Octavian Saiu lansează „Clipa ca imagine”
https://www.ziarulmetropolis.ro/octavian-saiu-lanseaza-clipa-ca-imagine/

Marţi, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din Bucureşti va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru şi fotografie”, publicat la Editura Nemira.

Un articol de |27 noiembrie 2018

Despre noua lucrare, autorul a explicat: „Înrudite prin cultul vizualului, teatrul și fotografia au vocația clipei care rămâne. În feluri diferite.

Prin forța unui spectacol de a se încrusta parcă pentru totdeauna în memoria noastră afectivă, prin iluzia că o fotografie își asigură eternitatea, ne răzbunăm câte puțin vremelnicia.

De la epoca primelor forme de ritual și până la era lui „homo selfius”, ființa umană a avut nevoie de ispita timpului oprit în loc. Într-un loc anume: rama scenei, dreptunghiul unei imagini decupate, poate ambele deodată. În asemenea frânturi de veșnicie se oglindește fie întreg universul, fie intimitatea unui singur suflet.

Iar cei care ne-au învățat să le prețuim se numesc Henri Cartier-Bresson, Richard Avedon, Annie Leibovitz sau Giorgio Strehler, Robert Wilson, Silviu Purcărete… Despre ei, despre alți maeștrii ai privirii, despre teatralitatea fotografiei și magia fotografică a teatrului este vorba în această carte.”

Despre Octavian Saiu

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Japonia, Hong Kong şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri la mai multe universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski.

În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival“ din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor de la Wrocław. Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Este Secretar General Adjunct al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie. Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale.

Este autorul volumelor: „În căutarea spaţiului pierdut” (Nemira, 2008) / „In Search of Lost Space” (UNATC Press, 2010), „Beckett. Pur şi simplu” (Paideia, 2009), „Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane” (Paralela 45, 2010), „Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate” (Paideia, 2011), „Posteritatea absurdului” (Paideia, 2012), „Teatrul e vis” (Paideia, 2013), „Hamlet şi nebunia lumii” (Paideia, 2014) / „Hamlet and the Madness of the World” (Editura ICR, 2016), „Lecţia, o meditaţie cu şapte teme” (Nemira, 2015), „Teatrul la persoana I” (Nemira, 2016).

A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013.

Foto: Octavian Saiu – facebook

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.

05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.