Obiecte deţinute de Marilyn Monroe, Churchill şi Hitler, scoase la licitaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/obiecte-detinute-de-marilyn-monroe-churchill-si-hitler-scoase-la-licitatie/

Mai multe obiecte rare care au aparţinut actriţei Marilyn Monroe, premierului britanic Winston Churchill şi dictatorului nazist Adolf Hitler, estimate la peste 10 milioane de dolari, vor fi scoase la vânzare cu ocazia unei licitaţii care va avea loc anul viitor.

Un articol de Liliana Matei|17 ianuarie 2015

Colecţionarul privat David Gainsborough Roberts şi-a petrecut întreaga viaţă adunând diverse opere de artă, dar şi obiecte care au aparţinut unor vedete de calibru de la Hollywood, precum actriţa Marilyn Monroe, şi tablouri pictate de Winston Churchill.

„Colecţionez diverse obiecte de mulţi ani, iar acum am ajuns la vârsta de 70 de ani. Nu am soţie, nici copii, aşadar m-am gândit să vând anumite lucruri”, a spus el.

David Gainsborough Roberts spune că va folosi banii pe care îi va obţine organizând diverse acţiuni de caritate, anunță Mediafax.

Colecţia sa include pistoale folosite de Billy the Kid, picturi de Winston Chruchill şi Adolf Hitler şi rochii purtate de Marilyn Monroe.

Expert în obiecte care au aparţinut actriţei Marilyn Monroe, David Gainsborough Roberts a dezvăluit că licitaţia va fi organizată anul viitor, în jurul datei la care se vor împlini 90 de ani de la naşterea vedetei americane.

Este puţin probabil ca obiectele semnate de Hitler şi alte obiecte din perioada celui de-Al treilea Reich să se vândă în Marea Britanie.

Banii care vor fi obţinuţi din această licitaţie vor fi donaţi unor familii nevoiaşe, vor asigura traiul la bătrâneţe al colecţionarului şi vor reveni unor asociaţii de caritate de pe Insula Jersey, o posesiune britanică din Canalul Mânecii.

FOTO: wikipedia

08
/10
/23

„Atunci când scriu, am acest sentiment foarte puternic și foarte clar, că ceea ce scriu este scris deja. Că există undeva acolo... Și că eu trebuie doar să-l pun pe hârtie, înainte să dispară”.

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.