Octavian Paler, Ștefan cel Mare & Nostradamus
https://www.ziarulmetropolis.ro/octavian-paler-stefan-cel-mare-si-nostradamus-stiati-ca/

“La urma urmei, lumea e plină de rataţi. Câţi ar putea spune că şi-au văzut împlinite toate aşteptările? Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii “ratat” trebuie să fi avut nişte visuri înalte, nişte ambiţii mari.” – Octavian Paler. Într-o zi de 2 iulie se năşteau scriitorii Octavian Paler şi Hermann Hesse. În aceeşai zi se stingeau din viaţă legendarul domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare, astrologul francez Nostradamus şi scriitorii Ernest Hemingway şi Vladimir Nabokov.

Un articol de Petre Ivan|2 iulie 2017

Spre sfârşitul vieţii sale, Nabokov s-a stabilit la Montreux, unde a scrie ultimele sale romane: „Foc palid” şi „Ada”.

Cu puţin timp înainte de a muri, la întrebarea unui corespondent al BBC dacă se va mai întoarce vreodată în Rusia, Nabokov a dat următorul răspuns: „Nu mă mai întorc niciodată din cauză că întreaga Rusie de care am eu nevoie este întotdeauna cu mine: literatura, limba şi copilăria mea”.

Tot pe 2 iulie:

1838: A apărut, la Brașov, Foaie pentru minte, inimă și literatură, publicație condusă de George Barițiu, supliment literar al „Gazetei de Transilvania”.

1888: Ion Luca Caragiale este numit director al Teatrului Național din București.

1934: Noaptea cuțitelor lungi se termină cu moartea lui Ernst Röhm.

1937: Piloții americani Amalia Earhart și Fred Noonan, care au încercat să zboare în jurul lumii, au fost dați dispăruți deasupra Oceanului Pacific.

2002: Bancherul american Steve Fossett a devenit primul om care a călătorit singur, nonstop, în jurul lumii într-un balon.

S-au născut:

1877: Hermann Hesse, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (d. 1962)

1926: Octavian Paler, scriitor și publicist român (d. 2007)

1951: Gheorghe Visu, actor român de teatru și film

1974: Rocky Gray, muzician american (Evanescence)

S-au stins din viaţă:

1504: Ștefan cel Mare, domn al Moldovei (n. 1433)

Vladimir Nabokov

Vladimir Nabokov

1566: Nostradamus, astrolog francez (n. 1503)

1778: Jean-Jacques Rousseau, filosof elvețiano-francez (n. 1712)

1891: Mihail Kogălniceanu, politician, gazetar și scriitor român (n. 1817)

1914: Emil Gârleanu, scriitor, publicist român (n. 1878)

1961: Ernest Hemingway, scriitor american, laureat al Premiului Nobel (n. 1899)

1977: Vladimir Nabokov, scriitor de origine rusă (n. 1899)

Foto cu Octavian Paler, Ștefan cel Mare şi Nostradamus – wikipedia

01
/05
/14

ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 1 mai (1962), la Bucureşti, într-o familie evreiască, s-a născut actriţa Maia Morgenstern? Maia a studiat la Academia de Teatru și Film între 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988. Numele ei, Morgenstern, înseamnă în limba germană „Luceafărul de dimineață”.

30
/04
/14

ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 30 aprilie s-a stins din viaţă cineastul italian Sergio Leone? A fost părintele westernului spaghetti - Pentru un pumn de dolari (1964), Pentru câțiva dolari în plus (1965), Bunul, răul și urâtul, Undeva, cândva în Vest (1968), dar şi autorul memorabilului A fost odată în America (1984), ultimul său film.

24
/04
/14

Într-o zi de 24 aprilie se stins din viaţă poetul şi scriitorul Mircea Ciobanu? Despre Mircea Ciobanu, scriitorul Petre Anghel mărturisea: “Nu cunoaştem un alt scriitor român care să fi descoperit atâţia scriitori ca el. Nu-i aştepta cu uşa deschisă, asemeni lui Lovinescu, ci îi căuta el.

23
/04
/14

ŞTIAŢI CĂ în urmă cu 450 de ani se năştea William Shakespeare, cel mai mare scriitor şi poet de limbă engleză? Curios este că William Shakespeare s-a stins din viaţă tot într-o zi de 23 aprilie, zi în care a pierit şi cel mai important scriitor de limbă spaniolă, Miguel de Cervantes.

02
/04
/14

ŞTIAŢI CĂ..., dacă ar mai fi trăit, legendarul cântăreţ Gica Petrescu ar fi împlinit astăzi 99 de ani? A început să cânte în 1930, pe când avea 15 ani, fiind descoperit la o serbare şcolară de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio. S-a oprit din cântat 76 de ani mai târziu, în dimineaţa zilei de 18 iunie 2006, când a murit. În acea zi de duminică, în cadrul galei „Premiile muzicale Radio România Actualități” tocmai urma să se acorda un premiu special - „Cântecul e viața mea”, dedicat lui Gică Petrescu.

26
/03
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 26 martie (1827) a încetat din viaţă Ludwig van Beethoven? Familia Beethoven a avut şapte copii, însă doar cei trei băieţi au supravieţuit copilăriei, Ludwig fiind cel mai în vârstă. Încă din copilarie, viitorul compozitor îşi dovedeşte pasiunea pentru muzică, sub îndrumarea tatălui său, care la întoarcere de la carciumă sau de la Curte îşi găseşte întotdeauna timp şi pentru Ludwig. Începând cu anul 1801 auzul lui Beethoven slăbeşte într-un ritm îngrijorător. Compozitorul ştie că în curând va surzi definitiv şi încearcă să folosească din plin timpul care i-a mai rămas. Compune cu repeziciunea celui care nu mai are mult de trait, folosind fiecare moment liber, neglijând somnul, mâncarea şi prietenii.

19
/03
/14

ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 19 martie (1917) s-a născut, la Bucureşti, pianistul și compozitorul Dinu Lipatti? Lipatti a crescut cu muzica încă din leagăn. Tatăl său a fost un amator de muzică înstărit, care studiase cu Sarasate și Carl Flesch, mama sa, o pianistă talentată, iar George Enescu era nașul său. Muzica a fost preocuparea lui din copilărie. Mama sa obişnuia să spună că “băiatul cânta la pian înainte de a fi învățat să zâmbească”. La 4 ani, Dinu Lipatti dădea concerte de caritate și începea să compună piese elaborate.