, la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”.

15
/09
/20

Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău organizează, în zilele de 18 și 19 septembrie, evenimentul „Teme și dileme în monodrama românească”, care deschide calendarul de acțiuni din programul „Tu și Teatrul”, al stagiunii 2020-2021.

15
/09
/20

Organizatorii Festivalului-Concurs DbutanT au finalizat programul celei de-a V-a ediții, care anul acesta se va desfășura în perioada 19-26 octombrie, într-un format complet diferit de cele anterioare.

14
/09
/20

În cadrul conferinței de presă organizate cu ocazia deschiderii stagiunii 2020/2021, Gábor Tompa, directorul general al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, a prezentat premierele și evenimentele programate pentru această perioadă, dar a subliniat că trebuie luat în calcul faptul că totul depinde de felul în care va evolua Pandemia Covid-19.

Pagina 20 din 934« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »