„On Body and Soul”, câștigătorul Ursului de Aur 2017, în cinematografele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/on-body-and-soul-castigatorul-ursului-de-aur-2017-in-cinematografele-din-romania/

“Despre trup şi suflet” / „On Body and Soul”, marele câştigător al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin din acest an va fi distribuit în cinematografele din România începând cu data de 30 iunie. România este prima ţară, după Ungaria, unde filmul va fi lansat în cinematografe.

Un articol de Petre Ivan|26 aprilie 2017

“Despre trup și suflet” este o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiți care descoperă, printr-o întâmplare, că au același vis în fiecare noapte. Endre este directorul financiar al unui abator unde Maria este transferată pentru a se ocupa de controlul calității.

Un incident intern îl determină pe Endre să aducă un psiholog care să intervieveze angajații. Află astfel că, în fiecare noapte, ei doi visează același vis. Ceea ce la început părea să fie o întâmplare se transformă într-o frumoasă poveste despre emoție și iubire dar, mai ales, despre doi oameni care învață să-și exprime adevăratele sentimente, în ciuda barierelor pe care și le-au impus ei înșiși.

Chiar înainte de a anunța marele căștigător al Ursului de Aur la Berlinale 2017, președintele juriului din acest an, Paul Verhoeven, a declarat publicului că„On Body and Soul”este un film despre „doi oameni conectați într-un mod uimitor.

Juriul s-a îndrăgostit de acest film nu doar pentru măiestria cu care este făcut, ci, mai ales, pentru că ne amintește de un cuvânt pe care îl folosim cu prea mare ușurință în ziua de azi: compasiunea”.

“Despre trup și suflet” (titlu original: „Teströl és lélekröl”) reprezintă revenirea regizoarei Ildikó Enyedipe scena internațională a cinema-ului european, după 18 ani de absență. Precedentul ei film, “Simon Mágus”, lansat în 1999, a câștigat Premiul Special al Juriului la Locarno iar filmul ei de debut, “My Twentieth Century”, a câștigat Camera d’Or la Cannes și a fost desemnat unul dintre cele mai bune 12 filme ungurești din toate timpurile.

Revista New York Times a inclus filmul “My Twentieth Century” în Top 10 cele mai importante filme ale anului. Ildikó Enyedi a fost unul dintre membrii Studioului Balázs Béla, singurul studio de film independent din Estul Europei înainte de 1989. A regizat documentare și seriale tv, printre care versiunea ungurească a serialului HBO Europe, “In Treatment”.

“Despre trup și suflet” va fi distribuit în cinematografele din România începând cu data de 30 iunie, de Bad Unicorn. Înființată în urmă cu un an, Bad Unicron oferă servicii de distribuție, marketing și PR în domeniul cinematografiei, consultanță și management în organizarea de evenimente culturale.

“Despre trup și suflet” este primul film distribuit de Bad Unicorn în România, dintr-o serie mai lungă ce urmează a fi anunțată.

Foto: On Body and Soul – facebook.com/Despre trup si sufletOn Body and Soul,On Body and Soul film,On Body and Soul ursul de aur,On Body and Soul berlin 2017, On Body and Soul ursul de aur 2017,On Body and Soul despre trup si sufletOn Body and Soul,On Body and Soul film,On Body and Soul ursul de aur,On Body and Soul berlin 2017, On Body and Soul ursul de aur 2017,On Body and Soul despre trup si suflet

07
/02
/20

Victor Morozov studiază în prezent teoria de cinema în Franţa şi Irlanda. Recent, alături de colegi din SUA, Franţa, Chile, Nigeria şi Madagascar, a participat la programul dedicat tinerilor critici al Festivalului de Film de la Rotterdam, de unde ne-a trimis o primă relatare, despre trei lungmetraje asiatice.

06
/02
/20

Dacă credeai că mai știi câte ceva despre cinematografia mondială a momentului, o participare la Festivalul de la Rotterdam îți dă peste cap cam toate cunoștințele – un program cu sute de filme neconvenționale, majoritatea realizate de regizori la început de drum, iar o bună parte dintre ele, forme hibrid de limbaj cinematografic.

02
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Regizat de Marius Th. Barna și cu un comentariu scris de Bogdan Ficeac, documentarul „Nostalgia dictaturii” (2020), disponibil în câteva proiecții răzlețe, este o colecție de truisme despre comunism, a cărei concluzie ar putea fi banalitatea că „s-au făcut și lucruri bune, dar au fost și lucruri rele”.

30
/01
/20

CRONICĂ DE FILM În „Uncut Gems” (2019), fraţii Benny şi Josh Safdie transformă prin stilul lor inconfundabil subiectul banal al încurcăturilor unui bijutier newyorkez (Adam Sandler) într-o experienţă hipnotică, într-un film despre viaţa trăită mereu la limită.

30
/01
/20

„colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul cu același nume și urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuală.

30
/01
/20

În luna februarie, cinefilii români vor putea urmări “Little Women” / “Fiicele doctorului March”, producție Sony Pictures distinsă cu șase nominalizări la premiile Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat, Cea mai bună actriță principală și Cea mai bună actriță secundară.

30
/01
/20

Parazit/ Parasite, filmul fenomen al cineastului coreean Bong Joon-Ho, scrie istorie la Oscar, devenind prima producție din Coreea de Sud nominalizată atât la categoria Cel mai bun film străin, cât și la categoria Cel mai bun film. A doborât recorduri de box-office în întreaga lume, a câștigat Palme d’Or la Cannes 2019, iar din 31 ianuarie rulează în 26 de cinematografe Cinema City din întreaga țară, în cadrul unui eveniment dedicat Oscarurilor.

24
/01
/20

CRONICĂ DE FILM Regizat de Sam Mendes, "1917" (2019) este în primul rând o demonstraţie de virtuozitate tehnică. Un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Spectaculos, dar sărac în idei.

Pagina 12 din 268« Prima...1011121314...203040...Ultima »