Omul în ‘’Regele moare‘’, cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-in-regele-moare-cu-victor-rebengiuc-si-mariana-mihut/

‘’Regele moare’’ de Eugen Ionescu de la Teatrul Naţional Bucureşti, în regia lui Andrei Grosu şi Andrea Grosu, aduce un regal actoricesc susţinut de Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ.

Un articol de Corina Dima|1 februarie 2018

Teatrul Național București. Sala Mare, aproape 1.000 de locuri. Sală plină. Aproape  1.000 de perechi de ochi țintuiesc scena. Freamăt în așteptarea începutului spectacolului. Cortina se ridică.

În mijlocul imensei scene este delimitat spațiul unei sufragerii modeste. Pe fundalul negru de jur-împrejur, camera pare decupată, ca o insula. Atmosferă intimă, de familie, șase personaje în cătarea unor răspunsuri.

Regele (întruchipat de actorul Victor Rebengiuc, care merge pe 85 ani!) află că nu mai are mult de trait. Alături de cele două soții, doctorul-astrolog, o garda și o servitoare, regale dezbate, întreabă, se împotrivește și meditează asupra morții.

Pare ca dramaturgul a strâns într-o cutie imaginară nenumărate întrebări, trăiri, frici, conflicte, lamentări etc. cu privire la moarte și ni le pune pe toate pe tapet. Textul se compune într-o imensă metaforă cu replici-aforisme sau cugetări care îți rămân întipărite în urechi, cu care te identifici și te copleșesc.

‘’N-am avut timp să-mi trăiesc viața. E vina ta că nu te-ai pregătit. Sunt obligat să mor, mi-e frică, ajutor! Cine vrea să ofer eviața Regelui? Am privit moartea de mii de ori, mi-am dat seama că nu e pentru mine. Nici eu nu mă mai pot ajuta. Soare, apără-mă! Să trăiesc de-a pururi chiar și singur.Vai, morți fericiți, ce chip ați avut în față?’’

Textul lui Eugen Ionescu sondează toate ariile trecerii în neființă, de la cele metaforice până la cele realiste. Efemeritatea avuției, a titlurilor or rangurilor este sugerată de coroanele de hârtie colorată (mai mari sau mai mici) purtate de personaje. Omul are aceleași întrebări asupra vieții, indiferent de avuții.

Tinerii regizori Andrei și Andreea Grosu (care au fondat în 2010 teatrul independent Unteatru din București) creionează un cadru intim, de familiaritate, cu simplitate și firesc, cu uman. E baza pe care așează apoi întrebările grele, împovărătoare, cu privire la moartea omului. Scenografia (Vladimir Turturica) și light design (Chris Jaeger) urmează aceeași linie a simplității. Simplitate care dă o mai mare forță textului, care subliniază mai bine tușele întrebărilor și răspunsurilor.

Spectacolul se contruiește treptat, prin acumulări, mai bine de jumătate din desfășurarea sa. Actorul Victor Rebengiuc ne trece prin stări diametral opuse, oscileză între acceptare și revoltă, între suspinciuni și ne încredere sau licăr de speranță, apoi trece la încăpățânare sau forță fizică, la blamare, răutăți și porunci.

Un punct culminant este atins atunci când Regele vorbește cu servitoarea, o întreabă ce mai face (lucru pe care nu l-a mai făcut). Și îi ‘’deschide ochii‘’ cu explicațiile frumoase, un elogiu adus omului și frumuseții vieții.

Răspunsuri surpinzătoare la lucruri repetitive sau minore din viața de zi cu zi (mergi pe același drum și seara și dimineața – înseamnă că ai ocazia să vezi cerul de două ori…)

Victor Rebengiuc personifică magistral trăirile omului, ale Regelui Bérenger, este ’’susținut’’ de ceilalți cinci actori, fiecare personificând ipostaze și trăiri diferite, în fața morții: regret/părere de rău (Richard Bovnoczki, garda), realism/frică (Șerban Pavlu, doctorul),  neputință (Florentina Ţilea, servitoarea) și firava / fragile raza de speranță  (Ana Ciontea, a doua soție).

Regina Marguerite (prima soţie), interpretată de Mariana Mihuț, deține un rol cheie. Este cea care îi pregătește și îi organizează pe toți, iubește până la renunțarea de sine, e mama tuturor și soție devotată. Sub aparenta mască de femeie puternică, care  își asumă să facă lucrurile așa cum se cuvine, fără lamentări și tânguieli, se ascunde de fapt o femeie extrem de sensibilă și fragilă.

‘’Nu mai e timp să ai timp.‘’ Regele și Regina se țin de mână. Cadrul final. Ea îl ajută pe el să treacă dincolo. Șoapte. Îmbărbătări subtile. Dragoste. Respirație. Voce lină și înceată. Încredere. Acceptare.

Privirea lui Victor Rebengiuc alături de șoaptele monologului Marianei Mihuț îți sferedelesc mintea. Rămân intipărite în memoria pe termen lung. Ce actori!

Foto: Regele moare – Florin Ghioca

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!