Occupation in 26 Pictures a închis Divanul Degustătorilor de Film
https://www.ziarulmetropolis.ro/occupation-in-26-pictures-a-inchis-divanul-degustatorilor-de-film/

Filmul „Occupation in 26 Pictures”, un film cult din spaţiul ex-iugoslav, a fost prezentat, sâmbătă seară, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară din Portul Cetate, după care participanţii la festival au dansat pe ritmurile tarafului-fanfară Mambo Siria.

Un articol de Petre Ivan|31 august 2014

 „Occupation in 26 Pictures/ Okupacija u 26 slika” este un film de război din Iugoslavia anului 1978, regizat de Lordan Zafranović în colaborare cu Mirko Kovač, despre grupările extremiste, partizane, de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Acesta este primul film dintr-o trilogie care a primit foarte multă atenţie: „The Fall of Italy” şi „Evening Bells” au primit foarte multe premii şi cronici pozitive, în timp ce „Occupation in 26 Pictures” a fost cel mai controversat film al croatului Lordan Zafranović. Bine primit de presa străină, dar „desfiinţat” acasă de un grup de critici tineri, care l-au perceput ca pe un film de propagandă comunistă, filmul a fost nominalizat la Palme D’or la Cannes în 1979, iar în prezent este considerat un film cult din spaţiul ex-iugoslav.

„Occupation in 26 Pictures” spune povestea a trei prieteni din Dubrovnik: un croat, un sârb şi un evreu, cărora războiul le va oferi destine diferite. Filmul este celebru pentru unele dintre cele mai violente scene din cinematograful ex-iugoslav, dar şi pentru cadrele cu un puternic conţinut sexual.

Divanul degustatorilor

Divanul degustatorilor

La proiecţia acestui film a fost prezent regizorul croat Pavo Marinković, cel care, în 2013, a realizat un documentar-portret despre Lordan Zafranović, cineastul care, după căderea regimului comunist, devine dintr-un răsfăţat al regimului un trădător respins de breaslă şi constrâns să se stabilească în Cehia. Acolo l-a găsit Pavo Marinković, în încercarea de a descifra ce s-a ascuns în spatele scandalurilor.

Documentarul lui Pavo Marinković, care se numeşte „Ocupaţia, a 27-a imagine/ Occupation, the 27th Picture” a fost, de asemenea, proiectat, sâmbătă, în prezenţa regizorului.

După proiecţia filmului „Occupation in 26 Pictures/ Okupacija u 26 slika”, care s-a terminat aproape de miezul nopţii, participanţii la festival s-au bucurat de piesele tarafului-fanfară Mambo Siria, au dansat, instalându-se astfel o atmosferă de voie bună.

Cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care a avut loc în perioada 26 – 31 august, în Portul Cultural Cetate (judeţul Dolj), a fost dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”. La ediţia de anul acesta au fost prezentate 64 de filme şi au participat peste 100 de invitaţi, dintre care 30 străini. Din selecţia celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară au făcut parte 19 filme româneşti, reclame şi animaţii de arhivă.

Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu”, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi Institutului Cultural Român (ICR).

Foto cu Divanul Degustatorilor şi Occupation in 26 Pictures – cinemagia

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)