Omul în ‘’Regele moare‘’, cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-in-regele-moare-cu-victor-rebengiuc-si-mariana-mihut/

‘’Regele moare’’ de Eugen Ionescu de la Teatrul Naţional Bucureşti, în regia lui Andrei Grosu şi Andrea Grosu, aduce un regal actoricesc susţinut de Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ.

Un articol de Corina Dima|1 februarie 2018

Teatrul Național București. Sala Mare, aproape 1.000 de locuri. Sală plină. Aproape  1.000 de perechi de ochi țintuiesc scena. Freamăt în așteptarea începutului spectacolului. Cortina se ridică.

În mijlocul imensei scene este delimitat spațiul unei sufragerii modeste. Pe fundalul negru de jur-împrejur, camera pare decupată, ca o insula. Atmosferă intimă, de familie, șase personaje în cătarea unor răspunsuri.

Regele (întruchipat de actorul Victor Rebengiuc, care merge pe 85 ani!) află că nu mai are mult de trait. Alături de cele două soții, doctorul-astrolog, o garda și o servitoare, regale dezbate, întreabă, se împotrivește și meditează asupra morții.

Pare ca dramaturgul a strâns într-o cutie imaginară nenumărate întrebări, trăiri, frici, conflicte, lamentări etc. cu privire la moarte și ni le pune pe toate pe tapet. Textul se compune într-o imensă metaforă cu replici-aforisme sau cugetări care îți rămân întipărite în urechi, cu care te identifici și te copleșesc.

‘’N-am avut timp să-mi trăiesc viața. E vina ta că nu te-ai pregătit. Sunt obligat să mor, mi-e frică, ajutor! Cine vrea să ofer eviața Regelui? Am privit moartea de mii de ori, mi-am dat seama că nu e pentru mine. Nici eu nu mă mai pot ajuta. Soare, apără-mă! Să trăiesc de-a pururi chiar și singur.Vai, morți fericiți, ce chip ați avut în față?’’

Textul lui Eugen Ionescu sondează toate ariile trecerii în neființă, de la cele metaforice până la cele realiste. Efemeritatea avuției, a titlurilor or rangurilor este sugerată de coroanele de hârtie colorată (mai mari sau mai mici) purtate de personaje. Omul are aceleași întrebări asupra vieții, indiferent de avuții.

Tinerii regizori Andrei și Andreea Grosu (care au fondat în 2010 teatrul independent Unteatru din București) creionează un cadru intim, de familiaritate, cu simplitate și firesc, cu uman. E baza pe care așează apoi întrebările grele, împovărătoare, cu privire la moartea omului. Scenografia (Vladimir Turturica) și light design (Chris Jaeger) urmează aceeași linie a simplității. Simplitate care dă o mai mare forță textului, care subliniază mai bine tușele întrebărilor și răspunsurilor.

Spectacolul se contruiește treptat, prin acumulări, mai bine de jumătate din desfășurarea sa. Actorul Victor Rebengiuc ne trece prin stări diametral opuse, oscileză între acceptare și revoltă, între suspinciuni și ne încredere sau licăr de speranță, apoi trece la încăpățânare sau forță fizică, la blamare, răutăți și porunci.

Un punct culminant este atins atunci când Regele vorbește cu servitoarea, o întreabă ce mai face (lucru pe care nu l-a mai făcut). Și îi ‘’deschide ochii‘’ cu explicațiile frumoase, un elogiu adus omului și frumuseții vieții.

Răspunsuri surpinzătoare la lucruri repetitive sau minore din viața de zi cu zi (mergi pe același drum și seara și dimineața – înseamnă că ai ocazia să vezi cerul de două ori…)

Victor Rebengiuc personifică magistral trăirile omului, ale Regelui Bérenger, este ’’susținut’’ de ceilalți cinci actori, fiecare personificând ipostaze și trăiri diferite, în fața morții: regret/părere de rău (Richard Bovnoczki, garda), realism/frică (Șerban Pavlu, doctorul),  neputință (Florentina Ţilea, servitoarea) și firava / fragile raza de speranță  (Ana Ciontea, a doua soție).

Regina Marguerite (prima soţie), interpretată de Mariana Mihuț, deține un rol cheie. Este cea care îi pregătește și îi organizează pe toți, iubește până la renunțarea de sine, e mama tuturor și soție devotată. Sub aparenta mască de femeie puternică, care  își asumă să facă lucrurile așa cum se cuvine, fără lamentări și tânguieli, se ascunde de fapt o femeie extrem de sensibilă și fragilă.

‘’Nu mai e timp să ai timp.‘’ Regele și Regina se țin de mână. Cadrul final. Ea îl ajută pe el să treacă dincolo. Șoapte. Îmbărbătări subtile. Dragoste. Respirație. Voce lină și înceată. Încredere. Acceptare.

Privirea lui Victor Rebengiuc alături de șoaptele monologului Marianei Mihuț îți sferedelesc mintea. Rămân intipărite în memoria pe termen lung. Ce actori!

Foto: Regele moare – Florin Ghioca

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara organizează al treisprezecelea Festival Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, o ediție care-și propune să restaureze relația teatru-public, după o pauză de doi ani generată de pandemie, să fie un veritabil „boost” al poftei de teatru pentru spectatorii săi.