Omagiu lui Cătălin Naum la 80 de ani de la naștere
https://www.ziarulmetropolis.ro/omagiu-lui-catalin-naum-la-80-de-ani-de-la-nastere/

Pe data 1 aprilie, Facultatea de Teatru a UNATC „I.L.Caragiale” din Bucureşti organizează la ora 11:00, în Sala Ileana Berlogea un eveniment de omagiere a regizorului şi pedagogului teatral, Cătălin Naum, cu ocazia a împlinirii a 80 de ani de la naşterea sa.

Un articol de Liliana Matei|30 martie 2019

Prin această acțiune, UNATC își propune să ofere spațiul pentru recrearea atmosferei pe care profesorul a generat-o de-a lungul timpului prin mișcarea teatrală Podul, reunind foști studenți, colaboratori, colegi, prieteni și persoane interesate de activitatea regretatului Cătălin Naum.

Cătălin Naum s-a născut pe 1 aprilie 1939 și s-a stins din viață pe 9 mai 2013. A urmat cursurile de la specializarea regie din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”, pe atunci IATC. De-a lungul carierei sale, s-a făcut remarcat nu numai pentru activitatea sa de regizor, cât și pentru cea de pedagog teatral. Astfel, din anul 1970 a coordonat activitatea artistică desfășurată la Teatrul Podul, înființat în mansarda Casei de Cultură a Studenților din București. În timp, a călăuzit pașii multor tineri spre alegerea carierei artistice, mulți dintre actorii care au absolvit UNATC trecând prin pepiniera domniei sale de la Teatrul Podul. În amintirea multor actori, el rămâne reper pentru fenomenul de pedagogie teatrală și de formare a publicului cult.

Sunt așteptați la evenimentul din 1 aprilie, la Sala Ileana Berlogea, foști discipoli, colegi, colaboratori, prieteni, profesori și studenți de la facultățile de teatru din București și din țară, precum și toate persoanele pasionate de fenomenul teatral care își doresc să ia contact cu povestea de viață a unuia dintre pedagogii teatrali importanți ai spațiului cultural românesc.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.

23
/09
/20

OPINIE Prea puținele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 2020, nu pot șterge senzația generală că un astfel de eveniment este mai puțin despre recunoașterea valorii reale, cât mai ales despre a mulțumi pe cât mai mulți, în special dintre cei apropiați de UCIN.

22
/09
/20

Editura Arthur face primul pas în asumarea unei noi identități vizuale care debutează cu anunțarea noului logo și, plecând de la acesta, va continua cu transformarea tuturor colecțiilor și proiectelor Arthur.

22
/09
/20

Cea de-a opta ediție Festivalul Național de Improvizație - !MPRO - va avea loc între 22-25 octombrie 2020, la terasa acoperită a Casei Universitarilor din București (strada Dionisie Lupu 46). Tema acestui an - Procesul creativ - invită participanții să abordeze diverse forme de exprimare artistică rezultate din improvizație.

Pagina 3 din 91812345...102030...Ultima »