Octavian Cotescu – portret inedit
https://www.ziarulmetropolis.ro/octavian-cotescu-portret-inedit/

A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la graniţa dintre tragic şi comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme şi a fost, de asemenea, un excepţional pedagog, printre studenţii săi numărându-se Horaţiu Mălăele, Mariana Mihuţ, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soţie), Dan Condurache şi Maria Ploae. 

Un articol de Monica Andrei|14 Februarie 2017

Talentul l-a adus din Dorohoi la București, la jumătatea veacului trecut, pe scena Teatrului Bulandra, alături de actori ca: Toma Caragiu, Ștefan Bănică Senior, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Petre Gheorghiu (coleg de promoție), Rodica Tapalagă, Ion Besoiu, Ileana Predescu, Dan Nuțu sau Florian Pittiș.

Octavian Cotescu era dotat cu o extraordinară inteligenţă scenică şi era recunoscut ca un mare artist, puternic şi vulnerabil în acelaşi timp. Puternic pentru că avea curajul de a vedea că fiecare clipă a existenţei sale este dedicată unui scop nemăsurat de greu de atins.

Era un mare încăpăţănat al refuzului drumurilor uşoare, un constructor generos al propriilor sale obstacole şi un perfecţionist înrăit. Vulnerabil, pentru că trăia într-un dialog continuu cu propriile lui îndoieli, într-o sublimă ceartă cu el însuşi, deşi tocmai din această vulnerabilitate şi din aceste îndoieli – sfidând paradoxul – şi-a extras puterea.

Se bucura de o zi de muncă cu soare, de o carte bună, de un chip frumos, de succesul unui confrate, de reuşitele studenţilor. Dăruia cu generozitate şi îşi ajuta toţi cunoscuţii.

Reuşea să contopească într-o proporţie unică bonomia cu ironia, blândeţea cea mai pură cu observaţia cea mai caustică, toleranţa nesfârşită cu fermitatea punctului de vedere. Mânuia bisturiul sarcasmului şi realiza o vivisecţie a nocivităţii.

Avea un simţ al rostirii poantei. Te fura, te duce în lumea poeziei cu totul, ca un vrăjitor.

Era un profesor extraordinar. Ştia să-i dea senzaţia oricărui student, fie critic, actor sau regizor, că un mare artist adevărat te urmăreşte atent şi te cunoaşte bine, că exişti şi contezi pentru el, că în apropierea lui te afli în siguranţă, că ai toată libertatea de a fi  şi de a rămâne tu însuţi.

Octavian Cotescu

Pentru Cotescu, evoluţia scenică nu a însemnat evoluţie de mijloace tehnice, ci evoluţie interioară, cunoaştere, viaţă epuizată, adică concret „trăit” şi stors de semnificaţii.

Pus în faţa unor roluri din galeria personajelor negative, cu multe carenţe, căuta o latură omenească, o perspectivă umană. Găsea de fiecare dată ritmul necesar privirii, mişcării, vorbirii, adecvat fiecărei stări.

Când interpreta un rol, decupa spaţii scenice proprii în ambianţă, umplând scena, văzându-se stăpânul absolut al lumii de acolo. Transmitea o linişte aparte, crea o atmosferă relaxantă, curată, şi parcă răspândea lumină.

Arăta de parcă trăise toată viaţa acelei lumi şi păstrase din ea tot ce era mai bun şi frumos şi pentru că utiliza costumul într-un fel propriu.

A fost cel mai bun interpret al pieselor scrise de către dramaturgul Teodor Mazilu. Reuşea să creeze acei proşti din galeria proştilor, în care ingenuitatea se îmbina cu şmecheria, rostind truismele atât de convingător încât păreau „rupte din adevăr”.

Ca să construiască personajul, îşi găsise un râs. Pornea de la un amănunt, găsea un tic şi de la el trasa întreaga linie. Comenta personajul într-o manieră unică în timp ce juca.

Octavian Cotescu, despre dramaturgul Teodor Mazilu

“M-a învăţat ce înseamnă a fi generos şi modest până la umilinţă în faţa vieţii şi a artei. Îi rămân recunoscător, pentru că nu şi-a conceput arta decât în relaţia dură cu viaţa, într-un superb echilibru între coordonare şi necruţare, care l-a proiectat definitiv în istoria literaturii noastre.

Octavian Cotescu

Îi voi fi recunoscător pentru că mi-a arătat că arta nu poate trăi fără nelinişte şi îngândurare. Şi-i voi mulţumi întotdeauna pentru puterea cu care a susţinut condiţia de creator a actorului, la care s-a uitat întotdeauna curios şi mirat, îngăduitor şi fascinat, luându-l alături şi trasmiţându-i acea atât de profundă şi atât de caracteristică stare a lui, stare de iubire.”

