Obiecte de design românesc care scriu istorie: povestea pălăriilor Dădârlat
https://www.ziarulmetropolis.ro/obiecte-de-design-romanesc-care-scriu-istorie-povestea-palariilor-dadarlat/

Istoria pălăriilor Dădârlat începe la 1896, la Săliştea Sibiului. De atunci şi până azi, pălăriile create de familia Dădârlat au traversat mai bine de un secol, reinventându-se de fiecare dată pentru a ţine pasul cu timpul. Le-am regăsit, în aceste zile, în expoziţia „100 de obiecte de design românesc”, găzduită de MATER.

Un articol de Alina Vîlcan|4 noiembrie 2018

Despre pălăriile create de familia sa ne vorbește în rândurile care urmează Mădălina Dădârlat, pornind de la prima arhivă istorică a designului românesc prezentată de MATER – Biblioteca de Materiale, între 24 octombrie și 4 noiembrie. Astfel, Asociaţia Nod Makerspace a construit un proiect deopotrivă curajos și util, care prezintă istoria designului românesc de la 1918 încoace. Din noiembrie, colecția călătorește în Europa, cu o primă oprire în Serbia, la Novi Sad. Odată cu expoziția s-a lansat și e-muzeul 100romaniandesignobjects.com, arhiva care reunește 100 de obiecte și 100 de povești culese din România ultimilor 100 de ani. Dar s-o aflăm pe aceea a pălăriilor Dădârlat!

Am văzut pălăriile Dădârlat în aceste zile în expoziția 100 de obiecte de design românesc. Cum ați ales modelele selectate?

Pălăriile regăsite în expoziția 100 de obiecte de design românesc nu au fost alese la întâmplare! Am vrut să creăm o legătură între vechi și nou, între tradițional și modern și în același timp să transmitem povestea din spatele produsului.

Și pentru că din 1896 până înainte de Revoluție în atelierul Dădârlat se confecționau doar pălării tradiționale românești, am ales să prezentăm, bineînțeles, două dintre cele mai reprezentative modele din perioada respectivă, specifice Mărginimii Sibiului.

Al treilea model ales este unul clasic, cunoscut sub numele de Fedora. Este un model rafinat, elegant, devenit cunoscut la începutul secolului al XX-lea, dar care și-a păstrat popularitatea până în ziua de azi.

Povestea pălăriilor Dădârlat începe în 1896, cu Ioan Dădârlat. Ce ne puteți spune despre cel care a creat brand-ul cu mai bine de un secol în urmă? Cum a început totul? Se întâmpla în Săliștea Sibiului, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar…

Un vechi proverb spune că meseria se fură, nu se învață și la fel a fost și în cazul lui Ioan Dădârlat, care la sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1896, într-o vreme când atelierele meșteșugărești de acest gen erau patronate de sași sau unguri, înființa la Săliștea Sibiului primul atelier românesc de pălării.

Îmi place să spun despre Ioan Dădârlat că este „povestea” în sine. Omul care a început totul, persoana aproape de mit, pe care o cunoaștem doar din fotografii și povești, dar care este inspirația la tot ceea ce facem noi azi.

Ce s-a schimbat în istoria acestei afaceri de familie odată cu Marea Unire de la 1918?

În istoria brand-ului nu am putea spune că s-au schimbat multe, însă mi-ar face plăcere să vă spun o scurtă poveste, pe care chiar de curând am împărtășit-o cu o parte dintre clienți. Din dorința de a afla mai multe cu privire la istoria noastră, mi-am întrebat părinții: oare ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani în atelierul străbunicul meu, cu ocazia Marii Uniri? Răspunsul a venit foarte prompt: „Pe vremea când lucrurile se reparau, nu se schimbau, coada era cât strada de lungă la atelier, nu de alta, dar era mare sărbătoare în țară și pălăria trebuia curățată ca la carte! Era un cult să ai pălărie, nu era om care sa nu aibă!”. Am văzut o urmă de admirație și nostalgie pentru acele vremuri în ochii lor! Și văd asta de fiecare dată când îi întreb ceva legat de bunicii sau străbunicii mei! Îmi face bine să mă întorc la origini, din când în când! Vă îndemn să o faceți și voi!

Pălăriile Dădârlat au trecut prin două războaie. Cum au fost resimțiți anii de război de cei care realizau pe atunci pălăriile?

