Octavian Cotescu, o viaţă ca un poem
https://www.ziarulmetropolis.ro/octavian-cotescu-o-viata-ca-un-poem/

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2013

Redăm, în continuare, câteva fragmente din articolul apărut atunci în revista Teatrul:

„Îmi amintesc bine că povestea prieteniei mele cu Tavi Cotescu începe în Cișmigiu (grădina? restaurantul? – nu mai știu precis, asta ar putea să ne-o spună Lucian Pintilie fiindcă era și el pe acolo), apoi urcă în munți și se continuă în câmpie.

Viața. Și ocolurile ei de rigoare. Sînt gata să jur că noi doi stăm în devreme târziu și că în această vale unde toate monedele se devalorizează, iar unii dintre obișnuiții casei au început să adune bani, pătrunși de credința că banii țin timpul în loc – și-l țin, să nu ne ascundem după degete, mai ales la hanuri -, noi doi purtăm, strâns lipită de față, masca iubirii de oameni (fața noastră e mereu o podgorie a dragostei), sfânta cădere în păcatul diurn al muncii istovitoare, pilda fragedei îngenunchieri în pragul scenei şi lacoma durere a celor care, murindu-le brazii cu fiecare împodobire, văd că zilele se petrec ca niște țarevici decapitați când în fund de ocnă, când pe frunze de fag, pe scoarță de mesteacăn, pe aripi de cocor plecând. […]

Cotescu e băiatul care într-o zi s-a furat pe sine de acasă și a fugit să se dăruiască lumii sub formă de fragi roșii. Născut în nordul Moldovei, care e Roma diasporelor est-europene, el a plecat călare pe șapte cai și pe un băț de aur, purtând în suflet primăveri cu două capete, o pasăre botoasă cu ochi de aramă și un cap de cerb între doi snopi de maci.

Cel ursit să învingă și să-i plouă cu minuni. Acum când, pentru el, fiecare seară e un strigăt cu destin precis conturat – vai, ce mierle-mi cântă-n soc și-un cocoș plin de noroc – Cotescu poartă nestins în suflet adunat din toate clopotele Moldovei, suprapuse pe obârșia apelor ce ne clatină neamul, imnul închinat tinereții de Mihail Sadoveanu, pe care amândoi l-am învățat ca să nu-l mai uităm niciodată, când eram elevi la Iași – el, la Liceul Național, eu, la Liceul Militar.

Gaudeamus, fundacuri cu zodii, idolii ca ființe aievea miracolelor: frații Teodoreanu, Mihail Codreanu, apoi Constantin Ramadan, Ștefan Ciubotărașu și doamna Gina Sandri Bulandra – sălcii somputuoase lîngă havuzuri de arome, teiul nemuririi lui Eminescu și poveștile din Țicău, și iarăși fuga în largul lumii, ca să ia chipul lui Piotr (pădurea lui Ostrovski), al lui Tom (Menajeria de sticlă), al lui Ben poetul (Inima mea este pe înălțimi), al eroilor lui Mazilu, plini de tandrețe și abjecție, al lui Cațavencu, al lui Macbeth, al lui Edek (Tango), al Unchiului Vanea, al lui Tartuffe, al domnului de Molière (Cabala bigoților), rol cu care m-a răpit de multe ori din piatra Balcanilor, care e plictiseala zilei de duminică, spre a mă muta într-o sărbătoare neagră, amestecată feeric cu munți nedeslușiți, câmpie romantică, vânt din salcâmi înfloriți, rod domnesc și al lui Minetti, rol pe care l-a jucat, cum duios mi-a mărturisit, mereu cu gândul la mine. […]

Octavian Cotescu

Octavian Cotescu (1931 – 1985)

Cotescu iubește lemnul scenei, așa cum iubea domnul de Molière înserarea la curtea regilor Franței pentru că acolo și-a îngropat butucul de vie.

Pentru că acolo se umple de darul de a respira idei și de a se îndoi albastru de toate treburile lumii, acolo el sfidează moartea, șterge de praf, de fire de păianjen și de adieri de calomfir icoanele sub care se încheagă lumina, batjocura, disprețul și curajul de a pieri și de a o lua din nou de la capăt, cu dragostea, cu anasîna, cu ‘tu-l în irozi pe mă-sa pe cine nu-și schimbă viața într-o poveste călătorind pe sub fruntea omenirii, prin inima ei.

Citiți și: Ovidiu Iuliu Moldovan într-un portret de Fănuș Neagu

Știind astea toate și mai știind că de sub mâna lui ca profesor au răsărit tinerii actori Maria Ploae, Catrinel Dumitrescu, Dan Condurache, Horațiu Mălăele și Dinu Manolache, închei zicându-i: Domnule, măria ta, am două luntri la malul mării – lemnul duios, catran ce umflă plămânii, vâsle zugrăvite de o muiere fugită de-acasă, și cunosc bine și valul Mării în care se bat în solzi scăpărători lufarii, păstruga, sturionii, hai să ne legănăm în bucuria de a culege noi datini. Să culegem singurătate și s-o dăruim celor mult prea veseli într-o lume pătimind de tristețe.”

Fragmentele din articolul lui Fănuș Neagu au fost republicate cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto cu Octavian Cotescu: cinemagia.ro

12
/01
/22

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) marchează Ziua Culturii Naționale de anul acesta cu evenimentul de lansare a publicației Atlasul Culturii. Așezămintele culturale în spațiul rural, care va avea loc vineri, 14 ianuarie 2022, ora 12:00, în Atriumul Bibliotecii Naționale a României. Lansarea va fi transmisă și în regim live, pe pagina de Facebook a INCFC.

18
/11
/21

Seara de 3 decembrie 1986, în plină dictatură ceaușiștă, când românii îngheață de frig și acasă, și în școli, și în instituții de toate felurile, pare o seară ca oricare alta: se întunecă devreme, la televizor cetățenii se pot uita două ore, Tovarășul și Tovarășa sunt negreșit acolo, fabricile duduie necontenit, că ele lucrează „pe ture”. Dar cine iese din casă la București poate să meagă, de exemplu, la teatru.

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

O schiță de portret, în câteva cuvinte-cheie ce conturează un univers al lui. În anul 2020, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Federico Fellini. Pornind de la câteva secvențe din destinul lui de artist, să ne întoarcem la viețile tragicomice pe care le-a construit pe ecran.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

21
/09
/21

Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.