Despre teatru

„În teatru se lucrează în echipă. Aşa ajungem de la  echipă, la spiritul de echipă, la noţiunea de animator de teatru, pentru că marile spectacole s-au realizat acolo unde a existat un spirit de echipă, un crez unic, o solidaritate, în sensul unui scop artistic.”

„Nimeni nu se poate împlini  într-o profesie dacă are vocaţie pentru aceasta şi curajul de a se confunda cu orice dificultate, indiferent de ce natură ar fi ea.”

„Am descoperit apoi un lucru esenţial pentru cariera mea ulterioară: necesitatea de a domina cu privirea; privirea  nu înseamnă fixitate, ea este un fluid care trece de la un individ la altul şi care îşi exercită influenţa prin mişcare…

Deci eu nu cu o privire pot să-l fascinez pe un partener, ci cu actul anterior privirii; ea este o acţiune care, ca oricare alta, trebuie să aibă la bază, ca argument definitoriu, actul gândirii.”

„În arta noastră trebuie să ştii să fii umil, nu tu alegi, tu eşti cel ales.

Pedagogie teatrală

Cerea de la studenţi asimilarea unei bune tehnici interioare. Ura diletantismul, mimarea, reprezentarea exterioară şi demonstrativă, grimasa, artificiile, efectele.

“În calitatea mea de membru în consiliile de admitere, (la Actorie) am căutat  să depistez ceea ce este fabricat special pentru a câştiga un concurs, şi cu cât este mai confecţionat să-l elimin din competiţie. Între aspiranţii cu posibilităţi sunt deseori nişte prăpăstii imposibil de ignorat. Când vrei să faci teatru trebuie să spui, necondiţionat adevărul, în fiecare clipă. Mă simt jignit să rostesc cuvinte de laudă veleitarismului şi minciuna.”

Despre regizorul Liviu Ciulei

„De la Ciulei am învăţat un lucru indispensabil pentru profesia de actor, şi anume ştiinţa relaţiilor dintre personaj şi scenă. A relaţiilor, aşa cum dramaturgul nu le poate aşterne pe hârtie, o bogăţie a lumii interioare a personajelor în afara replicilor propriu-zise. Am învăţat apoi absoluta necesitate ca actorul lucid, conştient, să aducă în orice gen de teatru adevărul pe scenă…”

Octavian Cotescu

„Ce înseamnă să-l citeşti azi pe Shakespeare, Ciulei spune: să-l înţelegi, să-l primeşti, să-l priveşti, aşa cum înţelegi, cum primeşti, cum priveşti viaţa! Shakespeare nu e literatură, e viaţă!”

„Ciulei găseşte raţiunea de a fi prin cultură.  Respinge mimarea culturii, snobismul memorizării, fuge de clişee. Se întoarce spre tineri cu o mare generozitate, cu o foarte mare nevoie intimă de a dărui, dar şi cu ambiţia de a primi.

Este regizorul pasionat de munca cu actorul. Ştie cum să-ţi dea senzaţia descoperirii unui univers nou, bucuria de a-l explora. Pedagogia lui e subtilă, cuceritoare!”

Despre public

„Publicul are o nelinişte continuă. Înţeleg prin aceasta starea lui de extaz, dar şi cea de indiferenţă; nevoia de a fi generos, dar şi nevoia lui de a fi necruţător; puterea lui de a fi judecător suprem, dar şi modestia lui de a recunoaşte că nu ştie totul; refuzul lui de a i se explica totul, dar candoarea lui de a asculta cuminte, până la capăt, toate explicaţiile; orgoliul lui de a răspunde singur la întrebările care i se lasă deschise, dar şi răbdarea cu care primeşte răspunsurile formulate înaintea întrebărilor.

Nu putem plăti această nelinişte a publicului decât cu propria noastră nelinişte. În ce mă priveşte, am faţă de public o imensă spaimă de a nu greşi.”

Relaţia cu partenerul de scenă era lege. Demonstra studenţilor cât de extraordinară este legătura fiecăruia cu ceilalţi. Le spunea: „Închipuie-ţi că actorul care-ţi dă replica e în acea clipă unica fiinţă a lumii, singura care poate culege sentimentele tale.”

Ce înseamnă a avea succes? „Răspuns: a constata că ai fost înţeles. Vă daţi seama că o primă condiţie a succesului este a avea ceva de spus!”

Fragmente extrase din volumul „Octavian Cotescu”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1983

Foto cu Octavian Cotescu , Teodor Mazilu, Liviu Ciulei – Cinemagia

21
/03
/19

Au trecut câțiva ani buni de când, într-un alt sfârșit de martie, am avut șansa unei întâlniri cu actrița Carmen Stănescu. Era anul 2011. Avea atunci 86 de ani și alesese deja să stea departe de scenă, să rămână acasă la ea, în apartamentul de pe Bulevardul Dacia, unde prefera să oprească timpul în loc și să trăiască într-o altă lume…

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

Page 1 of 2912345...1020...Last »