Obiecte deţinute de Marilyn Monroe, Churchill şi Hitler, scoase la licitaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/obiecte-detinute-de-marilyn-monroe-churchill-si-hitler-scoase-la-licitatie/

Mai multe obiecte rare care au aparţinut actriţei Marilyn Monroe, premierului britanic Winston Churchill şi dictatorului nazist Adolf Hitler, estimate la peste 10 milioane de dolari, vor fi scoase la vânzare cu ocazia unei licitaţii care va avea loc anul viitor.

Un articol de Liliana Matei|17 ianuarie 2015

Colecţionarul privat David Gainsborough Roberts şi-a petrecut întreaga viaţă adunând diverse opere de artă, dar şi obiecte care au aparţinut unor vedete de calibru de la Hollywood, precum actriţa Marilyn Monroe, şi tablouri pictate de Winston Churchill.

„Colecţionez diverse obiecte de mulţi ani, iar acum am ajuns la vârsta de 70 de ani. Nu am soţie, nici copii, aşadar m-am gândit să vând anumite lucruri”, a spus el.

David Gainsborough Roberts spune că va folosi banii pe care îi va obţine organizând diverse acţiuni de caritate, anunță Mediafax.

Colecţia sa include pistoale folosite de Billy the Kid, picturi de Winston Chruchill şi Adolf Hitler şi rochii purtate de Marilyn Monroe.

Expert în obiecte care au aparţinut actriţei Marilyn Monroe, David Gainsborough Roberts a dezvăluit că licitaţia va fi organizată anul viitor, în jurul datei la care se vor împlini 90 de ani de la naşterea vedetei americane.

Este puţin probabil ca obiectele semnate de Hitler şi alte obiecte din perioada celui de-Al treilea Reich să se vândă în Marea Britanie.

Banii care vor fi obţinuţi din această licitaţie vor fi donaţi unor familii nevoiaşe, vor asigura traiul la bătrâneţe al colecţionarului şi vor reveni unor asociaţii de caritate de pe Insula Jersey, o posesiune britanică din Canalul Mânecii.

FOTO: wikipedia

26
/05
/15

Academia Motanov organizează în perioada 18 iunie – 13 iulie, la București, un atelier de artă video cu mobilul pentru liceenii din familii cu venituri modeste. Atelierul de artă video este susținut de artistul Regele IONESCU și are două întâlniri pe săptămână, luni și joi de la 11:00 la 12:30, timp de 4 săptămâni.

25
/05
/15

În ultima zi a FEST-FDR2015, sâmbătă, 13 iunie, de la ora 20, mascații descind din nou pe scena Teatrului Național din Timișoara și îl încătușează pe directorul adjunct, Ion Rizea, care, în acea seară va fi Gogu, celebrul personaj al lui Teodor Mazilu din Proștii sub clar de lună.

25
/05
/15

Sâmbătă, 30 mai 2015, la ora 11:00, în Piaţa Timpului din Bucuresti, va avea loc ceremonia omagială de decernare a stelelor pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului a artiştilor Alexandru Arşinel şi Ion Dichiseanu. Cu acest prilej, se va oferi o stea, in memoriam, actorului şi regizorului Sergiu Nicolaescu. Ceremonia este organizată de Primăria Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Teatrul Metropolis şi Cocor.

25
/05
/15

În această seară, de la ora 19.10, la TVR2, cu ocazia sărbătoririi regizorului Radu Penciulescu, care împlinește astăzi 85 de ani, iubitorii teatrului pot revedea controversatul spectacol „Vicarul” de Rolf Hochhuth, pus în scenă la Teatrul Bulandra, cu Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Fory Etterle, George Oancea.

25
/05
/15

Legendarul actor egiptean Omar Sharif, în vârstă de 83 de ani, a fost diagnosticat cu maladia Alzheimer şi face eforturi să îşi amintească unele dintre cele mai celebre filme ale sale, potrivit fiului artistului, Tarek El-Sharif.

24
/05
/15

Lungmetrajul "Comoara", de Corneliu Porumboiu, a primit premiul Un Certain Talent în cadrul secţiunii Un Certain Regard, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. Premiul Un Certain Regard a revenit peliculei islandeze "Hrútar/ Rams",de Grímur Hákonarson.

24
/05
/15

Mi-a fost dat să mă întâlnesc cu poezia d-rei Rhea Cristina la Târgul de Carte din Bucureşti, ocazie cu care şi-a lansat volumul “Ochiul Străinului”, publicat de Editura Du Style, deja consacrată în peisajul nostru editorial. Trebuie să recunosc faptul că, în prima fază, cuvintele elogioase spuse despre cartea în cauză mi s-au părut a fi (şi) puţin gratuite. Gândeam că este, totuşi, normală o oarecare notă de subiectivism.