Octavian Paler, Topîrceanu & Brahms – ŞTIAŢI CĂ…
https://www.ziarulmetropolis.ro/octavian-paler-topirceanu-brahms-stiati-ca/

ŞTIAŢI CĂ… într-o zi de 7 mai (2007) s-a stins din viaţă, la vârsta de 80 de ani, prozatorul şi eseistul Octavian Paler? Despre Octavian Paler, criticul Alex. Stefanescu spunea că acesta „este – de nu singurul, în chip sigur cel mai îndreptăţit – intelectual român al ultimilor trei-patru decenii care poate fi socotit «director de conştiinţă».”

Un articol de Petre Ivan|7 mai 2014

 „Eu, înainte de a veni în Bucureşti, nu văzusem nici măcar un alt sat… Nu ştiam că pe lume exista electricitate, telefon, ziar, tren, radio, ascensor, şosete, portari, agenţi de circulaţie, maşini. Mă rog, cunoşteam universul va­cilor, al plantelor, eram specialist în meteorologie, ştiam precis unde să stau când veneau trăsnetele, că trăsnea ca pe front”, povestea Octavian Paler.

După război, tânărul Paler, sărac şi solitar, continuă să navigheze la marginea istoriei: „Lo­cuiam în mahalaua mahalalei, dincolo de ba­riera lui Bachus, departe în Ferentari, pe stra­da Tufe­lor. Locul se transforma într-o mare băltoacă murdară şi trebuia să te des­calţi ca să ajungi acasă. Camera era de chirpici, fără sobă, fără podea, fă­ră apă, fără curent. Ie­şeam pe geam, mă spă­lam pe stradă. Re­troactiv, am aflat că în Universitate aveau loc întâmplări istorice. M-am ferit de ele. Eu eram absorbit de scri­erea unei cărţi, Reabilitarea Evului Mediu.”

Tot într-o zi de 7 mai:

1824: Simfonia a IX-a în Re Minor de Ludwig van Beethoven a avut premiera la Viena

1999: Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat o vizită ecumenică în România; a fost prima vizită, în țara noastră, a unui Suveran Pontif (7–9 mai 1999).

2003: Academia de Știinte și Literatură din Mainz a acordat Premiul de literatură pentru autori de limba germană pe 2003 pentru: Cristoph Meckel, Harald Weinrich și Herta Müller.

S-au născut:

1833: Johannes Brahms, compozitor, pianist și dirijor german (d. 1897)


1840: Piotr Ilici Ceaikovski, compozitor rus (d. 1893)

1861: Rabindranath Tagore, poet indian, laureat Nobel (d. 1941)

1867: Wladyslaw Stanislaw Reymont, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel (d. 1925)

1901: Gary Cooper, actor american (d. 1961)

1933: Silvia Popovici, actriță româncă (d. 1993)

octavian paler

Socrate (cca. 470 î.Hr. – d. 7 mai 399 î.Hr.)

S-au stins din viaţă:

399 î.Hr.: Socrate, filosof grec

1825: Antonio Salieri, compozitor și dirijor italian (n. 1750)

1937: George Topîrceanu, poet român (n. 1886)

1938: Octavian Goga, poet, dramaturg, om politic român (n. 1881)

2000: Douglas Fairbanks, Jr., actor american (n. 1909)

2007: Octavian Paler, prozator, eseist, reputat jurnalist și editorialist român, comentator al fenomenelor politice și culturale românești (n. 1926)

Foto cu Octavian Paler, George Topîrceanu, Johannes Brahms şiSocrate – wikipedia

03
/03
/17

Într-o zi de 3 martie, la Opéra Comique din Paris, avea loc premiera operei Carmen de Georges Bizet. Tot într-o zi de 3 martie apărea primul număr al revistei Time, se stingea din viaţă compozitorul german Johann Pachelbel, iar Elvis Presley apărea la tv pentru prima dată. Și, desigur, tot într-o zi de 3 martie se năştea Ion Iliescu, fost director al Editurii Tehnice (1984 – 1989), dar asta nu (prea) face obiectul unei publicaţii de cultură.

27
/02
/17

Într-o zi de 27 februarie se năștea Elizabeth Taylor, ”actriţa cu ochi violet”, considerată cea mai frumoasă femeie din lume în anii ’50. Elizabeth Taylor, „ultimul star al Hollywoodului de altădată”, a fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori, una dintre cele mai răsfăţate actriţe din toate timpurile, dar şi, cea mai “scumpă”, pentru rolul din “Cleopatra” primind în anul 1962, peste un milion de dolari...

22
/02
/17

Într-o zi de 22 februarie se năștea actrița italiană Giulietta Masina, al cărei destin a fost legat de o altă biografie celebră din lumea filmului, cea a regizorului Federico Fellini, soţul ei. Tot într-o zi de 22 februarie se năștea poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu, cel care va consacra în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira, și se stingea din viață Andy Warhol, unul dintre cei mai reprezentativi artişti americani ai mişcării pop.

17
/02
/17

Într-o zi de 17 februarie avea loc, la Milano, premiera mondială a operei "Madame Butterfly" de Puccini. Tot într-o zi de 17 februarie încetau din viață Giordano Bruno (susţinător al teoriei coperniciene conform căreia Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui şi în jurul propriilor axe) și celebrul dramaturg francez Moliere (Jean Baptiste Poquelin).

15
/02
/17

Într-o zi de 15 februarie se năşteau regizorul Alexandru Bocăneţ, criticul Titu Maiorescu şi astronomul renascentist Galileo Galilei. Tot pe 15 februarie (1990) lua înfiinţă Uniunea Teatrelor din România (UNITER), avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.

07
/02
/17

Într-o zi de 7 februarie Charlie Chaplin debuta în rolul care îi va aduce celebritatea, micul Vagabond - Charlot. Tot într-o zi de 7 februaraie  faimosul cuplu Stroe şi Vasilache prezenta în premieră "Bing-bang", primul film sonor realizat la Bucureşti cu o aparatură construită de inginerul roman Argani.

06
/02
/17

Într-o zi de 6 februarie se nășteau scriitorul român Geo Bogza, cineaștii François Truffaut și Jim Sheridan și cântăreții Natalie Cole, Bob Marley, Axl Rose și Cătălin Crișan. Tot într-o zi de 6 februarie (1898) avea loc, la Paris, premiera "Poemei romane", compusa de George Enescu, pe atunci în vârstă de 16 ani.

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

25
/01
/17

În urmă cu 135 de ani să năștea romanciera și eseista britanică Virginia Woolf. Tot într-o  zi de 25 ianuarie (1938) se năştea Vladimir Vysotsky, actor, cantautor, poet și scriitor rus. Ignorant de oficialități, Vîsoțki a exercitat o influență enormă asupra locuitorilor Uniunii Sovietice. în anii '70, rușii își cumpărau casetofoane - achiziție destul de costisitoare pentru acele vremuri - anume pentru a-i putea asculta cântecele.

24
/01
/17

Într-o zi de 24 ianuarie se năștea Grigore Vasiliu Birlic, unul dintre cei mai mari actori români. Numele său de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind porecla pe care artistul a primit-o ca urmare rolului de succes din piesa Birlic, jucată la începutul carierei.

23
/01
/17

Într-o zi de 23 ianuarie (1899) se năștea Humphrey Bogart, câștigător al premiului Oscar. Actorul a fost numit de către Institutul American de Fim cel mai mare actor din istoria filmului american. Tot într-o zi de 23 ianuarie (1989) înceta din viaţă celebrul pictor spaniol Salvador Dali, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă.