OLEANNA (David Mamet) – premiera, pe 14 și 21 februarie, la Teatrul de Artă București
https://www.ziarulmetropolis.ro/oleanna-david-mamet-premiera-pe-10-si-21-februarie-la-teatrul-de-arta-bucuresti/

Aşteptat de mai bine de un an, spectacolul Oleanna de David Mamet, în regia lui Bogdan Budeş, are premiera pe 14 şi 21 februarie, de la orele 19.00, la Teatrul de Artă Bucureşti. Este una dintre cele mai controversate piese de teatru din ultimii treizeci de ani, ce explorează strălucit consecinţele explozive ale unei conversaţii aparent inofensive.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2022

În Oleanna aflăm despre lupta pentru putere dintre un profesor universitar și o studentă care îl acuză de hărțuire sexuală.
Se poate vorbi, oare, despre adevărul absolut al unei situații? Există un adevăr, independent de personajele implicate? Orice poveste are două fețe.

Piesa lui Mamet a avut premiera în mai 1992, la Cambridge, Massachusetts. În luna octombrie a aceluiași an este montată și la Teatrul Orpheum, New York, cu scena a treia rescrisă.
Urmează premiera la Royal Court Theatre, Londra (1993, în regia lui Harold Pinter) într-o versiune ce revine la finalul original. “Nu poate exista o piesă mai dură sau mai curajoasă decât Oleanna. Finalul original este, în mod genial, ultima răsucire a cuțitului”, nota Pinter în corespondența cu Mamet.
Recenzia lui Michael Billington (The Guardian) avea să susțină alegerea lui Pinter, spunând că „prin restabilirea finalului original, în care profesorul e forțat să-și mărturisească eșecurile, Pinter scoate la iveală și durerea, și tragedia situației.”

Montarea de la Teatrul de Artă București, în regia lui Bogdan Budeș, îi are în distribuție pe Cristiana Luca și Lucian Pavel.

Bogdan Budeș se află la al patrulea spectacol la Teatrul de Artă București, după Și veni bărbatul la femeie de Semion Zlotnikov, Dureri fantomă de Vasili Sigarev (premiul pentru Cel mai bun spectacol, în Rusia, la Festivalul Kolyada Plays) și Când timpul stă pe loc de Donald Margulies.

Pentru Lucian Pavel, Oleanna este al treilea proiect la Teatrul de Artă București, total diferit de comediile Și veni bărbatul la femeie și O relație deschisă de Dario Fo și Franca Rame. La Oleanna “am fost atras în primul rând de text. E scris în 1992, dar pare că se întâmplă acum. Citesc aproape zilnic despre astfel de grozăvii din Universitățile din Ivy League sau din oricare dintre cele care contează din Vest. Sunt interesat de subiect și sunt curios unde și când se termină această bătălie. Eu nu cred că apuc, dar pot avea un punct de vedere acum, prin meseria mea de actor.” – Lucian Pavel

“Deși simt că am întors pe toate părțile motivațiile lui Carol (personajul pe care îl interpretez), alegerile ei încă îmi dau bătăi de cap, așa cum propriile mele reacții, în anumite situații în care mă simt în pericol, mă fac să mă întreb „de ce?”. Sub imperiul fricii, supraviețuirea, fie ea și în mediul universitar, își are propriile legi ce nu țin de rațiune, ci de background-ul și nivelul de autocunoaștere, asumare și acceptare a propriilor vulnerabilități.” – Cristiana Luca

OLEANNA de David Mamet

Traducerea: Andreea Vulpe și Cristi Juncu
Cu: Cristiana Luca și Lucian Pavel
Scenografia: Alma Ungureanu
Costumele: Monica Florescu
Fotografia și grafica: Dan St. Andrei
Regia: Bogdan Budeș

O producție a Teatrului de Artă București, cu sprijinul Asociației Împreună pentru o Viață mai Bună

 

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.