„Omul care mută norii. Șapte întâmplări”, de Radu Paraschivescu (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-care-muta-norii-sapte-intamplari-de-radu-paraschivescu-fragment/

Marţi, 5 noiembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, are loc lansarea celei mai recente cărţi a lui Radu Paraschivescu, „Omul care mută norii. Șapte întâmplări”, din care vă propunem astăzi un fragment.

Un articol de Liliana Matei|4 noiembrie 2019

La evenimentul de lansare a cărții semnate de Radu Paraschivescu, „Omul care mută norii. Șapte întâmplări” (Editura Humanitas, 2019), vor vorbi, alături de autor, Sever Voinescu, redactor-șef al revistei Dilema veche, și Horia Ghibuțiu, jurnalist și scriitor.

În „Omul care mută norii. Șapte întâmplări”, un bărbat se trezeşte ducându-şi viaţa sub dominaţia unei cifre. Un altul e luat de pe o bancă din parc şi pus să imite, într-un show ţinut în inima Capitalei, un şarlatan presat de urgenţe neamânabile. Un preacucernic angajează un evlavios care transformă un cantonament în loc de rugăciune şi plasează mătănii în locul televizoarelor din camere. Doi surdomuţi deschid, într-un târguşor din Provence, un joint venture care cheamă la luptă gustul şi mirosul. O fată cu nume înşelător se îndreaptă spre groapă ascultând obsesiv Sepultura. O pereche de pungaşi adolescenţi fură de prin case şi lasă o semnătură sfidătoare, colorând de fapt visul unui al treilea. O povestitoare bizară deapănă o păţanie în care lucrurile scapă de sub control în centrul Romei.

Sunt şapte întâmplări de ieri şi de azi, din Franţa sau din Italia, dintr-un colţ al Bucureştiului sau dintr-altul. În Omul care mută norii, Radu Paraschivescu se suie la volanul prozei scurte şi îşi plim­bă cititorii pe un traseu cu o serie de opriri la cerere: stu­poare, veselie, tandreţe, deznădejde şi speranţă.

Fragment 

N-au trecut șapte ani în Tibet, ci șapte luni în București până să-l revăd pe Michael în compania unei femei. În tot acest timp, viaţa mea sentimentală nu fusese viaţă și nu fusese sentimentală, dar nu mă plângeam – printre altele, fiindcă nu prea aveam cui, dat fiind că Michael era suficient de marcat de propriile lui eșecuri ca să mai aibă resurse de empatie faţă de mine. Când am răspuns la sonerie într- o după- amiază de joi caldă și vântoasă, l-am văzut pe Michael însoţit de o șatenă înaltă și bine făcută, cu ochi verzui, buze care păreau să muște din aer ca din friptură și piele de caramel.

Hai noroc, vecine. Sărut-mâna, Claudia. Mă bucur să te cunosc. Intraţi, intraţi.

Ha? Ce- i asta? s-a mirat Michael, mutându-și suspicios privirile de la mine la femeia de lângă el. De unde știi că o cheamă Claudia?

La rândul ei, femeia s-a chinuit zadarnic să-și mascheze stupoarea. În ce mă privește, am încercat să nu zâmbesc superior, dar am impresia că n-am izbutit.

Zi-mi o chestie, omule, i-am spus apoi lui Michael. Te-ai gândit vreodată la toate iubitele de care te-ai despărţit cum te-ai despărţit? Nu te- ai gândit. Te- ai gândit vreodată la povestea aia cu „cifra 7 ne guvernează vieţile fără să ne dăm seama“? Nici vorbă. Te-ai gândit vreodată că joci într-o piesă și că un sufleur îţi dictează replicile fără să te prinzi nici măcar o secundă? Aiurea.

Nu cumva o iei pe arătură? a mârâit Michael, pierzând ceva din jovialitatea obișnuită. Știu că- i greu fără aer condiţionat, dar nici așa.

— Oho, drăguţule, nu știu care din noi o ia pe arătură. Oricum însă, eu am harta vieţii tale – tu, nu.

Bun, și ce legătură are asta cu… ea? m-a întrebat Michael și s-a uitat un pic îngrijorat la noua iubită.

Femeia a tăcut mai departe. Pesemne că voia totuși să afle cum naiba îi ghicisem prenumele.

— „Să le numărăm, coane Fănică.“ Asta e din Caragiale, de care nu știu dac-ai apucat să auzi.

— Am auzit, dar n-am citit.

— O s-o faci cândva, nu mă-ndoiesc. Bun, hai să-ţi luăm iubitele la numărat, din ziua când ai pus piciorul în grădina Maicii Domnului. Ai venit din Aarhus remorcat de jandarmeriţa Carmela, care, cu tot numele ei muzical-zaharos, ţi-a turnat, ca să zic așa, doar sare amară în cafeaua vieţii, dacă-mi permiţi formularea. A urmat văicăreaţa Letiţia, la pleurnicheuse, despre care mi-ai spus cândva, dacă mai ţii minte, că urma un tratament pe bază de pastile de plâns. După ea a venit Antonia cea cotrobăitoare și voinică – îţi amintești că, de câte ori vă vedeam împreună, vă spuneam „Antonia și Cleopatru“? Părea bărbatul tău, la fel cum tu păreai femeia ei. Următoarea la rând a fost Umbreta, trista victimă a unei vesele iniţiative onomastice, deși cât de imbecil poate fi cineva care își botează fata după o regiune diminutivată a Italiei nu mai e cazul să lămuresc. Pe culme s- a ivit apoi, ca o nouă zână a melopeelor – asta e dintr-un poet, n-ai de unde s-o știi –, Despina celor douăzeci de tatuaje, care a avut bunătatea să te lepede după ce te-a întors ca pe un buzunar gol și n-a mai găsit nimic care s-o facă să zăbovească. I-a urmat Izabela: fiică de securist, citate din tot felul de părinţi și monahi, viraje de viaţă care-ţi luau aerul și un temperament de ghepard întărâtat. În fine, ultima pe listă a fost Alberta, clorotica ahtiată după Tibet și dornică să fie mamă.

Michael a ridicat din umeri și mi-a aruncat o căutătură nedumerită.

— Așa, și?

— Tot nu pricepi? l-am întrebat.

— Nici să mă pici cu ceară.

V-am mai spus că vorbește o română șnur, nu?

Nici tu nu vezi tabloul? am spus, întorcându- mă spre Claudia.

Fata a clătinat încet din cap, convinsă că ajunsese în apartamentul unui nebun și încercând să calculeze cât de repede ar putea s-o zbughească la nevoie. Am oftat teatral – un suspin prefăcut, de actor fără talent – și m-am uitat pe rând de la Michael la noua lui prietenă.

Sunt trei potriveli aici. Prima: prenumele fiecăreia dintre iubitele tale are șapte litere. Numără, dacă nu crezi. Pentru a doua potriveală, te invit să pui cap la cap prima literă a fiecărui prenume, în ordinea apariţiei în și a dispariţiei din viaţa ta a iubitelor ăstora. Ia să vedem. C de la Carmela, L de la Letiţia, A de la Antonia, U de la Umbreta, D de la Despina, I de la Izabela, A de la Alberta. Rezultat? Claudia. A treia potriveală: logic, și Claudia are tot șapte litere. Pam- pam.

S-au uitat amândoi la mine ca loviţi de dambla. Am profitat de uluiala lor și mi-am plasat avertismentul din vârful buzelor, înainte de a-i invita la un pahar:

Aveţi grijă ce filme vedeţi.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.