One World Romania: Despre justiție, activism și ce e „diferit”
https://www.ziarulmetropolis.ro/one-world-romania-despre-justitie-activism-si-ce-e-diferit/

Între 15 şi 24 martie are loc la Bucureşti cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania. Selecţia de filme – realizată de Andrei Rus şi Vanina Vignal – cuprinde trei secţiuni care au devenit deja tradiţionale: ele sunt dedicate justiţiei, activiştilor şi persoanelor cu dizabilităţi.

Un articol de Petre Ivan|27 februarie 2019

Secțiunea „Forme de justiție” conține cinci filme europene și un documentar brazilian. Spectatorii vor putea afla povestea demiterii primului președinte femeie al Braziliei, Dilma Rousseff, vor cunoaște cinci bărbați condamnați pentru pedofilie într-o închisoare atipică din Corsica și se vor plimba printr-unul dintre cele mai vechi și renumite tribunaluri din Paris, aflând istoricul, utilitatea și elucidând misterul fiecărui colțișor al acestuia.

Unul dintre filmele reprezentative ale secțiunii este „Procesul” („The Trial”), cel mai recent documentar al regizorului Sergei Loznitsa, alcătuit exclusiv din materiale de arhivă care explorează conceptul de justiție ca spectacol prin intermediul unuia dintre primele procese staliniste din anii ’30 intentat împotriva unor economiști acuzați că plănuiau o lovitură de stat împotriva guvernului sovietic.

În secțiunea intitulată „Noi posibilități”, One World Romania adunat poveștile mai multor activiști care luptă pentru a apăra drepturile lor și pe ale comunităților din care fac parte, dar și pentru a pune o fundație mai bună și mai corectă lumii contemporane. În documentarele prezentate în martie, ei luptă pentru a salva o pădure din Paraguay de exploatarea corporațiilor protejate de guverne corupte, se alătură cu idealism revoluționar rebelilor din Douma, Siria, trăind alături de ei zi de zi și încercând să probeze în ce măsură arta poate avea un rol în reconstrucția unei țări distruse de război, sau luptă, în Congo, pentru democratizarea unei țări al cărei președinte amână cu anii organizarea de noi alegeri și își tratează cetățenii protestatari cu gloanțe.

Unul dintre filmele importante ale secțiunii este „Separarea” („La Grieta”), regizat de Yrene Yague Herrero și Alberto Garcia Ortiz. Documentarul prezintă lupta unor familii istoric marginalizate din Spania de a rămâne în locuințele sociale închiriate de la stat. Această luptă capătă noi valențe și semnificații din momentul în care aceștia descoperă puterea comunității de a se organiza și de a acționa pentru a apăra drepturile membrilor săi.

Secțiunea „O altă realitate” ne va purta în familiile și în universurile unor persoane cu diferite dizabilități mentale, în încercarea de a demonta prejudecăți, de a învăța să îi descoperim în adevărata lor complexitate și de a constata cât de important este pentru cei din jur că există, chiar dacă modul în care își reprezintă realitatea este atât de diferit de al celorlalți.

De exemplu, „Ce nebunie” („Quelle folie”), documentarul lui Diego Governatori, ni-l prezintă pe Aurelien, care suferă de sindromul Asperger, o tulburare din spectrul autist ce se caracterizează prin dificultăţi semnificative în interacţiunea socială şi în comunicarea nonverbală. Realizatorul ne pune față în față cu el, pe toată durata filmului, forțându-ne să reflectăm la tot felul de lucruri, unul dintre cele mai importante fiind chestionarea conceptelor de „normalitate” și de „boală”.

26
/09
/14

Cinci filme intense regizate de cineaste sau axate pe personaje feminine puternice vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie), la Cinema Patria, Cinema Studio și Elvira Popescu. Două dintre ele au obținut premii importante la Cannes: Le Meraviglie a câștigat Marele Premiu, iar Party Girl – Camera d’Or.

25
/09
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Dolce far niente” (1998) este cel mai puţin cunoscut film al lui Nae Caranfil, nedreptăţit de lipsa unei distribuţii în România. Însă complexitatea construcţiei şi amestecul de umor caranfilian şi dramă de epocă în stil italian îl recomandă ca unul dintre cele mai reuşite filme ale regizorului.

25
/09
/14

La cea de-a noua ediţie a festivalului Anim’est, ce va avea loc între 3 şi 12 octombrie, animaţia e colorată în accente regale: şcoala invitată oficial la Bucureşti este Royal College of Art, din Londra, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de arte şi design din lume.

24
/09
/14

Jurnaliști puși în situații extreme, soldați reîntorși din Afghanistan, efectul misiunii NASA pe Lună asupra unei comunități de provincie, un fost cercetător devenit gangster, femei la putere versus bărbații la îndeletniciri domestice, un profesor de engleză pornit în căutarea lui John Lennon sunt doar câteva dintre personajele celei mai importante secțiuni, Competiția Internațională, a celei de-a VI-a ediții a Comedy Cluj.

24
/09
/14

Planşa, Productia independenta DaKINO Production si DIUD Film, surprinde o poveste de iubire autentică, trăită în cel mai uman mod cu putinţă, de îndragostiţii pasionaţi de scrimă.”Planşa” a surprins publicul cu o redare unică a artei de a face scrima, un sport al minţii şi al trupului, al controlului şi al anticipării exacte a intenţiilor adversarului.

22
/09
/14

Premiul Publicului celei de-a noua ediţii Anim’est (3 şi 12 octombrie) îi va reveni unuia dintre cele 37 de scurtmetraje de animaţie proiectate în cadrul secţiunii speciale Animash - în afara categoriilor competiţionale ale festivalului - o serie de filme de animaţie selectate ţi premiate la festivaluri internaţionale de renume.

22
/09
/14

“Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, va deschide cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj (10-19 Octombrie). Evenimentul va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00 când la Cinema Florin Piersic, psihiatrul londonez Hector va da startul distracției și filmelor bune.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?

19
/09
/14

Începând cu primul weekend din octombrie, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est deschide, la cea de-a noua ediţie, împreună cu cei de la Calup, porţile unei noi locaţii-gazdă: o frumoasă casă istorică ridicată în anii’40 la numărul 46, pe strada Jean Louis Calderon, devine Re:Animation Hub.

18
/09
/14

În avanpremiera celei de-a șasea ediții a “Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj”, bucureștenii sunt așteptați la o proiecție specială, duminică, 28 septembrie de la ora 22:00 în Club Control.

18
/09
/14

“România face documentar” exprimă simplu și concis dorința de a educa prin intermediul cinematografiei, folosindu-se de ideea de unitate întru cultură prin mijloace artistice. Documentarul aduce povești reale din viață, nemodificate și spuse întru totul așa cum sunt. De aceea, poveștile filmate despre români, aparținând unor români participanți la festival, demonstrează că România poate și face documentar.