Greutățile anilor de război nu pot fi înțelese pe deplin de generația din care fac parte, și din păcate multe povești au rămas nespuse, eu fiind prea copilă ca să-l întreb pe bunicul când trăia, tot ce aș fi putut și aș fi vrut să îl întreb acum…

Dar anii de comunism?

Anii de comunism au tăiat aripile oricărei dorințe de dezvoltare. Pe vremea aceea ne era permis să producem doar pălăriile tradiționale românești pentru păstrarea portului popular.

După 1989, afacerea a fost repornită cu succes la Sebeș de inginerul Dan Dădârlat, nepotul fondatorului afacerii. Cum s-a dezvoltat brand-ul în capitalism și unde regăsim pălăriile Dădârlat?

Lumea căuta să scrie „Dădârlat” în oricare pălărie, restricții legale nu mai existau, cererea era mai mare decât oferta, iar tatăl meu, Dan Dădârlat, era dornic să-și ia viața în propriile mâini. Meseria o avea în sânge, transmisă de către bunicul meu, un om căruia îi râdeau ochii când intra în atelier. Cu toate astea, povestește cu nostalgie că nu i-a fost ușor! În 1993, muncea singur în atelierul din Sebeș, în anul 1996 a adus primele utilaje din Germania, o linie completă pentru producerea de pălării clasice bărbătești. La începutul anilor 2000, a diversificat gama și a început să producă și pălării pentru doamne, iar în prezent pălăriile noastre se distribuie în peste 100 de magazine din România. În 2014, am dezvoltat și magazinul online www.palariadadarlat.ro, deoarece ne-am dorit să fim mai aproape de clienți, iar produsul nostru să ajungă direct la aceștia, fără alți intermediari.

Mădălina, Dan și Sanda Dădârlat

Care este secretul pentru a reuși să păstrezi o afacere de familie atât de mult timp, traversând regimuri politice și tot felul de dificultăți și făcând-o să se transforme într-un brand, am putea spune, legendar? Și, bineînțeles, cum vă imaginați viitorul pălăriilor Dădârlat?

Fiecare generație în parte și-a adus contribuția în funcție de nevoile timpurilor respective, însă esențial a fost ce am avut toți în comun și anume, pasiunea pentru pălării. Îmi doresc mult ca lumea să afle povestea din spatele pălăriilor și în prezent lucrez la tot ce înseamnă promovare în mediul online. Cred în magazinele virtuale, cred cu tărie că acesta este viitorul și cea mai simplă modalitate de a ajunge la clienții din toate colțurile lumii!

Pălăriile Dădârlat sunt parte din expozitia și e-muzeul „100 de obiecte de design românesc”, prima arhivă istorică a designului din România ultimului secol. Pe www.100romaniandesignobjects.ro veți descoperi obiectele care povestesc despre noi, despre evoluția noastră, de la perioada agrară, la cea interbelică și industrializă, până azi.

Un vechi proverb spune că meseria se fură, nu se învață și la fel a fost și în cazul lui Ioan Dădârlat, care la sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1896, într-o vreme când atelierele meșteșugărești de acest gen erau patronate de sași sau unguri, înființa la Săliștea Sibiului primul atelier românesc de pălării.

Foto: arhiva personală a familiei Dădârlat; MATER

26
/03
/17

Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Institutul Francez, vă invită marți, 28 martie 2017, orele 18.30, la conferința „Victor Brauner, pictopoet și iluminator”, susținută de Mihaela Petrov, critic și istoric de artă. Conferința face parte din seria de evenimente ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.

20
/03
/17

Fotograful Mircea Albuțiu vă prezintă 10 imagini din seria de 40, numită New Energy. Seria a fost expusă la Arcade 24 în Bistrița Năsăud în septembrie 2015; în 28 aprilie 2017 va fi vernisată la Teatro Jose Lucio da Silva din Leiria, Portugalia iar în august 2017 la sediul ICR din Lisabona.

01
/03
/17

Povestea mărţişorului a supravieţuit în diferite forme până în prezent, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la cel virtual. Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

27
/02
/17

O schiţă realizată de Rembrandt, care reprezintă un câine, a fost autentificată după ce timp de 250 de ani a fost atribuită unui pictor german specializat în tablouri cu animale. Descoperirea a fost descrisă drept ”o senzaţie” de reprezentanţii Muzeului Herzog Anton Ulrich, din Braunschweig, unde schiţa a fost expusă timp de mai multe decenii şi era prezentată ca o lucrare a artistului Johann Melchior Roos.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.