Omar Sharif, diagnosticat cu Alzheimer
https://www.ziarulmetropolis.ro/omar-sharif-diagnosticat-cu-alzheimer/

Legendarul actor egiptean Omar Sharif, în vârstă de 83 de ani, a fost diagnosticat cu maladia Alzheimer şi face eforturi să îşi amintească unele dintre cele mai celebre filme ale sale, potrivit fiului artistului, Tarek El-Sharif.

Un articol de Petre Ivan|25 mai 2015

Fiul lui Omar Sharif a declarat într-un interviu acordat ziarului spaniol El Mundo că actorul are pierderi de memorie şi s-a retras din activitate din cauza maladiei Alzheimer de care suferă.

„Tatăl meu are Alzheimer. Este dificil de stabilit în ce stadiu este boala sa”, a declarat Tarek El-Sharif. „Este evident că starea sa de sănătate nu se va îmbunătăţi, ci va deveni din ce în ce mai rea”, a spus fiul actorului Omar Sharif, care se luptă de trei ani cu această maladie şi a ajuns chiar să confunde numele filmelor sale.

Încă ştie că este un actor faimos”, a spus Tarek El-Sharif. „Pierderile sale de memorie afectează aspecte specifice, detalii precum momentul în care a fost într-un anumit loc sau cu cine a jucat într-un anumit film – Tarek El-Sharif, fiul lui Omar Sharif.

Tarek El-Sharif a mai spus că tatăl său întreabă uneori de mama sa, actriţa Faten Hamama, uitând că aceasta a murit în luna ianuarie a acestui an.

„Sunt perioade în timpul zilei când se simte mai bine şi alte perioade în care este confuz. Unoeri mai întreabă de mama, actriţa Faten Hamama, uitând că ea a murit la începutul acestui an”, a mai spus Tarek El-Sharif.

Omar Sharif a jucat în filme devenite clasice ale cinematografiei anilor ’60: „Lawrence al Arabiei”, pentru care a obţinut o nominalizare la Oscar în 1964, şi „Doctor Jivago”.

A fost recompensat cu un premiu César pentru cel mai bun actor în 2004, pentru „Domnul Ibrahim şi florile Coranului”.

Foto: Omar Sharif – cinemagia

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.