One World Romania 2021. Posibilităţile documentarului (2)
https://www.ziarulmetropolis.ro/one-world-romania-2021-posibilitatile-documentarului-2/

Cel mai stimulant film văzut la ediţia din acest a Festivalului One World Romania, disponibil şi online până la 27 iunie, a fost „N-o să mai fie noapte” (2020), al cineastei franceze Eléonore Weber. Este un documentar făcut doar din imagini înregistrate de camerele instalate pe căştile de protecţie ale soldaţilor aflaţi în misiuni aeriene cu elicopterul în regiuni din Orientul Mijlociu.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 iunie 2021

Ideea de pornire pentru „N-o să mai fie noapte” este teribil de surprinzătoare şi de ofertantă. Eléonore Weber îşi propune să chestioneze imagini – găsite la liber pe internet, puse de diverşi soldaţi – înregistrate în scopuri operaţiunile de armata americană, dar şi de armata franceză, în misiuni aeriene din elicopter împotriva presupuşilor terorişti din regiuni din Orientul Mijlociu, în special Afganistan şi Irak.

Nu avem de-a face cu un simplu unghi subiectiv în care camera ne lasă să vedem exact ce vede şi militarul. Este privirea rece, tehnologizată, a celui care se pregăteşte să omoare. Iar noi, spectatorii, suntem prizonierii acestei perspective în care ţintele devin simple puncte mişcătoare de un alb incandescent, urmărite în permanenţă de vizorul mitralierei (care se confundă cu obiectivul camerei) şi gata oricând să fie ucise – fără a se şti cu claritate dacă sunt inamici sau civili nevinovaţi.

În această ambiguitate stă oroarea pe care înregistrările o conţin, în fond. Dar şi în revelaţia forţei absolute şi a performanţei nemaintâlnite de a omorî la care a ajuns tehnologia modernă de război. De aici şi un mare disconfort, aproape o vină că ne uităm la astfel de imagini ca dintr-un film avangardist, abstract.

Evident, filmul nu este în niciun fel o glorificare a acestor imagini, chiar dacă atrocitatea lor nu putea fi ocolită – trebuia privită în faţă. Eléonore Weber intervine masiv în coloana sonoră – cu unele excepeţii relevante, elimină vocile soldaţilor şi introduce în schimb propriul comentariu critic, bazat pe discuţiile cu un soldat din armata franceză care a luat parte la astfel de misiuni (şi care rămâne neidentificat).

„N-o să mai fie noapte” este un film-eseu despre privire şi imagine, dar şi un semnal de alarmă în legătură cu pericolul tehnologizării şi al unui control tot mai mare al autorităţii asupra vieţilor oamenilor.

Deşi mai convenţionale prin subiecte, alte două filme au arătat libertatea extraordinară pe care şi-o poate lua un autor de documentar (aşa cum remarcam şi în prima parte a relatării despre festival).

În documentarul fraco-rus „Dragii mei spioni” (2020), regizorul Vladimir Léon din Franţa îşi ia fratele mai mare şi porneşte într-o călătorie prin Rusia. Cei doi încearcă să descopere dacă bunicii lor au fost într-adevăr spioni sovietici la Paris imediat după Al Doilea Război Mondial, aşa cum par să sugereze nişte documente găsite într-un geamantan al familiei, printre care şi un jurnal al mamei lor ruse.

Frumuseţea discretă a filmului stă în caracterul imprevizibil al aventurii celor doi fraţi printr-o Rusie din care au plecat când erau copii (mama şi tatăl lor, un corespondent de presă francez în URSS, au părăsit Moscova pentru Franţa) şi prin trecutul neclar al familiei, imposibil de descifrat până la capăt. „Dragii mei spioni” reconfirmă un lucru esenţial în cazul documentarelor: de multe ori, nu obţinerea unor răspunsuri categorice contează, ci atenţia la întâlnirile de pe drum şi găsirea celei mai potrivite forme.

Ceea ce pare, din sinopsis, un nou documentar obişnuit despre imigranţi, se dovedeşte de fapt un film plin de poezie despre grandoarea unui spaţiu al speranţei şi al morţii. În „Umbra deşertului”, regizorul mexican Juan Manuel Sepúlveda filmează la graniţa dintre Mexic şi SUA, într-o zonă aridă, deşertică, în care numeroşi bărbaţi tineri aşteaptă în peşteri şi adăposturi improvizate momentul prielnic să treacă frontiera spre nord. Asta în timp ce localnicii din orăşelul din apropiere îşi continuă liniştiţi viaţa, cu ritualurile lor, iar copiii folosesc acelaşi loc pentru a se juca.

Ce impresionează la „Umbra deşertului” este felul în care Sepúlveda priveşte realitatea – mereu cu deschidere, curiozitate, empatie. Observat prin ochii cineastului mexican, acest spaţiu, care în relatările media e doar un clişeu („graniţa dintre Mexic şi SUA, asaltată de imigranţi din toată America Latină”), devine un loc misterios, aproape mitic, în care se amestecă năzuinţele dintotdeauna ale „dezmoşteniţilor sorţii”.

Un alt film făcut din fragmente şi care necesită răbdare pentru a-i înţelege măreţia este „Notturno” (2020), noul documentar al italianului Gianfranco Rosi, celebru cineast, laureat atât cu Leul de Aur, pentru „Sacro GRA” (2013), cât şi cu Ursul de Aur, pentru „Fuocoammare” (2016).

În „Notturno”, Rosi călătoreşte prin Orientul Mijlociu pentru a vedea efectele diverselor conflicte, în special trecerea jihadiştilor ISIS, asupra vieţilor localnicilor. În stilul său consacrat, el îşi alege doar câteva personaje – aici un băiat care îşi întreţine familia făcând pe iscoada pentru vânători ocazionali sau un pescar nocturn, dincolo un cuplu de îndrăgostiţi sau un grup de femei soldat (trecerile între ţări sunt marcate prin diverse detalii discrete).

Puţine dialoguri. În schimb, o vizibilă coregrafie a scenelor, cadre atent compuse şi o anume maiestuozitate a imaginii. În prim-plan sunt oamenii, care îşi trăiesc viaţa demn, în ciuda suferinţei care se ghiceşte. În plan secund însă, pare să existe mereu un război – sugerat prin focuri de armă care fie se aud în afara cadrului, fie înroşesc linia orizontului.

Despre alte filme văzute la One World Romania puteţi citi aici.

În perioada 21-27 iunie, o mare parte din filmele din selecţia One World Romania, inclusiv primele trei discutate mai sus, pot fi văzute online



05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

21
/03
/22

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Național al Culturii din capitala Bulgariei și care a marcat cea de-a 26 ediție a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câștigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecției asupra existenței umane și pentru modul în care folosește limbajul cinematografic în a revela frumusețea naturii și a vieții de zi cu zi”.

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.